Editura Evenimentul si Capital

Cea mai tristă poveste. Viața la Curte

Autor: | | 0 Comentarii | 4235 Vizualizari

Cine mai ține șirul anilor când ai de executat o pedeapsă de douăzeci și cinci de ani de închisoare? Te apucă deznădejdea numai la gândul că nu știi să numeri toate secundele care se îngrămădesc într-o asemenea sentință.

Dacă măcar ar exista o pastilă care să te facă să uiți sau o boală care să-ți aștearnă nepăsarea peste orice gând, închisoarea ar deveni mai suportabilă. Dar nu există. Singurele boli care bântuie prin pușcării îți distrug carnea, nu disperarea, îți șubrezesc inima, ficatul, plămânii, dar creierul rămâne treaz ca săți amintească de soarta mizerabilă pe care o ai în față.

Pușcăriile sunt pline de morți vii, condamnați ai nimănui pe care familiile îi reneagă și care își trăiesc viața de dincolo aici, pe pământ. Sunt doar niște strigoi dezumanizați pe care societatea nu-i mai dorește.

Teodora își omorâse bărbatul cu multiple lovituri de topor. Îl făcuse bucățele obligându-și câinele să-și mănânce stăpânul tranșat cu sânge rece. Animalul, bucuros la început, a ros câte oase a putut, dar era un amărât de maidanez pus în lanț, cât era să mănânce? Așa că a refuzat să fie complicele unei crime care îi provoca dureri de stomac. T

eodora nu s-a îndurat să-și strice grădina cu flori ca să îngroape resturile bărbatului, așa că le-a aruncat într-o pădure, sperând că animalele sălbatice vor fi mai vrednice decât căinele. Frica de Dumnezeu și teama de a putrezi în iad au determinat-o să se predea două zile mai târziu. Crima oripilase întreg satul. Unde se mai pomenise ca femeia să-și omoare bărbatul? Ce-i drept, tot satul știa ce viață de coșmar avusese Teodora și de câte ori se aflase în pragul morții de la câtă bătaie îndurase. Dar crima-i crimă și nu poate fi iertată.

Au condamnat-o repede și oamenii și judecătorii. Cea mai mare durere a Teodorei a fost că fiul ei, Ionuț, nu a vizitat-o niciodată la închisoare. În timpul procesului o învinovățise de moartea bărbatului și spusese tuturor cât de mult o urăște pentru că l-a lăsat orfan. Teodora n-a scos o vorbă, dar inima ei se strângea de amărăciune.

A tot sperat cu fiecare an care trecea să primească un semn de la singura ei bucurie, dar băiatul părea că o uitase cu desăvârșire. Lăsăm puțin această rană deschisă ca să vă povestesc despre Teodora. Trecuseră șapte ani de la încarcerare și fiecare zi semăna cu precedenta, ca într-un labirint în care îți pierzi mințile și speranța. N-avea prietene pentru că deținutele se temeau de ea. Trăsăturile ei, asprite de riduri adânci ce-i brăzdau chipul, trădau suferințele pe care le îndurase. Greutatea anilor pe care îi aduna o apăsa pe umerii ce deveniseră încovoiați și strâmbi.De ceva vreme o frământa un gând- voia să scrie un jurnal în care să-și descarce toate amintirile. Ca un fel de mărturisire a păcatelor în fața ultimei judecăți. Mama mă trimisese la școală, dar eu am hotărât să mă mărit. Mi se părea că dacă nu-l iau pe Traian de bărbat, toată viața mea va fi fără sens. Era tânăr și frumos, avea mașină cu care mă plimba în fiecare zi. Toate colegele mă invidiau, iar în mintea mea de copil prost era un argument suficient ca să renunț la școală. Tatăl lui Traian făcuse mulți bani după revoluție din contrabanda cu mărfuri de peste graniță.

- E un golan, nu-i de tine, mi-a strigat mama. Bagă-ți mințile în cap și termină-ți liceul.

- Mă mărit cu el, i-am răspuns sfidător. Dacă vrei să știi, nu mai sunt fată mare.

Beată de fericire mi-am împachetat puținele lucruri pe care le aveam și am plecat din casa părintească. Nu am aterizat prea departe, ci doar la câteva străzi depărtare, astfel că mama mă vedea în fiecare zi cum mă transformam în sluga perfectă pentru familia viitorului meu soț.

Nunta am făcut-o mai mult de nevoie – rămăsesem însărcinată, iar mama lui Traian nu reușise să mă convingă să fac avort. La scurt timp după nuntă, bărbatul meu a plecat la facultate ca să ajungă inginer, la fel ca taică-său. Eu am rămas acasă cu burta mare, obligată să îndur mofturile socrilor.

- Dă și tu cu o mătură prin curte, nu sta ca o codobatură. Dacă tot nu ți-a plăcut cartea, măcar să fii bună de muncă.

- Doctorul mi-a spus să nu mai fac efort că iar o să am contracții, încercam să îi explic zgripțuroaicei.

- Lasă că doar doamnele au contracții. Voi astea de la țară aveți sânge de taur. Bineînțeles că mi s-a rupt apa când eram cu măturoiul în mână. Soacrămea, nervoasă, se agita prin curte :

- O să naști ca o vită, în picioare. Ce femeie e aia care nu simte când iese copilul?

Înconjurată de babele satului, încercam să nasc un copil care nu se grăbea să iasă în lume. Puterile mă părăseau încet și, după ore bune de travaliu, am ajuns la spital. Timp de șapte zile am stat în comă, iar familia fusese avertizată să-și ia rămas bun de la mine. Am înviat din morți când nimeni nu mă mai aștepta în viață :

- Bine ai revenit, mi-a șoptit mama. Am zâmbit și mi-am atins burta. Mă durea.

- Copilul ?

- E bine, au reușit să-l salveze la timp.

- Ce am aici? L-am întrebat pe doctorul care venise să mă examineze.

- Am făcut o histerectomie totală, mi-a răspuns.

GATA! Noua LEGE A PENSIILOR! Ce prevede si cine ia mai multi bani

Pagina 1 din 2


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI