Cei patru călăreți mascați ai Apocalipsei au barba lui Marx și ceafa rasă a lui Mao

Cei patru călăreți mascați ai Apocalipsei au barba lui Marx și ceafa rasă a lui Mao

A șasea, dar nu cea mai de pe urmă caracteristică, este că toate cele patru catastrofe au fost/sunt susținute de Stânga.

De neo-marxismul, ale cărui semințe au fost puse de vestita Școală de la Frankfurt și ale cărei prime roade otrăvite s-au vădit la sfârșitul anilor 1960. Acum asistăm la o nouă recoltă, mai blestemată, mai toxică, decât cea de acum jumătate de veac.

Inclusiv ISIS a beneficiat de sprijinul tacit al Stângii: Califatul a fost lăsat de Barack Obama, de François Hollande, de Angela Merkel, să se întindă nestingherit, ca o pecingine. Relatările exasperate ale piloților Coaliției Internaționale anti-ISIS, cărora li se ordona să se întoarcă la bază cu bombele nearuncate au fost trecute sistematic sub tăcere de presa „mainstream”. La fel și declarația unui general israelian, care afirma că, dacă i s-ar da lui conducerea operativă a Coaliției, ar distruge ISIS în două luni.

Intervenția lui Putin în Siria l-a mai băgat în viteză pe Obama, dar a trebuit să vină Trump pentru ca ISIS să fie lichidat și Al-Baghdadi ucis.

Stânga politică a manifestat o înduioșătoare grijă pentru soarta jihadiștilor occidentali plecați să se înroleze în ISIS, cărora le asigura nesmintit pensiile și ajutoarele sociale pe durata războiului. Aceeași Stângă care conducea operațiunile anemice de pe front împotriva lor.

Imigrația și corolarul ei – multiculturalismul – sunt o veche marotă a Stângii, așa că nu mai insistăm.

Stânga a fost cea care a impus regimurile cele mai draconice de izolare pentru combaterea COVID-19. Suedia este doar o excepție notabilă, iar China este modelul. (În România, unde practic nu există nici o formațiune de dreapta, simțim pe pielea noastră până azi efectul „epidemiei de stânga”.)

În ceea ce privește actuala explozie de Anarhie cu epicentrul în Minneapolis, ea este pentru politicianul contemporan (funciar de stânga) ceea ce era practica în producție pentru studentul comunist. Politicienii occidentali se uită atent la „maeștrii” din stradă și nu îndrăznesc să scoată o vorbă din capul lor, până nu îi aud pe ăia că emit o revendicare. Preluată, ea devine imediat principiu politic. Cum ar fi „Aboliți poliția”. Sau „Albii trebuie să plătească negrilor despăgubiri pentru sclavie”.

Să notăm că tot Stângii i se „datorează” faptul că acolo unde au fost reglementările anti-COVID cele mai draconice, au fost și cele mai violente și criminale revolte după moartea lui George Floyd.

A venit momentul să recapitulăm trăsăturile comune ale celor patru flageluri:

Internaționalism - Violență/Teroare - Distrugere – Dogmă - Schimbarea lumii – Revoluție - Stânga.

Parcă ar fi un Cod. O înșiruire de parole. Să le cercetăm cu atenție. Surpriză! Șiragul de termeni de mai sus conturează și definește perfect un singur concept, și numai unul.

Misterul năpastelor care se năpustesc una după alta asupra noastră s-a limpezit!

ISIS. Imigrația, COVID-19 și Anarhia sunt patru măști diferite ale aceluiași spectru hâd, care amenință din nou să distrugă lumea: Comunismul.

Ne puteți urmări și pe Google News