Ce șanse are Simona Halep la aurul olimpic, în opinia caselor de pariuri. Veste bună pentru Roland Garros
- Alexandru Toader
- 1 ianuarie 2020, 17:50
Simona Halep (locul 4 WTA) are ca obiectiv principal pentru acest an cucerirea unei medalii olimpice. Bookmakerii au făcut deja o analiză în ceea ce privește șansele româncei de a urca pe podium la Jocurile Olimpice.
Simona Halep este nerăbdătoare să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară. Va fi pentru prima dată când românca va concura în această competiție, după ce la JO de la Rio 2016 a refuzat participarea de teama virsului Zika.
Cum se prezintă șansele Simonei de a intra în posesia unei medalii la JO? Conform caselor de pariuri, Halep are o cotă de 2.70 să câștige oricare dintre cele trei medalii puse la bătaie la Tokyo. La câștigarea medaliei de aur, constănțeanca are cota 9.
Totuși, bookmakerii consideră că, în acest an, Halep are prima șansă la câștigarea trofeului de la Roland Garros. „Simo”, campioană la RL în 2018, are acum o cotă de 6 pentru cucerirea titlu de la Paris.
În primul turneu de Mare Șlem al anului - Australian Open - Halep pornește cu șansa a patra, după Serena Williams, Ashleigh Barty și Bianca Andreescu.