Supărați că serialul turcesc Yaman a fost întrerupt pentru a doua oară, fanii poveștii au luat cu asalt site-ul Kanal D. Postul spune care sunt cauzele pentru care serialul s-a întrerupt
Veste bună pentru fanii nemulțumiți ai serialului Yaman, serialul va reveni. Cum cel de-al doilea sezon al serialului atât de îndrăgit a ajuns la final, Kanal D a decis să-l înlocuiască cu o nouă producție turcească, „Un destin la răscruce”, ce s-a bucurat de audiențe mari încă de la debut.
Kanal D a scos serialul turcesc Yaman din grila postului, ceea ce a stârnit o avalanșă de comentarii din partea fanilor nemulțumiți. Aceștia au reclamat faptul că este pentru a doua oară când serialul lor favorit este întrerupt. Conducerea Kanal D spusese, însă, că Yaman este încă în producție și că astfel de întreruperi vor putea să mai apară.
„Când am hotărât să aducem «Yaman» în grilă de programe Kanal D, ne-am asumat faptul că vom fi nevoiți să facem la un moment dat o pauză pentru că serialul se află încă în producție, în Turcia”, spunea în urmă cu ceva timp Ilcnur Omer, Production Content Manager Kanal D. Serialul Yaman a stârnit o adevărată revoltă și în martie când cei de la Kanal D au întrerupt difuzarea după primul sezon.
Rating mare pentru noul serial
Povestea serialului „Un destin la răscruce”, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20.00 pare să prindă tot mai mulți telespectatori ai serialelor turcești.
Adaptare a romanului „Fatih-Harbiye”, de Peyami Safa, povestea explorează căile complicate ale dragostei și viața cu toate contradicțiile sale. „Un destin la răscruce” spune povestea tinerei Neriman, care trăiește într-un cartier sărac al Istanbulului și care și-a pierdut mama în copilăre, dar care are șansa să își schimbe viața. Încă de la primele episoade, „Un destin la răscruce” a situat postul pe locul al doilea în intervalul 20.00-22.30, cu un rating de 3,7% și un share de 9,3% , la nivelul All Urban. Între 20.00 și 22.30 peste 641.000 de români urmăreau povestea de dragoste, iar în minutul de aur în fața televizoarelor, pe Kanal D se aflau 1.016.000 de telespectatori.