Ceartă uriașă între Ciprian Marica și iubita sa. Fotbalistul a solicitat ajutorul nașilor copiilor săi
- Lucian Ionescu
- 9 mai 2020, 23:14
După ce fotbalistul Ciprian Marica a călcat strâmb și a fost surprins vara trecută cu o femeie măritată, publicul și opinia publică a avut reacții dure la adresa acestuia.
Filmarea în care Marica în care a fost prins în flagrant chiar de soțul femeii, care a și imortalizat momentul a apărut abia acum, deși evenimentul a avut loc în vara anului trecut.
Sursele susțin că Ioana, iubita lui Marica ar fi aflat de escapada fotbalistului chiar anul trecut. Atunci, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă teribilă și tânăra l-ar fi amenințat pe fostul fotbalist că-i va lua pe cei doi copii ai lor și va pleca.
Marica a solicitat atunci ajutorul nașilor copiilor săi, Adelina și Cristi Chivu. Nașul său se pare că și-ar fi criticat dur finul, însă a decis alături de soția sa să vorbească cu Ioana. Astfel, au convins-o să-i mai acorde o șansă lui Ciprian.
„Ei nu sunt numai prieteni buni, ci rude. Tocmai de aceea, atunci când a dat de necaz, Marica și-a sunat nașul și i-a cerut un sfat. Așa cum era normal, Cristi nu a fost de acord cu cele întâmplate, el este un familist convins. Însă, și el și Adelina au făcut-o pe Ioana să înțeleagă că oricine poate greși și că nu este cazul să distrugă o familie pentru asta. Ioana a revenit la sentimente mai bune după aceea, iar Marica pare să își fi băgat mințile în cap.", au mărturisit apropiați ai cuplului.
Ioana nu a avut, până acum, nicio reacție la scandalul în care este implicat iubitul ei, potrivit romaniatv.net
Ciprian Marica, în schimb, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj foarte dur în care se arată profund nemulțumit de situația care s-a creat.
„Mi-am trăit cariera între aplauze și înjurăturile adversarilor, nu sunt afectat de răutatea voastră, de plăcerea voastră de a da cu pietre, dar faceți și victime colaterale. Cine dă dreptul celor de pe margine de a răni oameni care nu au greșit, dar care au suferit deja destul de pe urma greșelii altora?
Da. Am greșit. Îmi pare rău. Sunt un om care, iată, trăiește fără să știe într-o societate de un alb imaculat, cu oameni fără greșeală. Să nu vă așteptați la alte reacții din partea mea. Nu răspund la glume, înjurii sau “sfaturi”. Vă mulțumesc, în schimb, pentru creativitatea generată din grija pentru mine. Chiar mă gândesc la linia aia de prosoape, din vânzările cărora am putea să susținem niște tineri talentați. Aveti grija de voi! Mi-aș fi dorit să vă urez să fiți mai buni! Dar asta e! Să fiți sănătoși!”, a scris fotbalistul pe Facebook.