Ce sa nu faci intr-o camera mica

Ce sa nu faci intr-o camera mica

Exista cateva lucruri pe care trebuie sa le eviti atunci cand amenajezi un spatiu de dimensiuni reduse, astfel incat sa nu-l faci sa para si mai mic decat este in realitate.

Locuiesti intr-un spatiu atat de mic incat ai impresia ca nu-l poti in niciun fel amenaja si nu te simti bine atunci cand vii acasa? Nu dispera! Nu exista spatiu pe care sa-l nu poti numi „acasa”. Amenajarea unei locuinte putin spatioase poate fi o provocare, dar daca stii ce sa nu faci in spatiile mici vei ajunge sa-ti iubesti casa.

1Chiar daca iti plac culorile puternice, in niciun caz nu te gandi sa optezi pentru una dintre ele in cazul peretilor. Culorile inchise si reci fac peretii sa para mai aproape decat sunt in realitate, pe cand cele deschide si calde dau senzatia de departare si largesc spatiul.

2 Nu pleca sa cumperi mobila fara sa masori spatiile in care ai de gand sa pozitionezi noul corp. Nu ai auzit de cazurile in care din cauza noului pat nu se putea deschide usa camerei sau din cauza masutei nu se deschidea sifonierul?

3 Ai citit ca se poarta imprimeuri si modele diversificate? Nu si in cazul spatiilor cu suprafete mici. Nu cumpara nici covorul intr-o culoare, canapeaua in alta culoare total diferita sau piesele de mobilier din structuri diferite, precum lemn, fier forjat si sticla.

4 Fereastra este una dintre cele mai importante aspecte ale unei locuinte datorita luminii pe care o ofera. Asa ca nu ai voie s-o acoperi, mai ales daca ai o priveliste frumoasa care iti asigura si intimitate. Iar daca vecinii te spioneaza, te poti ascunde in spatele unor jaluzele in culori deschise sau al unor perdele fine.

5 Nu colectiona tot felul de obiecte pe care sa le insiri pe rafturi. Ingramadeala restrange optic foarte mult spatiul. Incearca sa renunti la lucrurile care nu-ti mai plac sau care nu semnifica ceva special pentru tine. Iar daca rafturile sunt pline de carti, coperteaza-le in aceeasi culoare si vei fi uimit de schimbare.

6 Iti plac antichitatile? Numai daca locuiesti intr-un castel poti sa-ti satisfaci moftul. Nu aduce in locuinta ta micuta nicio piesa de mobilier veche si masiva, nici macar un scaun cu ornamente, pentru ca va atrage prea mult atentia si va obosi privirea.

7 Nu iti decora casa in culori contrastante. O singura culoare predominanta, de preferat calda, va da senzatia de mobilier putin si spatiu mai mare.

8 Nu iti plac oglinzile? Daca ai camere mici nu este bine sa renunti la ele pentru ca ofera iluzia de spatiu mai mare. Incearca sa le folosesti in orice loc: pereti, usi, tavane etc.

9 Trebuie sa folosesti spatiul pe verticala, dar nu sa il incarci. Asa ca scafele sunt total interzise in camerele mici. Vor lua din inaltime si vor da senzatia de apasare.

10 Contrar multor pareri, opteaza pentru mai putine piese de mobilier, dar mai mari, decat pentru mai multe si mici, una intr-un colt, alta in altul. Un sifonier pe tot peretele, cu oglinzi sau geamuri opace, este ideal, in locul vechii biblioteci ticsite de rafturi.

Sfatul arhitectului

Pune culori deschise 

Arhitectul Mircea Mihai recomanda culorile deschise pentru amenajarea unui spatiu mic. „Mobilierul trebuie sa fie foarte putin, masurat in prealabil cu atentie, cat mai practic si in culori deschise. Daca se foloseste si un fototapet pe unul dintre pereti se creeaza iluzia de adancime a camerei. Foarte important este ca pardoseala sa fie si ea in culori deschise, iar daca se doreste un covor, acesta ar fi bine sa stea in zona centrala, ca o pata de culoare”, recomanda Mircea Mihai. (Monica Cismaru)

Ne puteți urmări și pe Google News