Gripa chinezească, o gripă ca oricare alta!

Gripa chinezească, o gripă ca oricare alta!

Sarah Boseley, renumit redactor The Guardian, răspunde la unele dintre cele mai frecvente și mai apăsătoare întrebări despre coronavirusul din Wuhan.

Coronavirusul din Wuhan înspăimântă întreaga lume pentru că este nou. Atât de nou, încât oamenii de știință nici n-au apucat să îl denumească, susține Sarah Boseley. „Fiind nou, nu știm cum se va comporta”. Ea atrage atenția asupra faptului că simptomele sunt similare cu cele ale gripei şi răcelii: tuse seacă, febră, probleme de respirație.

„Se manifestă destul de blând la mulți oameni. De aceea, majoritatea nu ajunge la spital. Știm doar de persoanele internate, de cazurile severe, de oamenii care suferă de pneumonia virală”, a adăugat aceasta.

„Pe copii nu pare să îi afecteze”

Sarah Boseley explică că, în China, în general, persoanele mai în vârstă ajung la spital. De obicei, au peste 40 de ani, iar în cazul celor mai tineri, vârsta lor este de 13-14 ani. Pe copii nu pare să îi afecteze. Pe de altă parte, cei care și-au pierdut viața, aveau și alte probeme de sănătate, sufereau de boli de inimă, de cancer, starea lor de sănătate era precară, sistemul imunitar slăbit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu există niciun tratament

Nu există niciun tratament în momentul de față, e vorba de un virus, iar antibioticele nu funcționează decât împotriva bacteriilor, explică jurnalista.

„Am fost în Sierra Leone, când a izbucnit epidemia Ebola, virus care a ucis mai mult de jumătate dintre oamenii care îl contactau. Virusul Sars, din 2002, a ajuns să panicheze tot mapamondul și asta pentru că nimeni nu mai văzuse așa ceva până atunci. Cu toate acestea, rata mortalității a fost de 10%. Acum vorbim de o rată a mortalității de 2%, iar oamenii care și-au pierdut viața, puteau să moară, în egală măsură, din cauza gripei. Trebuie să ținem cont de tot contextul”, a conchis Sarah Boseley.