Ce spune Cazanciuc despre iniţiativa legislativă a UDMR privind Codul Administrativ
- Georgeta Petrovici
- 4 mai 2020, 18:44
Propunerea legislativă iniţiată de UDMR privind Codul Administrativ va fi respinsă de Camera Deputaților, după ce aceasta a fost adoptată tacit de Senat.
Vicepreşedintele Senatului, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a făcut, luni, declarații, după şedinţa Biroului permanent, precizând că acest subiect este ”diversiune”. ”Diversiunea cu Ardealul, subiect încheiat din punctul nostru de vedere. Camera Deputaţilor va respinge acest proiect de act normativ. Am văzut câţiva lideri de la PNL, care, dintr-o dată, după foarte mulţi ani, par să fie foarte activi.
Nu ştiu dacă s-au uitat ce au făcut colegii lor din Comisia de sănătate, unde în unanimitate au fost de acord cu această propunere a UDMR, dacă ne referim la propunerea legată de Codul Administrativ, iniţiată de UDMR”, a afirmat Cazanciuc. Acesta a mai precizat însă că actualul Cod în vigoare a fost atacat la Curtea Constituţională existând riscul de a nu avea un Cod Administrativ.
”PNL-ul a votat cot la cot cu UDMR-ul şi acum se trezesc probabil să-şi amintească de această chestiune a folosirii limbii maghiare”, a mai punctat Robert Cazanciuc.
Și liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat includerea proiectului de lege privind Codul administrativ iniţiat de UDMR pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate, precum şi respingerea acestuia. ”Deputaţii PNL solicită includerea pe ordinea de zi sau pe ordinea de zi suplimentară a Plx 190/2020 la toate cele patru comisii de raport şi la cele două comisii de aviz, pentru a fi respins prin vot.
Solicităm totodată trimiterea de urgenţă a avizelor şi rapoartelor în plen, pentru a acorda un vot împotriva acestui proiect. O nouă dovadă a înţelegerii dintre PSD şi UDMR, după adoptarea tacită la Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind Autonomia Ţinutului Secuiesc”, arăta liderul deputaţilor PNL, într-un comunicat de presă.
Acesta a atras atenția că proiectul UDMR, adoptat tacit de Senat, creează un cadru legal pentru obligativitatea oficializării limbii maghiare, dar şi pentru arborarea drapelului Ungariei sau a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. ”Practic, prin tot soiul de amendamente, UDMR, susţinută de PSD, încearcă atingerea obiectivului autonomiei: dacă înainte se putea folosi limba maghiară şi subliniez, se putea, acum sunt obligate şi repet, obligate autorităţile locale să asigure folosirea acestei limbi.
Dacă în textul iniţial se prevedea folosirea limbii maghiare doar în administraţia publică locală, acum UDMR, susţinut de PSD, transferă obligativitatea folosirii limbii maghiare şi în zona Poliţiei Române. E doar un exemplu despre modul în care acest nou proiect de lege marca UDMR-PSD încearcă să transpună în practică autonomia de tip Ţinutul Secuiesc”, a mai transmis Roman.
Sursa: Agerpres.ro