Deschiderea Conferinţei de la Helsinki din 1975 (30 iulie- 1 august 1975) a marcat concluziile stadiilor de formare ale CSCE. La finalul summitului, la 1 august 1975, statele participante au semnat Actul Final sau Acordurile de la Helsinki.

Documentul a pus bazele lucrărilor CSCE/OSCE, prin proiectarea unor angajamente obligatorii din punct de vedere politic legate de securitatea politico-militară, de mediu, economică şi umană.

Actul Final nu conţine obligaţii juridice, ci politice, împărţite în trei mari categorii: probleme privind aspectele politico-militare ale securităţii în Europa; cooperarea în domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi al mediului înconjurător şi cooperarea în domeniul umanitar şi alte arii.

Al treilea document acoperea și problema-cheie a drepturilor omului. Bucuroși că semnatarii acestui Act final recunoșteau în primul capitol legitimitatea regimurilor comuniste, conducătorii din Est nu au fost deloc îngrijorați de cuprinsul capitolului trei.

„Pe scurt, comuniștii europeni se angajau să respecte drepturile fundamentale ale omului, chiar dacă înțelegeau altceva prin ele.

Pe termen scurt, pentru Ceaușescu întânirea de la Helsinki a fost o aparentă victorie, mai ales că în scurt timp a primit vizita președintelui american Gerald Ford la București.

Pe termen mediu, Ceaușescu și toți liderii de tip leninist din Est au fost confruntați tot mai mult cu reproșuri și provocări plecate din încălcarea drepturilor omului, pe care oficial se angajaseră să le respecte, scrie istoricul Adrian Cioroianu.

Până la urmă, capitolul trei al conferinței din 1975 s-a dovedit a fi o probă mortală pentru regimurile comuniste din Europa. Occidentul pregătise minuțios o cursă, în care „guzganii roșii” au căzut fără ca măcar să conștientizeze pericolul.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric