Casa de Pensii a anunțat noua formulă de calcul. Puteţi afla singuri câți bani veți primi, de fapt

Casa de Pensii a anunțat noua formulă de calcul. Puteţi afla singuri câți bani veți primi, de fapt pensie / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Foarte mulți români sunt preocupați de momentul în care vor ieși la pensie întrebându-se, pe bună dreptate, cu ce venit se vor alege după nişte ani buni în câmpul muncii. În acest context, Casa de Pensii oferă câteva lămuriri despre modul de clacul.

Un român care a cotizat la sistemul public de pensii vreme de 35 de ani primește, după retragerea din activitate, mai puțin de jumătate din suma cotizată. Angajații contribuie cu 20% din salariu la sistemul de pensii de stat, iar perioada maximă de cotizare este de 35 de ani. Pe de altă parte, pensia obișnuită este de 50% din venitul lunar. Casa de Pensii arată modul de calcul pentru a putea afla fiecare dintre noi cu ce bani vom trăi la bătrâneţe.

Cum se calculează punctajul mediu anual

Începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.

„Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determina prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Ne puteți urmări și pe Google News

La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual și a numărului de puncte realizat în fiecare lună se utilizează cinci zecimale. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, se arată în comunicat.

Cum se calculează punctajul lunar

Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut (venitului lunar asigurat) la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă:

Punctaj lunar = Câştig salarial brut lunar : Câştig salarial mediu brut lunar

Punctajul lunar, pentru stagiul potențial acordat persoanelor în drept să obțină pensie de invaliditate:

-0,70 puncte, pentru gradul I de invaliditate; - 0,55 puncte, pentru gradul II de invaliditate; - 0,35 puncte, pentru gradul III de invaliditate.

Majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale:

- cu 25%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite; -cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă sau în locuri încadrate în condiţii speciale; -cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în alte condiţii de muncă.

Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistică”, se arată pe site-ul CNPP.