O veste bună pentru cetățenii europeni care călătoresc în țările UE. Comisia Europeană (CE) a propus recent un nou regulament privind roamingul, care va prelungi normele actuale care urmează să expire în 2022.
Ce se întâmplă cu roamingul gratuit din UE. Noile norme propuse ar urma să fie valabile timp de 10 ani.
Prevederi noi
Regulamentul european privind roamingul, tarifele de roaming ale UE au fost eliminate la 15 iunie 2017. Consumatorii au fost tarifaţi în timpul călătoriilor în UE sau în Spaţiul Economic European cu tarifele valabile în afara reţelei proprii aplicate în ţara de origine.
Proiectul de regulament aflat acum în plan va avea o serie de prevederi noi. Printre acestea se numără şi aceeaşi calitate şi viteză a conexiunii la reţeaua mobilă ca şi în ţara de origine a consumatorilor, dacă sunt disponibile reţele echivalente. De asemenea, noile norme vor asigura un acces eficient la serviciile de urgenţă, inclusiv prin sporirea gradului de informare în legătură cu modalităţile alternative de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Normele actuale expiră la 30 iunie 2022, iar cel mai recent sondaj Eurobarometru realizat în domeniul telecomunicaţiilor arată că utilizarea serviciilor de date în roaming a crescut de 17 ori în vara anului 2019, comparativ cu vara dinaintea eliminării suprataxelor de roaming, notează avocatnet.ro.
Se prelungește roamingul gratuit în UE
Ce se întâmplă cu roamingul gratuit din UE. Uniunea Europeană a reglementat pentru prima dată în 2007 tarifele deroaming. Prin stabilirea unor plafoane pentru comunicațiile în străinătate. La acel moment, prețurile erau mult mai mari decât cele din trecutul recent. Un apel din străinătate costa 1,63 euro pe minut în 1998, față de 19 de cenți în 2014 și nu mai mult de 5 cenți în 2016.
În 2013, Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă de a elimina complet tarifele de roaming. Doar pentru europenii care se deplasează într-un alt stat membru.
Momentul istoric pentru segmentul telecom de pe Bătrânul Continent, a fost în vara anului 2017. În luna aprilie a acelui an, Parlamentul European a aprobat un acord cu Consiliul UE privind prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor, înlăturând ultimul obstacol din calea eliminării complete a tarifelor de roaming în interiorul UE.
Acum CE vrea să prelungească roamingul gratuit în UE cu încă 10 ani.