Cea mai mare fraudă de tip „carusel” în materie de TVA. Percheziții de amploare în mai multe țări

Sursă: Alain Lacroix | Dreamstime.com

Parchetul European, în cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din 14 state UE, au făcut 200 de percheziţii, în legătură cu cea mai mare fraudă în materie de TVA din Europa.

Parchetul European, în cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfăşurat, marţi, măsuri de investigare simultane, inclusiv peste 200 de percheziţii, în legătură cu o schemă complexă de fraudă în materie de TVA bazată pe vânzarea de bunuri electronice populare. Prejudiciul este de peste peste 2.2 miliar de euro.

Perchezițiile au avut loc în Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Spania şi Slovacia.

„Toate datele colectate sunt în curs de analiză, iar ancheta privind grupurile de crimă organizată care se află în spatele acestei scheme continuă. Prejudiciile estimate în cadrul operaţiunii Admiral se ridică în prezent la 2,2 miliarde de euro. Au fost luate măsuri de recuperare a prejudiciilor, iar mai multe detalii vor fi comunicate imediat ce vor fi cunoscute”, a transmis Parchetul European, într-un comunicat de presă.

Fraudă cu TVA

În aprilie 2021, autoritatea fiscală portugheză din Coimbra bănuia o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căşti şi alte dispozitive electronice, de fraudă cu TVA. Firma avea colaboratori în majoritatea statelor din UE.

„Atunci când EPPO şi-a început activitatea, în iunie 2021, în conformitate cu obligaţia lor legală, autorităţile portugheze au raportat cazul către EPPO. Din punct de vedere naţional, pe baza anchetei administrative, facturarea şi declaraţiile fiscale păreau a fi în regulă. Cu toate acestea, procurorii delegaţi europeni portughezi au decis să investigheze în continuare. Lucrând împreună la nivel transfrontalier, procurorii europeni, procurorii europeni delegaţi, analiştii în domeniul fraudei financiare ai EPPO şi reprezentanţii Europol şi ai autorităţilor naţionale de aplicare a legii au stabilit treptat legături între societatea suspectă din Portugalia şi aproape 9.000 de alte entităţi juridice şi peste 600 de persoane fizice situate în diferite ţări. La optsprezece luni de la primirea raportului iniţial, EPPO scoate acum la iveală ceea ce se crede a fi cea mai mare fraudă de tip "carusel" în materie de TVA investigată vreodată în UE”, a mai transmis instituţia.

Cea mai mare fraudă din UE

Procurorii au declarat că este cea mai mare fraudă de tip „carusel” în materie de TVA, dar și cea mai profitabilă infracțiune din UE.

„Transfrontalieră prin definiţie, odată ce atinge un nivel de complexitate comparabil cu cel observat în cadrul operaţiunii Admiral, acest tip de fraudă este aproape imposibil de descoperit dintr-o perspectivă pur naţională. Utilizând sistemul central de gestionare a cazurilor EPPO, accesul la bazele de date naţionale şi europene, cu sprijinul capacităţii analitice şi de investigare a Biroului central al EPPO, precum şi al Europol şi al actorilor naţionali de aplicare a legii, procurorii europeni au reuşit să conceapă şi să pună în aplicare o abordare comună de investigare a unei întregi reţele de grupuri de crimă organizată”, au mai precfizat procurorii, potrivit News.