Cea mai puternică rugăciune de Sânziene. Trebuie spusă cu sufletul curat și cu o lumânare aprinsă
- Emma Cristescu
- 24 iunie 2023, 10:45
Astăzi, 24 iunie, creștinii pot să rostească o rugăciune puternică de Sânziene pentru a scăpa de problemele de sănătate. Aceasta trebuie spusă cu sufletul curat și cu o lumânare aprinsă.
Astăzi, 24 iunie, se sărbătorește nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în tradiția populară drept Sânzienele sau Drăgaica. Credincioșii pot să rostească o rugăciune puternică pentru a scăpa de boli și de alte probleme de sănătate.
Rugăciune puternică de Sânziene
„O, Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule al lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduinţă şi proorocie îngerească, te-ai şi născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit. Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit.
Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor şi al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.
Deci, pentru toate aceste vrednicii şi daruri, mulţimea popoarelor creştine te socoteşte pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare îndrăzneală către El.
De aceea şi eu, smeritul şi mult păcătosul, cu multă evlavie, cu durere de inimă şi cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, să-mi fii mie, păcătosului celui nemernic şi cu totul neputincios, mare apărător şi grabnic izbăvitor de toate ispitele şi încercările acestea ale vieţii de acum. Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu că, cu a Sa nebiruita putere, să mă păzească în toată vremea de primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, să mă sprijinească cu a Sa milă la vreme de ispită şi să mă întărească cu darul Său, pentru rugăciunile Preasfintei şi Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.
Ca să pot răbda până la sfârşit toate necazurile, ispitele, durerile şi suferinţele, ca şi întristările veacului acestuia de acum. Şi aşa, prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin!”.