Leonid Volkov, șeful de cabinet al liderului rus întemnițat, a vorbit despre moartea lui Vladimir Putin și despre ce s-ar întâmpla cu războiul din Ucraina în cazul decesului liderului rus. Opozantul a explicat ce măsuri ar trebui să fie luate pentru ca șeful de la Kremlin să se simtă presat și să recunoască înfrângerea.
În timpul unei vizite de o săptămână în Australia, Leonid Volkov s-a întâlnit cu înalții oficiali federali la Canberra, dar și cu reprezentanta ministerului de Externe Penny Wong. Cu ocazia acestei vizite, șeful de cabinet al liderului rus întemnițat a vorbit despre ce s-ar întâmpla cu războiul în cazul în care președintele Vladimir Putin ar murit mâine.
„Dacă Vladimir Putin ar aluneca pe o coajă de banană și ar muri mâine, războiul din Ucraina s-ar fi încheiat imediat”, a spus Leonid Volkov pentru postul de televiziune australian ABC.
În cadrul vizitei sale, Volkov a declarat că Occidentul poate pune presiune pe liderul de la Kremlin doar dacă impune noi măsuri economice, militare și politice asupra Rusiei. Opozantul rus a precizat faptul că noile sancțiuni ar trebui să fie mult mai dure.
Leonid Volkov afirmă că „Vladimir Putin este egal cu război”, precizând că liderul de la Kremlin „nu va vrea și nu se va putea opri”. El consideră că președintelui îi va fi greu să recunoască pierderea războiului și greșeala pe care a făcut-o pe 24 februarie 2022, când a invadat Ucraina.
Cum vede poporul rus războiul din Ucraina
Opozantul rus a vorbit, în vizita sa în Australia, și despre modul în care poporul rus vede acest război. Volkov recunoaște că este imposibil de analizat sentimentul public din Rusia, asta pentru că „televiziunea de stat este o mașinărie de propagandă, în timp ce Putin cultivă de multă vreme o apatie politică în rândul oamenilor simpli”.
Nivelul de sprijin pentru război a încercat să îl măsoare Fundația Anticorupție, care acum este în exil în Lituania. Aceștia au efectuat mai multe sondaje cu ajutorul întrebărilor indirecte, pentru a vedea cât de influența sunt rușii de propagandă.
„Am întrebat oamenii cum ar dori să fie cheltuiți banii publici dacă sunt mai mulți bani în bugetul Rusiei și mai puțin de 10% au spus că sunt favoarea cheltuielilor militare, în ciuda propagandei care le spunea 24 de ore pe zi: suntem la război cu NATO și trebuie să investim tot ce avea pentru a învinge NATO”, susțin reprezentanții fundației, potrivit Mediafax.