Pe 26 ianuarie se împlinesc 101 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Cei care au trăit în România de după 1980 își amintesc faptul că 26 ianuarie era un dezmăț al epitetelor, metaforelor și comparațiilor cât mai năstrușnice, semn că mintea umană nu are limite când vine vorba de inventivitate în materie de pupat dosuri de conducători.

Puțină lume își mai amintește însă că și Nicolae Ceaușescu a răspuns cu o poezie avalanșei de ode, balade, cântece patriotice, dansuri tematice pe care mai toți politrucii din artă i le dedicau. Evident, fiind vorba de o poezie despre care legendele vremii – necontrazise până astăzi de istorici – spuneau că avea versuri compuse chiar ”marele cârmaci”, toți românii erau obligați să o știe pe dinafară. Normal, devenise Imnul de Stat.

E vorba de cântecul ”Tricolorul – Trei culori”, compus de un geniu cu destin tragic, Ciprian Porumbescu. Versurile inițiale îi erau atribuite tot lui Porumbescu.

După 1975, când ruptura de stalinism trebuia să fie cât mai evidentă, vechiul imn de stat, ”Te slăvim, Românie” (pe muzica lui Matei Socor și versurile lui Eugen Frunză și Dan Deșliu). Unul dintre argumentele politice (cele literare sau muzicale nu-și aveau rostul în discuție) pentru schimbarea imnului era că versurile ”Înfrîțit fi-va al nostru popor / Cu poporul sovietic eliberator. Leninismul ni-e far și tărie și avînt / Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrînt!”

O altă problemă a vechiului imn era că refrenul suna așa: ”Puternică, liberă, pe soartă stăpînă, trăiască Republica Populară Română!”, iar țara se chema deja de ceva timp: Republica Socialistă România.

Nicolae Ceaușescu a ales Tricolorul pentru a fi noul imn național, dar s-a lovit de o nouă problemă: versurile publicate la 1880 de revoluționarul Porumbescu nu mai ”cadrau” cu noua orânduire. Nu era nimic revoluționar comunist în stihuri precum ”suveniri de-un brav popor”, ”al patriei amor” sau ”iar când, fraților, m’oi duce de la voi ș’oi fi să mor”. Așa că s-a decis că bătrâna melodie are nevoie de versuri noi, demne de o ”societate socialistă multilateral dezvoltată, aflată pe drumul spre comunism”.

Dintr-o poezie, netipărită, scrisă de mână, descoperită într-o arhivă păzită de Armată după Revoluția din 1989, și care îi este atribuită chiar lui Nicolae Ceaușescu (potrivit adevărul.ro, din 31 iulie 2013) aflăm că președintele avea o ”aplecare” spre slăvirea celor trei culori de pe drapelul național. Iată versurile la care fac referire: ”În tricolor avem simbol deplin / Albastru cer cu stele și senin / Galben din holdele bogate aurii / Roșu ca sângele vărsat în bătălii”. Semnele de punctuație nu erau punctul forte al lui Ceaușescu, așa că în întreaga poezie nu le folosește. Se pare că textul fusese scris de președinte în jurul anului 1970, el fiind descoperit alături de un discurs, care avea adnotări de mână, cu același scris.

Nu se știe cât anume a compus Ceaușescu din noul imn, devenit oficial în 1977, sau dacă versurile sunt compuse de poeți ai curții și abia apoi, cunoscându-le felul de a fi al soților Ceaușescu, au umblat ei pe cuvinte. Fac o paranteză, despre ”poeții curții”, lăudătorii de serviciu ai ”celui mai iubit fiu al poporului”, circula un calambur: Cum se scrie corect ”poet al curții”? Se scrie cum se aude, numai că ultimul cuvânt se desparte în silabe.

Ne întoarcem la poezia ”Tricolorul” și vă reamintesc ce a ieșit, o odă proletcultistă, pe care mai toți o îngânau pe la festivități. Mai ales versuri ca: ”Azi Partidul ne unește / Și pe plaiul românesc / Socialismul se clădește, / Prin elan muncitoresc. / Pentru a patriei onoare, / Vrăjmașii în luptă îi zdrobim. / Cu alte neamuri sub soare, / Demn, în pace să trăim. / Iar tu, Românie mîndră, / Tot mereu să dăinuiești / Și în comunista eră / Ca o stea să strălucești!”

Acesta a fost imnul național până la sfârșitul lui 1989.

În Legea numărul 33/1977 (din 17 noiembrie 1977), prin care se stabilea imnul de stat se spune că armonizările și aranjamentele muzicale se puteau face ”numai cu aprobarea Consiliului de Stat”. Tot în lege se spune că imnul are muzica de Ciprian Porumbescu, iar versurile sunt ”TEXT ADAPTAT”, fără a fi notat numele ”adaptorului”.