Ce se întâmplă cu pensiile celor care au cotizat 21 de ani

Ce se întâmplă cu pensiile celor care au cotizat 21 de aniRecalcularea pensiei. Sursa foto: Arhiva EVZ

Românii cu vechime mică vor avea de suferit la pensie de pe urma noilor prevederi din lege, chiar dacă au muncit o perioadă îndelungată.

Fără creșteri de pensie pentru românii cu vechime de până la 21 de ani

Potrivit unui  anunț recent al Ministerului Muncii și prevederilor din noua lege, unele tipuri de muncă și unele perioade din activitatea unui angajat nu se vor lua în considerare ca perioade ccontributive la recalcularea pensiilor. Acest fapt va duce la încasarea unor pesnii de mizerie de către cei aflați în astfel de situații.

Astfel, un român care a lucrat 21 de ani cu carte de muncă va avea o valoare a pensiei foarte mică. Legea pensiilor și normelor de recalculare dinprezent fac ca, pentru cei cu o perioadă de cotizare de 21 de ani să nu se aplice majorări la recalculare.

Așa că, în ciuda rcalculării, pensia celor cu perioadă contributivă considerată scurtă va rămâne, cel mult, la nivelul stabilit inițial, fără vreo creștere.

De recalculare beneficiază cei cu vechime mare pe cartea de muncă. De exemplu, pentru stagii de cotizare de la 26 de ani în sus, pensionarii primesc puncte care cresc valoarea pensiei.

Dar pentru perioadele de până la 21 de ani de vechime, acest lucru nu se aplică, iar numărul de puncte suplimentare este zero, potrivit Cancan.

Ce perioade nu se iau în calcul la stabilirea pensiei

Reamintim că, recent, Casa Națională de Pensii Publice a publicat clarificări referitoare la stagiul de cotizare pentru pensie, accentuând importanța perioadelor asimilate și necontributive în stabilirea dreptului la pensie. Aceste perioade joacă un rol esențial în calculul pensiei, chiar dacă pentru ele nu au fost achitate contribuții la asigurările sociale.

Perioadele asimilate reprezintă perioade pentru care nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale, dar sunt considerate, conform legii, echivalente stagiului de cotizare. Printre exemplele de perioade asimilate se numără:

  • Cursurile de zi sau frecvență ale învățământului universitar, cu condiția absolvirii;
  • Serviciul militar;
  • Concediul pentru creșterea copilului, care este considerat atât perioadă asimilată, cât și contributivă în anumite condiții.

Aceste perioade sunt esențiale pentru persoanele care nu au reușit să realizeze un stagiu complet de cotizare contributiv, permițându-le totuși accesul la pensie.

Pensionari

Pensionari. Sursa foto: EVZ

Perioadele necontributive și impactul lor la pensie

Spre deosebire de perioadele asimilate, perioadele necontributive sunt acele perioade recunoscute ca vechime în muncă sau stagiu de cotizare în baza unor acte normative specifice, fără a fi impusă obligația de plată a contribuțiilor sociale. Aici intră:

  • Perioadele recunoscute persoanelor persecutate politic în perioada dictaturii comuniste;
  • Perioadele în care soțul sau soția a urmat partenerul/partenera într-o misiune permanentă în străinătate;
  • Perioadele de șomaj tehnic sau de integrare profesională.

Aceste perioade sunt reglementate de legislația specifică și sunt adesea destinate unor categorii speciale de persoane.