Practica vânzării evreilor nu a început în România comunistă odată cu ajungerea la putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Teșu Solomovici dezvăluie în cartea sa "Istoria evreilor din România, 2000 de ani de existență" că ea era de mult înrădăcinată la vârful ierarhiei comuniste din România.

Acțiunea de "răscumparare a prizonierilor" apare în codexul iudaic sub denumirea "PIDION SVUIM", fiind un act moral. Evreul, ca individ, dar mai ales comunitatea are obligația de a-și salva frații aflați în pericol. Pentru răscumpărarea lor se făceau dintotdeauna chete în vederea strângerii fondurilor necesare, dar și pentru a oferi - cât mai multora - posibilitatea de a lua parte activa la o faptă bună de primă importanță. In realitate, relațiile de "do ut des", care au îmbracat forme departe de a fi acceptabile, au fost "secretul lui Polichinelle", scrie Teșu Solomovici.

În primavara lui 1970, Ceaușescu l-a convocat pe Ion Stănescu, șeful Consiliului Securității Statului. După câteva ore de discuții a părăsit reședința lui Ceaușescu cu sarcina de a lansa operațiunea "Pelegrinii".

Se știe ca operațiunea a fost coordonată de generalul Gheorghe Bolintinu, șeful Departamentului de emigrare si contraspionaj din DGIE, și generalul Eugen Luchian, reprezentantul Secției speciale pentru problemele Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale, din subordinea Președinției Consiliului de Miniștri.

Mai erau amestecați marii șefi ai spionajului, generalii Nicolae Doicaru, Ion Mihai Pacepa și Nicolae Andruța Ceaușescu, șef de cadre DIE.

Dolarii nu reprezentau întotdeauna factorul decisiv in politica emigrărilor. Mai ales în cazurile copiilor nomenclaturiștilor. Inginerul Andrei Lupu a fost nevoit să aștepte Revoluția din 1989 ca să poată părăsi România. Nu oricine era fiul lui Petre Lupu – Președintele Colegiului Central al Partidului și membru al Comitetului Politic.

"Cât timp trăiesc eu, Andrei Lupu nu va pleca!", a strigat Nicolae Ceaușescu, bătând cu pumnul în masă, îngrijorat că emigrarea lui Andrei l-ar îndurera pe vechiul său tovarăș de luptă, Petre Lupu.

Totusi Ceaușescu nu s-a opus emigrării în Israel a lui Ghiță și Andrei, fiii lui Iosif Chisinevschi, a Ancăi Stamate, fiica lui Teohari Georgescu, și a intregii familii a lui Gh. Gaston-Marin (inclusiv ing. Radu Ossman, nepotul lui Gheorghiu-Dej, însurat cu o fată a lui Gaston-Marin) sau a Ioanei, fata torționarului Gheorghe Pintilie și a ilegalistei Ana Toma.

Îmsă, când presa internațională își "vâra coada", autoritățile românești se grăbeau să se descotorosească de evrei, cum a fost cazul violonistei Silvia Marcovici sau al ing. Ilie Adrian, nepotul lui Petre Lupu, caruia i s-a eliberat pașaportul pentru Israel dupa o scurtă greva a foamei).

Ceausescu a inițiat operațiunea "Pelegrinii" și tot el a ordonat încetarea ei.

Erau bani multi în joc și dictatorul era nemulțumit că nu toți ajungeau în conturile sale. În plus, mai scrie Teșu Solomovici, cu tot caracterul său ultra-secret, ecouri neplăcute ajunseseră în presa internationala. Nu se știe cu exactitate câți bani au produs "Pelegrinii", dar generalul Eugen Luchian a marturisit in cursul anchetarii sale, dupa fuga lui Pacepa, ca operatiunea a produs 6 milioane de dolari.