În jurul prânzului a fost înmormântat Ionuţ Mihai Ghiorghe, ce-a de-a doua victimă a oamenilor pe care uniforma pe care o purtau îi obliga să îl apere, sau să îl sancţioneze în conformitate cu legea, dacă ar fi greşit. În nici un caz să îl tortureze.

Ar putea fi considerat acest episod, sfârşitul poveştii de coşmar. Cele două victime au murit. Poliţiştii se acoperă unii pe alţii, iar dosarul va fi uitat şi apoi clasat. Iar torturarea unor cetăţeni de către nişte indivizi care se cred mici Dumnezei pe pământ, care au la discreţie viaţa sau moartea cuiva, să fie dată uitării. Nu este deloc aşa. Marţi, 30 martie, în emisiunea „Acces direct” de la Antena 1, care a dezbătut şi ea acest subiect, Adrian Cuculis, avocatul familiei Ghiorghe, a afirmat răspicat:

„Ionuţ a murit. Asta nu înseamnă că dosarul se va închide şi autorii torturii vor scăpa nepedepsiţi. Dimpotrivă. Dosarul va merge mai departe. Avem foarte multe semne de întrebare privind moartera celor doi tineri. Dar şi foarte multe certitudini. Dacă vreţi, cel mai important lucru este că s-a dovedit că tinerii au fost maltrataţi de către poliţişti. Că împotriva acestora s-au formulat acuzaţii, unele dintre ele foarte grave. De asemenea, împotriva lor s-au luat şi măsuri restrictive. În concluzie, nu se opreşte nimic. Dosarul merge mai departe. Mai mult, în urma constatărilor medico-legale, pentru că până acum nu avem un certificat medico-legal, ci doar un certificat constatator al decesului, este posibil să fie formulate acuzaţii noi.”

Plecarea precipitată din casă și ușa descuiată

Dispariţia lui Ionuţ Ghiorghe de acasă a fost sesizată de mama sa. Femeia a trecut pe la locuinţa fiului şi a văzut că este goală. Dar a frapat-o două lucuri: uşa nu era încuiată cu cheia, iar rucsacul, pe care fiul ei îl lua cu el întotdeauna când pleca în oraş era pe canapea. Plecase fără el, împotriva obişnuinţei. De asemenea, pe masă se afla o farfurie cu mâncare, pe jumătate plină. Iar pe aragaz, se afla ibricul în care mai exista zațul cafelei. Aceste două elemente constrastau cu ordinea desăvârşită care domnea în locuinţa fiului ei. Era un bărbat ordonat, deşi locuia singur. Semnele acestea arătau că Ionuţ plecase în grabă. În foarte mare grabă.

Un mare semn de întrebare îl ridica şi cheile de la uşă. Gheorghe Ghiorghe, tatăl lui Ionuţ, afirmă că întotdeuna cheile erau lăsate într-un anumit loc, pe cuier. Acum, când mama găsise locuinţa goală, nu mai erau în acel loc binecunoscut. Ci în altă parte.

Ionuţ a plecat aşa de grăbit vineri dimineaţa, către un prieten. Drumul până la acesta durează aproximativ o jumătate de oră cu mijloacele de transport în comun.

Când a ajuns la acel prieten, Ionuţ nu a apucat să-i spună mare lucru. Se simţea foarte rău. De altfel, surse din anchetă spun că Ionuţ i-ar fi dat în prealabil un telefon prietenului şi-i spusese că vine pe la el, pentru că nu se simte bine şi nu vrea să fie singur. Aşa se poate explica faptul că Ionuţ a plecat în grabă, fără să-şi mai ia rucsacul, fără să-şi termine mâncarea şi fără să spele ibricul de cafea şi farfuria, aşa cum făcea de obicei. Rămâne însă nelămurit un lucru. Dacă Ionuţ a plecat în grabă, fără să mai încuie uşa, de ce cheile nu se aflau la locul lor, unde se presupune că le-a pus, după obicei, când a venit seara acasă?

Poate fi o legătură de cauzalitate între maltratarea şi decesul lui Ionuţ

Când a ajuns la prietenul său, în cartierul Rahova, Ionuţ a început să vomite sânge. Foarte important.: sângele pe care îl vomita tânărul nu era fluid, ci cheaguri, (conform declaraţiei prietenului).

Acesta poate fi un element extrem de important. Dar până la întocmirea certificatului medico-legal, nu putem face decât speculaţii. Mai ales că pe certificatul constatator al decesului se specifică: „Cauza morţii – nedefinită”. Deci: cheagurile de sânge puteau proveni de la un ulcer mai vechi, netratat, de care Ionuţ nici măcar să nu fi ştiut şi care să se fi declanşat violent în acea dimineaţă.

În acelaşi timp însă, pot fi şi leziuni care să fi fost produse de loviturile încasate de la miliţieni, care în timp, în loc să se vindece, să se fi acutizat din diferite motive, inclusiv din cauza unor alimente mai picante şi în seara de joi să se fi declanşat criza, iar în dimineaţa de vineri, ajuns la prieten, să fi vomitat cheagurile acumulate în stomac.

Să mai adăugăm la acest tablou al sănătăţii victimei de după ce a fost torturat şi declaraţia tatălui lui Ionuţ, domnul Gheorghe Ghiorghe: ”Era într-o stare cumplită. Psihic, era terminat. Și fizic. Mereu vorbeam cu el și îi spuneam să mergem la un doctor. Cât era de mare, trebuia să mergem noi cu el, pentru că psihic era distrus. Dar mereu zicea ”lasă, tată, că nu e nimic. Cu o bătaie în sus sau în jos, tot aia e…”. Dar era din ce în ce mai limpede pentru noi că lucrurile nu erau așa simple cum voia el să ne facă să credem că sunt. Bătaie aia l-a nenorocit…Tresărea speriat ori de câte ori auzea o sirenă de poliţie…Tot timpul ne-a fost teamă că își va face rău, că va renunța la a mai trăi…Dar ne iubea prea mult pe noi și pe copilașul lui ca să facă vreun gest necugetat…”.

 „Sunt preot, nu am căderea să judec pe nimeni”

Preotul Dragoş Frîncu, duhovnicul lui Ionuţ Gheorghe, completează tabloul despre cel care a căzut victimă agresivităţii miliţienilor de la Secţia 16: „În adolescență greşise, la fel ca mulţi alţi copii de vârsta lui din cartier. Dar acum era un băiat model. Cel puţin de când îşi cunoscuse viitoarea soţie, se potolise complet. Să nu cumva să credeţi că făcea cine ştie ce lucruri grave. Prostii, ca orice tânăr. Dar acum… Acasă avea un colţ în care se ruga şi o biblie deschisă. De când mâncase bătaia de la poliţişti, se schimbase. Tremura tot şi abia mergea, deşi până atunci nu-mi mărturisise să sufere de vreo boală. Şi eu, şi părinţii lui, ne temeam ca nu cumva să facă un gest necugetat. Eu sunt preot. Nu am căderea să judec pe nimeni. Dar cred că un examen psihiatric, subliniez, psihiatric, nu psihologic, al celor care au comis asemenea fapte, se impune. Poate le-a luat minţile puterea pe care le-o dă uniforma. Cred cu tărie să trebuie să fie consultaţi şi de un medic specialist.”

Gheorghe Ghiorghe, tatăl lui Ionuţ, a mers la locuinţa fiului şi a solicitat administratorului blocului să-i pună la dispoziţie imaginile de pe camerele de supraveghere. „Dacă la început, când i-am spus la telefon ce vreau – ne-a declarat în exclusivitate Gheorghe Ghiorghe – administratorul a fost extrem de binevoitor şi mi-a spus să mă duc să mi le dea, când am ajuns la bloc mi-a spus că nu îmi mai dă nimic. Imaginile le va preda la poliţie”

La care poliţie credeţi că le-a predat? La Secţia 16. Colegilor inculpaţilor din dosar.

Curios este şi faptul că IML a anunţat că rezultatele examenului toxicologic vor fi gata abia peste 6 luni de zile, când de regulă o asemenea analiză durează în jur de o lună de zile.