Ce se întâmplă cu pandemia de COVID-19? Specialiștii au mai multe scenarii, unele mai puțin plăcute

Ce se întâmplă cu pandemia de COVID-19? Specialiștii au mai multe scenarii, unele mai puțin plăcute Sursa: arhiva EVZ

Tulpina Omicron începe să fie din ce în ce mai dominantă în întreaga lume, iar specialiștii susțin că, în curând, am putea ajunge la apogeu. Potrivit Institutul pentru măsurători și evaluări în domeniul sănătății de la Universitatea din Washington (IHME), SUA ar urma să atingă un maxim de 1,2 milioane de cazuri până la 19 ianuarie, iar apoi să scadă. Dacă modelul din Africa de Sud se menține în SUA, acest declin va fi abrupt.

Având în vedere că infectarea cu Omicron este una mult mai ușoară comparativ cu Delta, mulți susțin că acest lucru ar putea marca începutul sfârșitului pandemiei COVID-19. Specialiștii susțin că acest scenariu este posibil, însă departe de a fi realizat.

După ce Omicron a terminat de devastat lumea, un număr suficient de oameni vor fi dobândit imunitate naturală astfel încât, împreună cu cei care au fost vaccinați, virusul să fie suprimat la niveluri mai mult sau mai puțin permanent scăzute în populație. Când acea zi fericită va sosi, lumea va începe să facă tranziția de la o criză continuă la ceva mai ușor de gestionat. Această preocupare fierbe încet și îi ține ocupați pe oamenii de știință și pe oficialii din domeniul sănătății publice, dar lasă restul omenirii libere să își vadă de treburile zilnice ale vieții, relatează newsweek.com.

Nu avem doar un scenariu optimist în ceea ce privește viitorul pandemiei provocate de COVID-19, ci și unul pesimist. Acesta este la fel de valabil și prezintă apariția unei noi tulpini neprevăzute, care spulberă toate speranțele. În acest scenariu, Omicron este înlocuit de o altă variantă mai problematică, care ar putea provoca mai multe decese sau chiar extinde pandemia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiștii de la IHME susțin că este prea devreme pentru a putea spune ce scenariu are șanse mai mari, însă de un lucru sunt extrem de siguri. Virusul SARS-Cov-2 nu va dispărea, ci vom învăța să trăim cu el, fiind o prezență și pentru generațiile viitoare. Pandemia ar putea să se încheie în curând, însă virusul nu va dispărea. El se poate transforma în benign, ca o banală răceală, sau poate fi asemănător unei gripe, necesitând vaccinuri anuale.

Infectarea cu Omicron este ușoară, însă poate pune la grea încercare sistemul medical

În ciuda faptul că se vorbește despre un final al pandemiei, aceasta nu s-a terminat încă iar virusul mai are mulți oameni de infectat. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), varianta Omicron va depăși Delta în 110 țări. Noua tulpină este extrem de infecțioasă, atât pentru cei vaccinați, cât și pentru cei nevaccinați, încât în următoarele două sau trei luni, spun oamenii de știință de la IHME, ar putea infecta trei miliarde de oameni, mai mult de o treime din populația lumii.

Infectarea cu Omicron a fost până în prezent una destul de ușoară. Pe baza datelor pe care oamenii de știință le-au compilat în mod regulat de la agențiile naționale de sănătate - în special, în acest caz, din Africa de Sud, Regatul Unit, Danemarca și Norvegia - echipa de la Universitatea din Washington a estimat că "peste 90% și poate chiar până la 95%" dintre persoanele infectate nu vor avea niciun simptom. Potrivit datelor oficiale, rata de mortalitate este și ea mult mai mică în comparație cu infectarea cu Delta.

Chiar dacă nu pare să prezinte o îngrijorare, răspândirea cu rapiditate a tulpinii Omicron ar putea pune la grea încercare sistemul medical. Acest tip de infectare ar putea fi o amenințare pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă sau cu un sistem imunitar compromis. Persoanele nevaccinate ar putea avea un risc de deces de 13 ori mai mare decât cele care sunt complet vaccinate, potrivit datelor de la Centrele pentru Controlul Bolilor.

Ce se întâmplă după valul de infectare cu Omicron?

"După Omicron - cândva prin martie, aprilie - acest lucru va fi în spatele nostru.

În lipsa unei noi variante care să apară, vom simți că ne aflăm într-o poziție foarte bună. Nu normal - nu vom fi normali până când nu vom fi siguri că nu apar noi variante. Dar vom fi într-o poziție mult mai bună - spitalele noastre nu vor fi copleșite, personalul nostru medical va avea o pauză, oamenii vor călători, lucrurile se vor schimba", susține Ali Mokdad, epidemiolog la IHME.

Epidemiologul susține că nu existe date concrete care să arate faptul că Omicron crește suficient de mult imunitatea oamenilor pentru a stopa apariția unei noi variante.

Termenul de pandemie va dispărea, însă nu și virusul SARS-Cov-2. Acesta va deveni, cel mai probabil, endemic, ceea ce înseamnă că va fi asemănător gripei sezoniere. Specialiștii susțin că uneori am putea atinge din nou nivelul de pandemie din cauza gradului ridicat de infectări, însă vaccinarea  anuală ar putea ține în frâu focarele. Se așteaptă ca acesta să se transforme în ceva asemănător cu una dintre multele boli infecțioase cu care trăim deja, cum ar fi HIV, gripa sau VSR, care provoacă de obicei simptome asemănătoare răcelii, dar care poate fi periculoasă pentru copiii mici și persoanele în vârstă.

"Putem spune cu siguranță că virusul este aici pentru a rămâne", spune Josh Michaud, director asociat al politicii de sănătate globală la Kaiser Family Foundation. "Deși ar putea fi un virus pentru totdeauna, nu cred că va fi o criză pentru totdeauna".

Istoria virușilor arată faptul că aceștia tind să devină mai blânzi odată cu trecerea timpului. Așa a fost și în cazul răcelii sezoniere, însă a trecut prea mult timp de la apariția ei pentru a ne aminti debutul. Pe baza acestor informații, unii oameni de știință cred că SARS-CoV-2 își va ocupa în cele din urmă un loc de virus endemic benign.

Virusul tinde să fie mai blând în timp ca o strategie de supraviețuire eficientă. Dacă o variantă își îmbolnăvește prea tare gazdele pentru a se ridica din pat sau dacă le ucide, acest lucru îi va inhiba capacitatea de a se răspândi și va dispărea. Variantele care supraviețuiesc sunt cele care se transmit ușor, ceea ce le favorizează pe cele care sunt mai puțin susceptibile de a provoca imobilizare și moarte. În timp, selecția naturală orientează un virus mortal în direcția de a deveni mai blând, un proces numit "atenuare".

Paul Ewald, biolog la Universitatea din Louisville, susține că SARS-Cov-2 se încadrează în această categorie.

"Odată ce obții o proporție mare din populație cu o anumită imunitate, și ne apropiem de acest lucru acum, atunci fiecare variantă succesivă va cauza din ce în ce mai puține probleme.

În primul rând, din cauza imunității, dar și din cauza acestei tendințe evolutive, și anume că fiecare variantă succesivă tinde să fie mai blândă.

În ciuda unei mari confuzii la început, se pare că atât Delta, cât mai ales Omicron sunt mai puțin dăunătoare decât virușii care au ajuns inițial la oameni. Și asta este exact ceea ce ne așteptam, ceea ce am prezis că se va întâmpla încă de la început", susține epidemiologul Paul Ewald.