Editura Evenimentul si Capital

Cei care au pus adevărul mai presus decât viaţa

guillermo_cano2
Autor: | | 30 Comentarii | 4073 Vizualizari

Au fost împănaţi cu gloanţe, stâlciţi în bătaie, abuzaţi sexual, claustraţi în încăperi cât sicriele, în timp ce continuau să viseze la frumuseţea libertăţii de exprimare.

Anual, UNESCO acordă un premiu prin care gratifică devotamentul ziariștilor care – înfruntând amenințări cu moartea, regimuri politice opresive sau medii sociale dominate de extremism și mafie – continuă să-și facă meseria. Personalitatea căreia îi e închinat premiul, gazetarul columbian Guillermo Cano, a fost ucis de traficanţii de droguri în 1986. Distincţia „Guillermo Cano” a fost instituită în 1997 şi, pe lângă onoruri, presupune înmânarea unui cec de 25.000 de dolari. Luna aceasta – pe 3 mai, de Ziua Libertăţii Presei - ea a fost acordată iranianului Ahmad Zeidabadi, deţinut politic al regimului de la Teheran. Pe fotoliul pregătit pentru Zeidabadi în aula newyorkeză a ceremoniei organizate de UNESCO, a stat doar fotografia lui, nu şi ziaristul în carne și oase. Zeidabadi se află în penitenciarul „Rajai Shahr”, acolo de unde numeroase voci ale societăţii civile încearcă să îl elibereze. În istoria premiului UNESCO, aceasta nu a fost întâia oară când distincţia a fost acordată în absenţa laureatului. În 2007, ea a omagiat memoria rusoaicei Anna Politkovskaia, ucisă în toamna lui 2006, iar doi ani mai târziu, în 2009, premiul a onorat postumitatea srilankezului Lasantha Wickrematunge asasinat într-o dimineaţă de ianuarie a aceluiași an. La acordarea premiului „Guillermo Cano” e prezentă de fiecare dată văduva gazetarului columbian, Ana Maria Busquets, care, simbolic, a devenit moştenitoarea capitalului de onoare pe care soţul l-a strâns în timpul vieţii. Citiţi mai jos despre patronul spiritual al premiului UNESCO şi despre câţiva dintre laureaţii ultimilor ani. O MOARTE ANUNŢATĂ Ucis în faţa redacţiei, de doi bărbați veniți pe motocicletă Destinul lui Guillermo Cano (1925-1986) s-a apropiat de final în momentul în care columbianul a început să contrapună forţei belice a cartelului de la Medellin cuvintele tipărite ale ziarului pe care îl conducea: „El Espectador”. În editorialele sale zilnice, la rubrica intitulată „Caietul de notiţe”, Guillermo Cano milita pentru singura idee care, la vremea aceea, îi putea înspăimânta pe narcotraficanţi: extrădarea în SUA.Washingtonul, care vedea în aceștia capul de pod sud-american al consumului de droguri de pe întreg continentul, putea să îi judece şi să-i condamne după legile proprii. Pentru traficanții columbieni, a ajunge în faţa instanţelor aflate la nord de Golful Mexic însemna confruntarea cu o justiție pe care nu o puteau influenţa, care aplica pedepse de zeci de ani de închisoare, executate în penitenciare străine de romantismul puşcăriilor columbiene. PremonițiaO colaborare juridică dintre Columbia şi SUA - materializată într-un târziu – echivala pentru traficanții de droguri cu intrarea într-o altă eră de existenţă. Pablo Escobar, bossul cartelului de la Medellin, nu putea rămâne nepăsător față de opiniile tot mai vehement etalate de Cano. I se spunea "Regele Drogurilor", "Ţarul Cocainei" şi era considerat al şaptelea magnat al planetei: 30 % din profitul frunzelor de coca se scurgea, prin "nervurile" unui sistem feudal, la el în buzunare. Factura atitudinii lui Cano a fost tăiată curând.Directorul „El Espectador” a fost asasinat în seara zilei de 17 decembrie 1986 în faţa birourilor ziarului pe care-l conducea. După ce şi-a descărcat carabina în Cano, unul dintre asasini s-a urcat pe şaua motocicletei, alături de complicele lui, şi s-a pierdut în traficul aglomerat care sugruma capitala Columbiei în acea săptămână de dinaintea sărbătorilor de iarnă. Cu doar o zi până să fie omorât, ziaristul declarase într-un interviu: „Problema meseriei noastre e că niciodată nu ştii dacă te mai întorci noaptea acasă”. 1989. Sediul ziarului lui Guillermo Cano a fost aruncat în aer de oamenii lui Pablo Escobar cu un chintal şi jumătate de dinamită. Sursa: www.semana.comAu dinamitat redacţiaPentru proprietarii „El Espectador”, această crimă a reprezentat doar debutul unor represalii care, trei ani mai târziu, au culminat cu dinamitarea sediului ziarului - cu o bombă de 150 de kg. În cursul acelei perioade de ofensivă militară, avocatul familiei Cano a fost ucis, subredacţia din Medellin a ziarului a fost închisă – după ce directorul de aici şi responsabilul distribuţiei au fost asasinaţi – iar patru angajaţi ai cotidianului au fost nevoiţi să plece în exil, cedând ameninţărilor primite. Pe toată durata celor trei ani, „El Espectador” a preferat lupta inegală cu cartelul de la Medellin unei capitulări editoriale comode. Indiferent de preţ, ziarul a continuat să susţină opţiunea extrădării narcotraficanţilor în SUA. Nouă ani au durat investigaţiile pentru prinderea celor care l-au omorât pe Guillermo Cano: o procedură judiciară sabotată de crime şi scandaluri de corupţie, la capătul căreia o singură persoană a fost condamnată. TORTURĂ 35 de zile, ţinut într-o încăpere-coşciug Ahmad Zeidabadi (45 ani), jurnalistul căruia i-a fost acordat anul acesta premiul „Guillermo Cano”, se află în închisoare din iunie 2009. A fost condamnat la şase ani de detenţie şi la alţi cinci de exil. Totodată, i s-a interzis, pe toată durata vieţii, să mai participe la activităţi socio-civice. I s-a interzis inclusiv să-şi practice meseria, să mai scrie şi să mai vorbească vreodată. „Vinovăţia” lui? Acum doi ani, a fost unul dintre cei care au contestat legitimitatea realegerii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad – al cărui mandat a fost întâmpinat cu ample demonstraţii de stradă în Teheran. ABSENȚĂ. Ahmad Zeidabadi a fost înlocuit de propria poză, la ceremonia premiilor UNESCO de la New York Sursa: USMissiontoUNESCOIscălește interogatoriul sau mănâncă-l Preluând mărturii ale nevestei lui Zeidabadi, organizaţia Amnesty International a descris încarcerarea ziaristului în felul următor: „(…)A fost ţinut într-o izolare deplină 35 de zile, într-o celulă cât un coşciug, lungă de 1,5 metri. A făcut greva foamei 17 zile (…), a fost bătut în timpul interogatoriului. Atunci i s-a spus: «Avem ordin să te zdrobim. Dacă nu cooperezi, putem face orice vrem cu tine, iar dacă nu iscăleşti interogatoriul, te vom obliga să-l mănânci»”. Scrisoare de mulțumire Zeidabadi are trei copii. Se află la a treia condamnare. Şi-a început cariera de puşcăriaş al regimurilor totalitare de la Teheran în 2000, când a petrecut 13 luni în închisoare, şi a continuat-o trei ani mai târziu, când a avut de ispăşit o pedeapsă egală. De fiecare dată a refuzat să colaboreze cu torţionarii săi. De fiecare dată, revenit în libertate, s-a întors pe baricadele ideilor democrate. Pe 3 mai, din penitenciarul iranian în care e deținut, a vrut să transmită UNESCO câteva rânduri de mulţumire. Şi-a cerut scuze că n-a elaborat un mesaj mai îngrijit, pe măsura ceremoniei, dar le-a reamintit destinatarilor că însăşi cuvintele tocmai expediate îi vor aduce noi persecuţii. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/unh3BzzX98g" width="620" frameborder="0" height="349"></iframe> METAMORFOZĂRomanciera devenită jurnalist de investigațieJurnalista mexicană Lydia Cacho (48 ani) - laureata din 2008 a premiului „Guillermo Cano”- își dorea o viață de romancieră boemă, al cărei scris să provoace detașare și să îmbie la introspecții reconfortante. „Am o inimă melancolică. Mă imaginam trăind la malul mării, scriind romane și pictând”, i-a declarat ea ziaristei franceze Mariane Pearl, într-un interviu acordat acum cinci ani revistei „Glamour International”. Nerăbdătoare să-și trăiască visul, acum mai bine de douăzeci de ani, Lydia s-a stabilit la Cancun, paradisul estival al Mexicului, o așezare ridicată pentru a fi integrată în uzina de bani a turismului Caraibilor. AUTORITATE. Lydia Cacho este cea mai respectată ziaristă din MexicSursa: iceandfire.co.ukVizitarea împrejurimilor orașului CancunTânăra nu a uitat însă vorbele mamei, care i-a spus că simplul simț al văzului te poate abate de la propriul plan de viață: „Când ești martor la ceva, porți responsabilitatea lucrului la care ai asistat”Curioasă, la puțin timp după instalarea în Cancun, a dorit să-i întâlnească pe băștinașii dislocați din acest loc sălbatic de marii antreprenorii imobiliari. I-a găsit, la două ore distanță. Nu aveau apă și n-aveau mâncare. Unei leuze subnutrite tocmai îi murise bebelușul. Lydia a povestit totul într-un editorial dintr-o gazetă locală. Reacția a fost nemaivăzută: cititorii au donat bani, hrană și medicamente pentru cauza acelor vieți mizere. Articolul n-a reuşit decât să amelioreze puțin realitatea, dar a schimbat hotărâtor destinul autoarei: i-a făcut praf reveria vieții boeme și a împovărat-o cu rolul de martor al actualității. Lipsa de inhibiții cu care Lydia practica jurnalismul i-a șocat colegii. Sinceritatea nu e deloc frecventă printre gazetarii mexicani. „Mulți ziariști sunt ușor de cumpărat. Trăiesc din șpăgi, iar cei care refuză să primească șpagă de obicei sunt uciși” – i-a povestit ea lui Mariane Pearl. Violată în stația de autobuzÎntr-o seară a anului 1998, Lydia a fost bătută și violată în veceul unei stații de autobuz din Mexico City. A reușit să se târască singură la spital, vânătă, cu coastele rupte, dar nu a aflat vreodată identitatea agresorilor. Nu știe nici măcar acum dacă autorii au vizat-o pe ziarista incomodă Cacho sau au atacat o femeie la întâmplare pentru a-și satisface poftele sexuale.În 2004, Cacho a publicat cea mai valoroasă anchetă jurnalistică din cariera ei, o carte despre o rețea de pedofilie din Cancun - „Demonii din Pardis” - dezvăluind o suită de personalități publice implicate în traficul de carne vie. Cu complicitatea mai multor politicieni, un om de afaceri organiza în hoteluri luxoase din oraş orgii cu minori aduși din restul țării. Arestată fără mandatReculul a fost pe măsura dezvăluirii: Lydia s-a trezit arestată și transportată la o secție de poliție, ai cărei ofițeri făceau continuu aluzii la planurile de a o viola. Doi ani mai târziu, presa a intrat în posesia înregistrării unei convorbiri telefonice în care omul de afaceri demascat în „Demonii din Pardis” și guvernatorul statului mexican Puebla puneau la cale arestarea ei. Înregistrarea fusese făcută cu puțin înainte ca Lydia Cacho să fie ridicată de pe stradă și dusă, abuziv, după gratii. Episodul acesta a fost relatat într-o altă carte de-a mexicanei: "Istoria unei infamii". Cărţi Deşi trăieşte zilnic sub amenințarea cu moartea, într-unul dintre cele mai periculoase state din lume, Lydia Cacho nu a făcut vreun pas înapoi. A continuat să publice volume care îi reunesc textele de atitudine sau anchetele jurnalistice. Exceptându-le pe celalte două, în librăriile hispanofone au apărut: „Sclavele puterii”, „Nu cu fiul meu”, „Această gură este a mea”. I-a fost oferit azil în SUA, a fost sfătuită de nenumărate ori să-și părăsească țara, dar locuieşte și astăzi în Mexic, la Cancun. Odată, a povestit felul în care decurg episoadele de intimidare cărora trebuie să le facă față. Esențialul: nu sună niciodată la poliție. De multe ori, sunând la poliție, i-ar suna pe complicii celor care au promis să o omoare. Ziarista este fondatoarea unui adăpost de mare securitate unde femeile și copiii molestați se pot refugia și-și pot lua viețile de la capăt. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/IoaiXciLpSc" width="620" frameborder="0" height="349"></iframe>SRI LANKAUn ziar cu care să moriJurnalistul srilankez Lasantha Wickrematunge (1958-2009) a fost onorat postum cu premiul „Guillermo Cano” în același an în care a murit. La trei zile după asasinarea sa de către un grup de bărbați care se deplasau pe motociclete, în ziarul la care lucra, „The Sunday Leader”, i-a apărut ultimul editorial. Îl scrisese cu câteva zile în urmă: dorise să fie autorul propriului necrolog și simțea că nu mai e mult până acesta avea să devină de actualitate. „Există o voce mai puternică decât a demnităților înalte, a faimei, a banilor și a siguranței. E vocea conștiinței” - au fost două dintre propozițiile pe care Wickrematunge le-a programat pentru posteritate.Ianuarie 2009. Manevrele de resuscitare, începute la puțin timp după ambuscada căreia a căzut victimă jurnalistul srilankez, au fost zadarniceDe profesie avocat, în 1994, srilankezul fondase împreună cu fratele său ziarul „The Sunday Leader”. Principala linie editorială a publicaţiei: condamnarea războiului civil dintre armata statului și rebelii populației Tamil - conflict care durează de 30 de ani. Înainte de a fi ucis, Wickrematunge primise la redacție o coroană mortuară și, la o distanță de câteva zile, un ziar pe care cineva mânjise cu vopsea roșie: „Dacă scrii, vei fi ucis”. Nu i-a păsat de ameninţări. Singura lui precauţie în faţa atâtor semnale a fost să-şi alcătuiască mai repede necrologul.Lasantha Wickrematunge (1958-2009)Sursa: thesundayleader.lkBILANȚ 862 de ziariști morți în 19 ani

  • Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CJP) – un ONG fondat la New York în 1981 – cea mai periculoasă țară din lume pentru practicarea jurnalismului este Irakul. Urmează Iran, China, Rusia și Mexic. Topul ia în calcul numărul jurnaliștilor uciși în fiecare din aceste țări, cazurile de jurnaliști omorâți rămase nerezolvate, statistica jurnaliștilor duși după gratii, răpiți, amenințați cu moartea sau obligați să ia calea exilului.
  • Potrivit CJP, din 1992 până în 2011, 862 de ziariști și-au pierdut viața.
  • În 2010, 145 de jurnaliști făceau închisoare, cei mai mulți, câte 34, aflându-se în penitenciarele din China și Iran. Cel mai frecvent cap de acuzare: „activități antistatale”.
  • În 2011 și 2010, au fost uciși 42 de jurnaliști. Toți de sex masculin.
  • Pentru presă, relatarea corupţiei din politică se dovedește mai periculoasă decât corespondența de război.

ULTIMA ORA! Iubita lui Liviu Dragnea, spitalizata! In ce stare se afla Irina si cati bani cheltuie seful PSD

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Anchete EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:29 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 09:26 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!