Tradiții și obiceiuri de Sânziene sau Drăgaica. Trebuie să facem asta în seara de 23 iunie
- Emma Cristescu
- 23 iunie 2022, 23:14
În noaptea de Sânziene sau Drăgaica se deschid porţile cerului, iar oamenii care au decedat pot intra în contact cu persoanele în viață. Sărbătoarea vine și cu alte superstiții și obiceiuri care îți vor aduce noroc.
Sânzienele sunt zâne, sânzienele sunt flori, sânzienele sunt fete-flori, ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi.
În Noaptea de Sânziene, animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii. Tot în Noaptea de Sânziene, oamenii pot intra în contact cu persoanele care s-au stins din viață.
Conform credinței populare, în noaptea de Sânziene, cerurile se deschid iar Sânzienele încep să danseze. Această sărbătoare este una a Soarelui, a dragostei dar și a poftei de viață.
O altă superstiție spune că persoanele care nu sărbătoresc această zi vor ajunge să supere Sânziene. Acestea se răzbună pe femeile care nu sărbătoresc această celebrare, pocindu-le gură. Ele vor aplica pedepse aspre și pentru bărbați.
Se adună flori de sânziene din care fetele fac cununi și băieți cruci, acestea vor fi purtate pe timpul celorlalte ritualuri și mai apoi puse în casă pentru belșug și spor în casă.
Superstiții și tradiții de Sânziene
Femeile trebuie să adune un buchețel din flori de sânziana legat cu ață roșie și să-l pună sub pernă pentru a-și visa ursitul. Tot ele își vor pune o floare de sânziană în sân sau în păr pentru a deveni mai atrăgătoare.
O altă tradiție spune că cine bea ceaiul de sânziană va avea noroc tot anul. Scrie și arde: pe o hârtie se vor scrie emoțiile negative care ne cuprind și apoi hârtia se arde, iar noi vizualizăm cum acestea dispar.
În seara de 23, o superstiție spune să facem baie cu floare de sânziană, urmând că restul anului să fim mai atrăgătoare și ocolite de boli. Femeile trebuie să pună un buchet de sânziană afară, iar la ora 00:00 să bea roua așternută pe acesta.
Fetele nemăritate pot arunca buchețelul prins cu ață roșie prin ușă, semnificând că aceste își vor găsi ursitul sau se vor mărita în următorul an.
O altă superstiție are legătură cu un un vas cu apă care se aprinde cu o lumânare roșie. După ce ne gândim profund la ursitul nostru, picurăm în bolul cu apă 23 de picături de ceară. După ce picăturile de ceară nu se vor mai agita în apă, acestea vor formă inițiala ursitului.
În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. Femeile trebuie să aleagă haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice.