În vara anului 1977, fantoma faimosului asasin în serie Râmaru era din nou prezentă la Bucureşti, după ce o tânără, Anca Broscăţeanu, fusese ucisă cu bestialitate, tranşată, iar fragmente din trupul său erau găsite în diverse puncte ale oraşului.
Teroarea se instaurase în Capitală, identic ca în nopţile în care teribilul ucigaş Râmaru colinda străzile pustii în căutarea poternţialelor victime. Astfel, cea mai mare eroare judiciară a românilor, căreia i s-a spus "Cazul Anca", debuta în cel mai mare oraş al ţării cu o stare generalizată de panică, pe un fond de isterie colectivă deja "asigurat" de efectele catastrofale ale seismului din 4 martie. Greu de uitat Ziua de 8 iulie a acelui an a fost una care nu va fi uitată niciodată de lucrătorii Miliţiei bucureştene: la orele dimineţii, în parcul Hipodrom era găsit un pachet care conţinea două mâini de femeie secţionate, care fuseseră învelite în folii de plastic. Miliţia a intrat în alertă maximă şi câteva zeci de echipaje au primit ordin să se ocupe "în teren" numai de această macabră descoperire. Mai precis, ofiţerii şi subofiţerii primesc ordin să caute restul corpului bietei victime, o femeie tânără, îngrijită şi având, probabil, o muncă intelectuală. Părţi de cadavru erau înfăşurate în pantaloni bărbăteşti şi folii plasticate, fiind transportate direct în sacoşe şi genţi de voiaj. La scurt timp, mai precis în următoarele 4 zile, au fost identificate şi alte pachete, descoperirea cea mai oribilă fiind făcută undeva în spatele Spitalului Colţea, într-un WC: era capul despărţit de corp al numitei Anca Maria Rodica Broscăţean, în vârstă de 18 ani, care venise de la Sibiu în Capitală pentru un examen de admitere la ASE. Fata dispăruse de la locuinţa mătuşii sale pe 6 iulie, orele 16.00, când plecase să studieze listele cu repartiţiile candidaţilor pe săli. Erau ani când în facultăţi se studia temeinic, iar drumul acesta era important. Pe 7 iulie, mătuşa anunţase dispariţia nepoatei Anca Broscăţean. Asfixiată şi violată Examenul medico-legal constatase că moartea fusese provocată prin astuparea căilor respiratorii cu mâna şi asfixie mecanică, în laringele victimei fiind găsite bucăţi de hârtie igienică. Victimei îi dispăruseră diverse valori: cercei, un inel de aur şi un ceas-brăţară dăruit de prietenul ei din Sibiu. De asemenea, legiştii au notat şi faptul că ucigaşul avusese raport sexual cu victima. Ucigaşul lucrase însă "neglijent": de pe o folie de platic a fost prelevată o amprentă a degetului mare. Probele de care dispuneau organele de anchetă nu erau multe, dar constituiau o bază de plecare pentru cercetări. Psihoza revenirii asasinatelor gen "Râmaru" a produs incidente care astăzi ar smulge zâmbete. La puţin timp de la descoperirea coletelor din cazul Anca, la doar 200 m de locul unde fuseseră găsite mâinile victimei au fost descoperiţi doi saci plini cu carne însângerată. Miliţia a asigurat imediat zona şi o razie de amploare a fost desfăşurată. Până la urmă, spre stupefacţia ofiţerilor sosiţi la faţa locului, s-a dovedit că în saci erau... carcase de porc. Nişte hoţi mai slabi de înger abandonaseră în parc carnea furată dintr-un abator şi fugiseră, speriaţi de maşinile de patrulare ale Miliţiei. Ceauşescu: "Rapid, închideţi cazul!" Imediat, la ordinul preşedintelui comunist Nicolae Ceauşescu, primul locţiitor al comandantului Inspectoratului General al Miliţiei, gen. maior Valeriu Buzea, a format o echipă de specialişti pe care a coordonat-o personal. Ceauşescu dorea stingerea rapidă a oricărei stări de panică ce ar fi putut amplifica nervozitatea populaţiei. Zelul echipei Buzea, însă, avea să distrugă viaţa unor nevinovaţi şi avea să arunce în derizoriu noţiunea de "profesionalism" pentru criminalistica acelui moment. Urgent, ofiţerilor de la Inspectoratul General al Miliţiei li s-au alăturat procurorii de la Procuratura Municipiului, supravegheaţi direct de Procuratura Generală. Echipa îi conţinea pe col. Tudor Stănică (locţiitorul şefului Direcţiei Cercetări Penale), pe gen. maior Nicolae Chiriac (şeful Direcţiei Judiciare), pe col. Ion Angelescu (şeful Institutului de Criminalistică), alţi ofiţeri superiori de la Miliţia Municipiului. Volumul de munca a fost imens. Au fost scotocite mii de imobile care se aflau în zona trasată de anchetatori ca fiind posibil adăpost pentru criminal, a fost creat un cerc de suspecţi imens, aproape 2.000 de persoane fiind interogate după preceptul "lampa-n ochi şi pumnul în bot". O mobilizare de forţe care, prin rezultatele mediocre, a confirmat proverbul "Un munte a născut un şoricel". "Cu lampa în ochi" Într-un târziu,este reţinut un anume Gheorghe Samoilescu, zis Sami (26 ani), taximetrist din Bucureşti, al cărui număr de telefon apărea în agenda fetei. Ancheta sa, debutată în 15 iulie, avea să dezvăluie unele amănunte despre ultima zi de viaţă a sibiencei. Sami a recunoscut ca o întâlnise în tramvaiul 26 şi că i-a făcut propuneri indecente, drept pentru care îi lăsase şi un număr de telefon. Luat la întrebari "cu lampa în ochi", Samoilescu recunoaşte că îi luase victimei un lănţişor, numind totodată şi persoana căreia i-l vânduse. Imediat, se eliberează mandat de arestare pentru 30 de zile: prin aceste recunoaşteri succesive, taximetristul devenise principalul suspect. După zile de anchetă "dură", bătut şi împins spre epuizare totală, Samoilescu a decis să le dea miliţienilor "variante" ale uciderii Ancăi. Era o primă abdicare în faţa a doi procurori care doreau afirmarea în faţa şefilor: Florin Dimitriu, procuror şef adjunct la Procuratura Municipiului şi procurorul Dan Ion Mirescu care, conform declaraţiilor ulterioare ale lui Samoilescu, şi-a adus "contribuţia" plină de zel pentru a îndeplini "linia" cerută de gen. Buzea. Părinţii, morţi din supărare Pe lângă tortură, epuizare prelungită şi bătăi, Gheorghe Samoilescu a avut de îndurat în acele zile şi două veşti cumplite: nemaiputând îndura ruşinea şi presiunea psihică, părinţii săi s-au sinucis. Caz cutremurător, mama vitregă a lui Gheorghe avea să recurgă la acest gest după ce se întorsese de la ancheta desfăşurată la Miliţie. Obosit, Samoilescu a recunoscut tot ce i se ceruse: da, el a omorât-o pe Anca, înfundându-i pe gât hârtie igienică, ciopârţind-o în bucăţi şi împrăştiind coletele însângerate prin Bucureşti. Declaraţia de recunoaştere, mai aproape de "realitate" decât prima, a fost înregistrată şi expediată Comandantului Suprem, Nicolae Ceauşescu. Pentru "magnificii" judiciarului, cazul era ca şi rezolvat. În viziunea armatei de anchetatori din jurul lui, însă, tot ce declarase Gheorghe Samoilescu era adevărat. Doar un "mic" amănunt: probele, care lipseau cu desăvârşire, dar care erau uşor de adunat. Prin diverse metode (ameninţări cu moartea, introducerea unui spion în celulă, bătăi după metodele Rotisorul, Macavela, Hamul sau Ruleta rusească), echipa Miliţiei a obţinut şi aceste... probe. Samoilescu a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie, din care a executat doar cinci deoarece, în 1981, a fost descoperit adevăratul ucigaş al tinerei Anca Broscuţeanu. Era vorba despre Cozmici Romca, un pictor ratat care mai omorâse o femeie după acelaşi "tipic": ucidere urmată de ciopârţire şi abandonare a resturilor umane. Samoilescu a fost eliberat dar, cu sănătatea ruinată, cu părinţii morţi şi respins de societate, el ajunsese doar o umbră a celui ce fusese. Un "Caz Anca" din Gorj În 1993, "Cazul Anca" s-a repetat la un nivel oarecum asemănător, după ce un oarecare Marcel Ţundrea din Pojogeni- Gorj a fost condamnat la 25 de ani de detenţie pentru omor deosebit de grav. După 12 ani de pedeapsă, Ţundrea a fost eliberat, în locul lui fiind încarcerat consăteanul său, Gh. Avram, identificat a fi fost adevăratul ucigaş. Menţionăm că în niciunul din cazuri, anchetatorii abuzivi nu au fost respinşi.
Recomandările noastre
