Ce promisiuni a făcut Maia Sandu moldovenilor. Care este principalul său scop

Candidatul Partidului Actiune si Solidaritate (PAS) la functia de presedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, face declaratii de presa dupa inchiderea urnelor de vot.

Preşedinte ales al Republicii Moldova, a acordat primul interviu presei româneşti după alegerile prezidențiale din republica Moldova.

Aşteptările electoratului, ale cetăţenilor moldoveni, sunt uriaşe. Republica Moldova are imaginea unui stat sărac, cel mai sărac din Europa, cel mai corupt şi izolat la nivel international. Context în care Maia Sandu a vorbit despre prioritățile mandatului său în următorii patru ani, într-un interviu în exclusivitate pentru agenția de presă RADOR.

„Noi am reuşit împreună, şi cei de acasă, şi cei din diaspora, să demonstrăm că pentru noi contează democraţia, pentru noi contează valorile europene şi am reuşit în aceşti ani să îl dăm jos pe Plahotniuc şi acum să eliberăm ţara de Dodon. Într-adevăr, mandatul pe care l-am obţinut este pentru lupta împotriva corupţiei şi pentru a consolida independenţa instituţiilor statului şi pentru a promova o politică externă activă, în interesul cetăţenilor”.

Pe termen scurt, a precizat Maia Sandu, Republica Moldova se confruntă cu mai multe probleme cauzate de pandemie, deja dialogul fiind început cu „ partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, cu prietenii Republicii Moldova, pentru a mobiliza sprijin pentru sectorul medical, pentru sectorul economic - întreprinderile mici şi mijlocii sunt afectate într-un număr foarte mare de această criză - şi, respectiv, acţiunile mele pe termen scurt vor fi îndreptate pentru a contribui la uşurarea situaţiei oamenilor cauzată de problemele Covid-19, dar şi pentru a iniţia nişte acţiuni în domeniul combaterii corupţiei”.

Lupta cu socialiștii

Maia Sandu se confruntă însă cu un guvern ostil şi  un parlament ostil, în care socialiştii au majoritatea, o situație politică care-i va îngreuna sarcina.

„Noi cunoaştem din experienţa precedentă că nu există sprijin majoritar în Parlament pentru reforma justiţiei, pentru consolidarea independenţei instituţiilor statului, mai ales a celor care trebuie să lupte împotriva corupţiei şi asta înseamnă că e nevoie să provocăm alegeri parlamentare anticipate, aşa încât să putem să avem un parlament care susţine agenda cetăţenilor. Agenda cetăţenilor a fost exprimată foarte clar în aceste alegeri prezidenţiale şi pornind de la aceste concluzii, vom căuta metodele prin care putem să declanşăm alegeri parlamentare anticipate, să avem şi un parlament, şi un guvern care să muncească pentru cetăţeni”, a declarat Maia Sandu.

Ce pârghii pentru dizolvarea Parlamentului?

Igor Dodon, într-un interviu acordat zilele trecute, dacă a fost corect citat de presă, spunea că este dispus să-i acorde Maiei Sandu guvernarea. Ar putea dizolva Maia Sandu Parlamentul, ca preşedinte, doar dacă majoritatea parlamentară nu reuşeşte să desemneze un candidat pentru funcţia de prim ministru? Cum i-ar putea răspunde lui Igor Dodon și ce pârghii va avea să dizolve Parlamentul?

„Noi am văzut anul trecut ce înseamnă susţinerea socialiştilor atunci când, venind cu măsuri concrete, din partea guvernului, pentru a combate corupţia, în Parlament s-au găsit repede peste 51 de deputaţi care să oprească aceste reforme şi această majoritate a demis guvernul pe care l-am condus. Lucrurile nu s-au schimbat, în continuare, din păcate, în Parlamentul Republicii Moldova nu există o majoritate de deputaţi care să susţină aceste măsuri de combatere a corupţiei care să oprească aceste scheme de contrabandă şi de furt al banului public şi respectiv, aceste declaraţii ale lui Igor Dodon nu înseamnă nimic”.

„Poporul a spus clar ce vrea”

„Repet, poporul a spus clar ce vrea, prin acest mandat pe care mi l-a dat, prin votul din 15 noiembrie, oamenii vor ca noi să oprim corupţia şi pentru asta avem nevoie de alegeri anticipate. Este clar că lucrurile nu se întâmplă peste noapte, există prevederile constituţionale conform cărora se pot întâmpla aceste alegeri, dar noi avem susţinerea poporului şi aceste lucruri sunt clare şi pentru alte partide politice din Parlament. Deci pentru toţi este clar că oamenii îşi doresc alegeri parlamentare anticipate şi acest lucru va trebui să determine şi alţi jucători politici să susţină acest obiectiv al oamenilor”, a declarat Maia Sandu.

Partidele al căror candidat a fost Maia Sandu  au în vedere o viitoare negociere cu Renato Usatîi, care a obţinut în primul tur un scor semnificativ, 17%.

Întrebată dacă a avut negocieri cu Usatîi între cele două tururi de scrutin, Maia Sandu a precizat:  Am avut o discuţie despre susţinerea eventuală din partea partidului pe care îl conduce dl Usatîi. Singurul subiect al discuţiei a fost alegerile parlamentare anticipate şi eu am reconfirmat angajamentul meu, angajamentul nostru pentru a susţine acest demers şi acest demers l-am făcut şi înainte de aceste alegeri, deci, nu a fost o condiţie a cuiva. A fost o concluzie a noastră, pornind de la lucrurile care s-au întâmplat în Parlament în toţi aceşti ani, inclusiv - probabil cunoaşteţi - sunt membri ai Parlamentului care în ultimele luni au schimbat câte trei formaţiuni politice. Este foarte clar că aceşti oameni nu mai reprezintă voinţa cetăţenilor”.

Corupția și contrabanda cu țigări

În mandatul Maiei Sandu de prim ministru, de anul trecut, s-a reușit, de exemplu, oprirea contrabandei cu ţigări. În schimb, atunci când și-a asumat răspunderea pe legea privind preselecţia candidaţilor pentru funcţia de procuror general, guvernul pe care l-a condus a fost demis, se întâmpla în noiembrie 2019.

Pentru a implementa reforma justiției, Maia Sandu a făcut precizări în legătură cu prerogativele pe care le va avea, ca președinte.

„În primul rând, în Republica Moldova, preşedintele numeşte în funcţie judecătorii şi acest instrument este unul important şi angajamentul meu este să numesc în funcţia de judecător doar oameni oneşti, oameni care nu au probleme de integritate.

În al doilea rând, încă de anul trecut noi am pregătit un proiect de lege care vine să cureţe sistemul judecătoresc de judecători corupţi, vulnerabili, care sunt folosiţi de politicieni corupţi şi voi veni cu această lege în Parlament, dar evident că e nevoie de susţinerea Parlamentului, dar pe această lege există sprijin enorm din partea cetăţenilor şi i-am consultat în legătură cu acest lucru inclusiv în campania electorală.

Toţi oamenii, indiferent de opţiunile lor politice, indiferent ce limbă vorbesc, îşi doresc ca să avem un sistem judecătoresc care este format din judecători care îndeplinesc legea şi nu ordinele politicienilor corupţi. Respectiv, voi insista pe această lege şi sper că acest parlament va aproba legea înainte să meargă în alegeri anticipate, dacă nu, va trebui să aşteptăm următorul parlament, dar e foarte important pentru noi ca până la sfârşitul anului 2021 această lege să fie pusă în aplicare.

Miliardul furat: „Sunt mai multe povești de groază”

În cadrul interviului acordat, Maia Sandu s-a referit și la celebrul scandal al miliardului furat, într-un stat cu un PIB de 12-13 miliarde de dolari, din care a dispărut 1 miliard dintr-o bancă.

„Sunt mai multe poveşti de groază, le-aş spune eu, din păcate, furtul bancar este una dintre ele. Şi la momentul acela PIB al ţării era şi mai mic, deci, atunci când s-a întâmplat această fraudă, ea alcătuia 12 procente din PIB, după aceea, sau în acelaşi timp, ne-am confruntat cu o altă schemă de corupţie care se numeşte «laudromatul rusesc», despre care se spune că a fost în valoare de 25-30 de miliarde de dolari, bani ruseşti spălaţi prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, deci au fost folosiţi judecători din Republica Moldova pentru a face aceste operaţiuni de spălare a banilor, după care am avut situaţia concesionării Aeroportului Chişinău, Aeroportului Internaţional şi nici până astăzi nu avem claritate, pe mâinile cui a intrat administrarea acestui aeroport, ştim doar că s-a făcut cu încălcarea legilor şi multe alte cazuri de corupţie şi nu avem nici un om sancţionat până astăzi, nu avem nici un ban recuperat de la cei care au furat banii publici şi aceste dosare, evident, vor fi în atenţia mea şi inclusiv prin acest instrument pe care îl avem la preşedinţie, pe care îl avem în Republica Moldova, Consiliul Suprem de Securitate. Voi insista ca să se facă lumină şi să se facă progrese pe aceste investigaţii”.

Ilan Șor, cu furtul, Plahotniuc cu beneficiul

Însă trebuie oferite garanții, câtă vreme noul preșdinte dorește ca Republica Moldova să fie un stat de drept şi să existe separaţia puterilor în stat.

„Noi vrem să avem judecători independenţi. Asta ne dorim. Pentru că atunci când vedem, de exemplu, cazul Şor, şi există şi un raport al unei companii internaţionale, care îl prezintă pe Şor ca unul dintre principalii implementatori ai furtului miliardului, în situaţia în care Plahotniuc este principalul beneficiar, alături de alţii.

Iar instanţele de judecată din Republica Moldova de trei ani nu reuşesc să se întrunească, să discute în şedinţa de judecată acest caz, pentru că procuratura a venit cu dosarul în judecată şi iată, în trei ani, judecătorii de la Curtea din Cahul nu îşi fac timp ca să analizeze acest subiect extrem de important pentru noi toţi, puteţi să vă imaginaţi despre ce calitate a judecătorilor vorbim, deci e clar că nu e o decizie independentă a judecătorilor.

Tocmai de asta am propus această evaluare externă a judecătorilor şi a procurorilor  şi cei care în primul rând nu pot să facă dovada că şi-au câştigat legal averile, deci nu pot să facă dovada provenienţei legale a averilor şi cei care au luat decizii abuzive, contrare legii, vor trebui să plece din sistem. Doar atunci vom putea avea încredere în sistemul judecătoresc din Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Gestionarea viitoarelor relații cu Federația Rusă

Campania electorală din Republica Moldova  a fost una foarte murdară, a fost mai încărcată de ştiri false, de dezinformare, de discurs instigator la ură decât în urmă cu patru ani.

Maia Sandu a fost ţinta tuturor acestor atacuri. În plus, a existat şi un fel de dezinformare geopolitică, în sensul că Federaţia Rusă s-a implicat la cel mai înalt nivel, în primul rând, sprijinindu-l pe Igor Dodon, în al doilea rând, spunând că dacă va câştiga, statul în Republica Moldova ar putea înceta să existe.

Exista şi pericolul unei revoluţii colorate, dacă nu ar fi câștigat Maia Sandu. Presa de investigaţie a relatat că la Chișinău au fost văzute diverse persoane care ar putea fi agenţi ai serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă, agenţi acoperiţi.

Tot atâtea subiecte de care trebuie ținut seama în vederea gestionării relației viitoare cu Federația Rusă.

„Au fost foarte multe ştiri false și a fost discurs de ură. În pofida acestor lucruri, oamenii au votat pentru mine și eu sunt mândră de acest lucru, că oamenii nu s-au lăsat prinși în această capcană. Nu este interzis ca un candidat să aibă consultanți, inclusiv din afara ţării, doar că este necesar ca toate aceste cheltuieli pentru consultanță să fie raportate la Comisia Electorală Centrală, și aici Igor Dodon a comis, a încălcat legea, mai bine zis, pentru că nu a raportat aceste cheltuieli. A fost Igor Dodon și echipa lui Igor Dodon care a încercat să-i sperie pe oameni, să le spună că dacă câștig eu alegerile, nu vor mai putea exporta în Rusia, nu vor putea să meargă să lucreze în Rusia, și noi avem destul de mulți cetățeni care merg la muncă în Rusia, avem companii care exportă în Rusia”, a spus Maia Sandu.

„Toată lumea știe cât de corupt e Dodon”

„Aceste falsuri au fost răspândite anume pentru ca să le fie frică oamenilor și să-l voteze pe Igor Dodon, în pofida faptului că toată lumea știa cât de corupt este și că lucrează împotriva intereselor Republicii Moldova. Eu cred în viitorul european al Republicii Moldova și voi munci pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană, pentru a crește standardele de viață și de guvernare în Republica Moldova după modelul celor din țările Uniunii Europene, și acest lucru mi-l doresc nu doar eu. Acest lucru și-l dorește majoritatea cetățenilor, pentru că asta arată sondajele de opinie.

În același timp, aceleași sondaje arată că o mare parte a populației își dorește să aibă relații bune şi cu alte țări, inclusiv cu Rusia, și, da, eu voi munci pentru a avea aceste relații bune, pentru a rezolva anumite probleme care țin de interdicția exporturilor moldovenești pe piața Rusiei. Bineînțeles, rezultatele depind de dorința ambelor părți, dar așa cum am făcut angajament în campanie, voi munci pentru a avea o relație politică externă, pentru a avea o politică externă activă în interesul cetățenilor Republicii Moldova cu toate țările”, a precizat Maia Sandu.

O lovitură data influenței rusești

În legătură cu apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, de fiecare dată când un stat din fosta Uniune Sovietică și-a manifestat deschis această dorință, fie Moscova a impus embargoul, așa cum s-a întâmplat după semnarea acordului de asociere pe care Chișinăul l-a semnat, fie a fost vorba de război pur și simplu, ca în cazul Georgiei sau Ucrainei.

Victoria Maiei Sandu a fost relatată de presă ca o lovitură dată influenței din Rusia, dar viitorul președinte de la Chișinău trebuie să știe cum va putea administra parcursul european pe care îl dorește.

„În primul rând, noi trebuie să ne concentrăm pe agenda internă şi să facem toate aceste transformări pe care le-am promis oamenilor. E nevoie să construim instituţii ale statului puternice, care să nu fie atât de vulnerabile, aşa cum sunt astăzi, inclusiv în faţa riscurilor externe, să consolidăm societatea - şi noi am reuşit într-o anumită măsură să facem acest lucru în această campanie, pentru că în această campanie am reuşit să trecem dincolo de această linie geopolitică din societatea noastră şi am reuşit să obţinem şi voturile unor oameni care încă nu sunt siguri că modelul pro european este cel mai potrivit pentru Republica Molodva, dar care tare îşi doresc să scape de corupţie şi de asta au votat pentru noi şi noi vrem să demonstrăm în fapte ce înseamnă să guvernezi ţara după model european, ce înseamnă să produci rezultate pe care să le resimtă toţi cetăţenii”.

„Contăm pe sprijinul României”

„Ştim că nu va fi uşor, dar asta este alegerea noastră şi atât timp cât vom reuşi să asigurăm sprijin din partea cetăţenilor pe intern, cât nu vom permite această divizare care a fost practicată timp de mulţi ani de către politicienii corupţi din Republica Moldova şi cu o politică externă corectă, transparentă, predictibilă, eu cred că şansele noastre sunt foarte bune. Şi bineînteles contăm pe sprijinul partenerilor noştri şi mai ales pe sprijinul României, care este cel mai important partener pentru Republica Moldova”, a precizat Maia Sandu.

Relaţiile bilaterale româno-moldoveneşti din ultimii 30 de ani au fost cu suişuri şi coborâşuri. De multe ori a contat relaţia personală pe care şefii celor două state au avut-o şi de multe ori această relaţie a fost una plină de adversităţi.

„Noi ne-am propus să refacem relaţiile fireşti dintre Republica Moldova şi România şi apreciem foarte mult ajutorul României pe parcurusl tuturor acestor ani, incluisv în perioadele în care la Chişinău aveam guvernări ostile acestei prieteni şi cooperări. Sigur, avem speranţe foarte mari pentru cooperarea dintre Republica Moldova şi România în următorii ani. Vorbim aceeaşi limbă, avem o cultură comună, o istorie comună. Republica Moldova exportă aproape 30 de procente din producţia sa în România”.

„E bine că avem poduri de flori, dar ne dorim și poduri de piatră”

„Republica Moldova exportă aproape 30 de procente din producția sa în România, România cumpără cele mai multe din vinurile noastre, avem planuri pentru proiecte importante și e foarte bine să avem poduri de flori, dar ne dorim și poduri de piatră așa încât să putem să apropiem oamenii din Republica Moldova și din România. Eu cred că noi o să reușim să îmbunătaţim substanțial această cooperare în următorii patru ani.

În legătură cu  proiectele concrete la care se gândește în acest moment și cum poate ajuta România pe mai departe parcursul European al Republicii Moldova, Maia Sandu a precizat:

Sunt multe proiecte importante pentru noi. În primul rând vreau să menționez proiectele energetice care să ne ofere în sfârșit independența energetică și aici vorbim şi despre gazoduc care a fost finalizat pe teritoriul Republicii Moldova şi mulţumim tare mult pentru acest lucru, dar trebuie să îl facem funcțional. Aici vorbim și despre interconectarea liniilor electrice, vorbim despre proiecte de infrastructură. De exemplu, atunci când am pomenit de poduri la modul practic am vrea să se inițieze construcția podului de la Ungheni, Ungheni Republica Moldova și Ungheni România, am vrea să se înceapă lucrările de reconstrucție a podurilor de la Giurgiulești, podul rutier și pentru cale ferată.

Ne dorim să realizăm proiecte economice, vrem să vedem cât mai multe investiții românești în Republica Moldova. Ştim că trebuie întâi să îmbunătățim mediul de afaceri și în special să asigurăm stat de drept pentru ca toată lumea să-şi simtă investițiile protejate aici.

Ne dorim să continuăm colaborarea în domeniul cultural şi educațional, în domeniul sănătății și mulţumim încă o dată pentru sprijinul pe care l-am obţinut în această perioadă de pandemie. Deci există foarte multe domenii în care putem să avem proiecte benefice pentru cetăţeni”.

Maia Sandu a comentat și faptul că este prima prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova și dacă acest fapt va conta în modul în care își va gestiona mandatul de președinte:

„În primul rând, repet, sunt mândră de faptul că cetățenii Republicii Moldova au apreciat meritele și mai puțin faptul dacă candidatul este femeie sau bărbat. Eu sper că această victorie va fi un imbold pentru femeile din Republica Moldova să se implice mai mult în politică și să candideze pentru funcții importante în stat, în organizațiile în care lucrează”.

 

Sursa: Rador