Ce se întâmplă cu Simona Halep, după ce s-a retras de la Madrid. Mesajul sportivei
- Emanuel Nițulescu
- 22 aprilie 2024, 10:39
După ce primise un wild-card la turneul WTA de 1. 000 de puncte care începe mâine, Simona Halep (32 de ani) s-a retras de la Madrid Open, din cauza unor probleme medicale. Fostul număr unu mondial este la a treia competiție de la care se retrage.
Simona Halep nu a mai jucat de aproape o lună
Deși își dorise foarte mult să scape de suspendarea primită după suspiciunea de dopaj și să revină pe terenul de tenis, Simona Halep nu a luat în calcul faptul că, pus pe pauză timp de un an și jumătate, corpul său nu va mai răspunde efortului așa cum își dorește dubla campioană de Grand Slam.
Intrată în arenă la Miami, românca a fost nevoită să ia o pauză de aproape o lună, timp în care a declinat participarea la trei competiții consecutive. Astfel, Simona Halep ar fi trebuit să joace cu echipa națională în competiția Billie Jean King Cup, împotriva Ucrainei, apoi .la turneul de 125 de puncte de la Oeiras și acum la Madrid Open.
Fostul lider mondial are probleme de sănătate
Spaniolii de la ziarul Marca au menționat că Simona ar avea o accidentare la genunchi. Presa americană vorbește însă de o accidentare la umăr. Dar mult mai probabil ar fi cazul că Halep ar fi extenuată după antrenamentele cu Carlos Martinez, noul antrenor iberic care o supune la ședințe dure de pregătire , după cum mărturisea chiar tenismena româncă.
„Am muncit destul de mult, poate mai mult decât mă așteptam, pentru că mie îmi place să o iau ușor. Dar are (n.r. - Carlos Martinez) o motivație și un stil pe placul meu. Adică e energic, vorbește despre ceea ce trebuie să fac, mă corectează, îmi spune adevărul când nu dau bine”, a transmis Simona Halep.
Următoarea țintă de participare: Roland Garros
„Din păcate, corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. Greu, pentru că vreau să mă întorc să joc cât mai repede, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Mulțumesc turneului de la Madrid, care mi-a oferit un wild card, și fanilor mei pentru sprijinul lor constant. Ne vedem în curând”, a transmis Simona Halep ieri, pe Instagram.
Carlos Martinez a declarat că jucătoarea din România ar putea fi prezentă la Roland Garros, care începe pe 20 mai.
„Da, în principiu Simona va juca la Roland Garros. Sigur, îi trebuie un wild-card, dar cred că va fi prezentă la Paris. Și poate câștiga acest turneu de Mare Șlem. Simona se antrenează bine, nu mă plâng. Am văzut o Simona foarte bucuroasă, cu foame de a munci, de a-și demonstra ei însăși că se mai poate bate pentru titluri WTA.
E foarte puternică, dar nu a uitat cele 20 de luni în care a suferit. Acum trebuie să avem puțină răbdare, pentru că ea vrea foarte mult, foarte repede. S-a văzut și în meciul cu Badosa că încă nu e în ritm. Am comunicat bine de la început, a fost ușor să ne înțelegem, cei care ajung numărul 1 sunt foarte buni deja, dar sunt mici lucruri care pot fi îmbunătățite", a explicat Carlos Martinez într-un podcast găzduit de Daniel Spatz, citat de Eurosport.
Înainte de Roland Garros, Simona ar putea concura și la Roma (6-19 mai), chiar dacă echipa Simonei nu a făcut vreun anunț în acest sens.