Ce spunea Colin Powell despre alegeri. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Ce spunea Colin Powell despre alegeri. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Cu toată situaţia financiară de criză, astăzi eşti foarte entuziast şi optimist. Prietenii te apreciază pentru că buna ta dispoziţie este contagioasă, benefică şi... rară în aceste timpuri!

25 septembrie

 

Ce spunea Colin Powell despre alegeri. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 25 septembrie s-au născut William Faulkner, Dmitri Şostakovici, Michael Douglas, Robert Bresson, Mark Hamill, Christopher Reeve, Panait Cerna, Călin Turcu, Simion Pop, Maria Tănase!

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Eufrosina, Pafnutie Egipteanul, Serghei de la Radonej.

În „Kalendar” este a doua zi a Filipilor de toamnă, a serbărilor Lupilor. Teclele, începute ieri, cele trei zile ale dacilor.

O notă specială pentru Maria Tănase, pe care o pomenim astăzi. Aş dori să o aud mai mult la radio, la tv, să-i aud melodiile din maşinile care trec, de la ferestrele blocurilor, sau ale vilelor.

Am avut marele privilegiu să asist la concertul ei special dat pe scena ARLUS în anul 1959, pe Batiștei. Eram un copil, dar niciodată nu am mai văzut o sală mai plină şi un public mai entuziast. Apoi m-a uimit modul cum cânta Maria Tănase. Cum plimba microfonul fix cu stativ de fontă, greu, de-a lungul şi de-a latul scenei ca pe un iubit căzut pe câmpul de onoare. Pentru prima dată în viaţă am auzit şi văzut un public care cânta împreună cu solista, într-un imens cor. Oamenii plângeau, necunoscuţii se îmbrăţişeau, se râdea şi se plângea în acelaşi timp. A fost o mare sărbătoare românească!

A, uitasem să vă spun că, la balcon, în rândul întîi, sau în loje, nu mai știu cum era, a fost şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu familia. Nu s-a intonat imnul, nu s-au luat măsuri speciale, nu avea bodiguarzi. A plâns şi a râs împreună cu noi. Sigur, când a plecat i s-a făcut loc, lumea era politicoasă şi elegantă în acele timpuri, doar îşi făcuse educaţia între cele două războaie mondiale!

Nu, nu îmi place așa-zisa muzică populară românească, de astăzi. Adică ce aud de la țăranii din jur, vecinii mei. O țigănie infectă, nici măcar manele nu sunt. Asta se găsește pe piață, asta se vinde în târguri. Cred că odată și odată o să aduc stația de la București și o să dau la tot satul muzică populară românească. Cea adevărată, astăzi uitată, ca multe alte valori ale poporului român.