În vara anului 1936, ziarul Cuvântul liber găzduia în paginile sale un articol care, peste ani, i-a asigurat autorului lui o viață încărcată de onoruri.

Reportajul surprindea povestea primului proces intentat lui Nicolae Ceaușescu, pe atunci un biet ilegalist, mărunt simpatizant al comunismului.

 

„Pe 24 aprilie 1911 se năștea la Cîmpina unul dintre cei mai valoroși poeți sociali români moderni: Eugen Jebeleanu (m. 21 august 1991, București). «Sburătorist», apropiat de Eugen Lovinescu și - ca tînăr poet - emul al hermetismului made in Ion Barbu în juvenil-spiritualizantul Schituri sub soare (1929), dar mai ales în rafinatul Inimi sub săbii (1933), a fost, de foarte tînăr, și un simpatizant al stîngii antifasciste - redactor la Cuvîntul liber, colaborator la Azi, Reporter și la «presa din Sărindar» (dar, după 1938, și la presa carlist-«patriotică»).

 

În 1936 a scris un reportaj despre prigonirea puberului comunist Nicolae Ceaușescu - articol care, după 1965, îi va asigura protecția politico-simbolică necesară”, menționa Paul Cernat, scriitor și critic literar, cu prilejul împlinirii a 107 ani de la nașterea lui Jebeleanu. 

 

„Are 19 ani, este cizmar…”

 

Care este povestea acelui reportaj care i-a asigurat lui Jebeleanu o viață liniștită în comunism, mai ales după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu?

 

În data de 16 iunie 1936, gazetarul Eugen Jebeleanu publica în ziarul Cuvântul liber un reportaj din sala de judecată de la Brașov, acolo unde tânărul Ceaușescu era judecat, într-un lot de 19 persoane, pentru propagandă comunistă.

 

Iată ce nota Jebeleanu: „Ceaușescu este un copil. Dar un copil cu o inteligență de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici și vioi, două boabe de piper.

 

Vorbește limpede, puțin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce știe. Are nouăsprezece ani (neîmpliniți), este cizmar, dar a văzut și a pățit ca pentru nouăzeci”.

 

Portretul de erou antifascist odată schițat, condeiul lui Jebeleanu alunecă în patetic: „A fost și el, în acea zi de sâmbătă, condamnat. Șase luni în plus pentru ultraj, pentru că, la auzul pedepsei date lui Tarnovski (n.r. - un comunist polonez parașutat în România sub identitatea falsă de mecanic), s-a adresat Consiliului, spunându-le că se solidarizează cu colegul său. Inimă tânără și generoasă, să ne mai mirăm că i-au mai dat șase luni de închisoare? Va trece vara, va veni toamna și îl va prinde și lapovița. Ceaușescu, cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simți și nu le va vedea, ca altădată, la el, la țară!”.

 

Umorul fin al lui Jebeleanu

 

Ceaușescu a primit atunci doi ani și jumătate de închisoare, 2.000 de lei amendă și un an domiciliu forțat în localitatea natală.

 

De remarcat că, peste ani, articolul îi va permite lui Jebeleanu, poet bun de altfel, să trăiască pe picior mare, să acceadă la onoarea de a fi membru al Academiei, de a fi publicat, canonizat, promovat în manualele școlare.

 

Reportajul din 1936 a fost reluat până la saturație de presa comunistă, eliminându-se, însă, discret, câteva amănunte: meseria lui Nicolae Ceaușescu de la acea vreme, identitatea tovarășului Tarnovski etc.

 

O legendă literară încununează norocul (pe care și l-a făcut singur) lui Eugen Jebeleanu.

 

Potrivit acesteia, în timpul dictaturii ceaușiste, rugat să colaboreze la realizarea unui volum dedicat conducătorului iubit, Jebeleanu ar fi refuzat, transmițându-le colegilor: „Eu am scris despre el pe vremea cand nu scria nimeni, acum scrieti voi…”.