Ce se întâmplă cu economia României. Comisia Europeană: Nu va ieşi din procedura de deficit excesiv

Ce se întâmplă cu economia României. Comisia Europeană: Nu va ieşi din procedura de deficit excesivSursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Comisia Europeană a anunțat că economia a crescut în majoritatea țărilor, dar că România nu va atinge ținta de deficit bugetar. Inflația va scădea în statul nostru, dar nu așa cum se așteptau analiștii.

Potrivit unui raport publicat de Comisia Europeană, economia a crescut bine în 2022 (cu 4,7%), dar că nu va rămâne la acest nivel pe termen lung. Institutul de Statistică al Germaniei a anunţat că ţara nu a evitat recesiunea tehnică - o scădere mică, e adevărat, a economiei pentru două trimestre consecutiv – un minus de 0,3% în T1/2023 şi unul de 0,5% în T4/2022. Şi economia SUA anticipează o recesiune tehnică, iar asta ar putea afecta România.

În România, consumul s-a temperat, de la o creştere cu două cifre la una de 2-3%, ca urmare a inflaţiei. Ea va scădea de la 16% anul trecut la una de sub 10% în acest an, dar inflaţia mai mică nu înseamnă că preţul nu vor crește.

„Credem că inflaţia va fi undeva la 7-8% în acest an”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România. Însă asta dacă nu apar evenimente neprevăzute: „Blocarea cerealelor ucrainene (pătrun­derea lor pe piaţa românească - n. red.) a fost un scenariu inflaţionist - a afectat şi afectează inflaţia”. Este simplu: când oferta este mare, preţul scade. Nu doar oamenii au nevoie de cereale, au şi vacile şi porcii din ferme. Aşa că o ofertă mai mică creşte preţul produselor şi, în final, preţul la raft – iată inflaţia.”

Creștere economică cu deficite mari

România va continua să înregistreze creştere economică, dar va continua cu deficite mari, spune raportul de ţară al Comisiei. Deficitul bugetar ar urmă să fie în acest an de 4,7% din PIB şi de 4,4% din PIB în 2024. El nu va scăpa de procedura de deficit excesiv (sub 3% din PIB). Deficitul de cont curent al României a crescut în ultimii an şi a ajuns la 9,3% din PIB, în 2022, în creştere de la 7,2% din PIB în 202.

Inflatie

Sursă: Vitaly Sosnovskiy | Dreamstime.com

Adrian Codirlaşu a mai spus că leul „este doar uşor supraevaluat” și că vor fi mai puțini bani din fonduri UE (peste 10 mld. euro – n. red.). Este posibil ca deficitul de cont să nu scadă așa cum s-ar fi așteptat autoritățile. „Contul curent al României continuă să reflecte deficitul bugetar semnificativ care a ajuns la 6,2% din PIB în 2022 (5,7% din PIB, după datele Ministerului român al Finanţelor – n. red.)”.„În următorii doi ani, deficitul de cont curent este de aşteptat să se ameliorează doar marginal, până la aproximativ 8% din PIB”, a mai spus acesta, potrivit știripesurse.