Ce ne așteaptă din iulie. Ministrul Finanțelor despre creșterile de taxe
- Iulia Moise
- 10 aprilie 2025, 15:37
ciolacu tanczos / sursa foto: gov.roMinistrul Finanțelor, Tanczos Barna a declarat că, în prezent, România nu necesită majorări de taxe, însă o reformă fiscală va fi discutată în a doua parte a anului, având în vedere angajamentul țării noastre în acest sens.
Tanczos Barna, la nivel global, „măsurile sunt fluide”
Tanczos Barna a subliniat că, la nivel global, „măsurile sunt fluide”, iar viteza cu care se schimbă anunțurile și implementările, urmate de revocări și suspendări, este neobișnuită. Conform ministrului, unii experți prevăd chiar o scădere a prețurilor pentru bunurile importate din China, în cazul în care piața americană se va închide.
„Nu putem prognoza în niciun caz o recesiune, pentru că am văzut şi ieri cât de fluid este totul, cât de mişcătoare sunt aceste măsuri, aceste tendinţe. Pentru că Statele Unite ale Americi au făcut un pas înapoi, lucrurile sunt într-o evoluţie foarte rapidă şi ce este, cred, neobişnuit acum, pentru întreaga lume, este viteza cu care se schimbă, se modifică anumite lucruri anunţate, puse în practică, revocate, suspendate. Centrul de greutate s-a mutat acum pe China, deci lucrurile sunt în plină evoluţie”, a afirmat joi, ministrul Finanţelor, la Digi24, Tanczos Barna.
Ministrul: Fluiditatea măsurilor și tendințelor nu este în favoarea României
Ministrul afirmă că această „fluiditate a măsurilor și tendințelor” nu este în favoarea României, însă autoritățile trebuie să fie vigilente în ceea ce pot gestiona eficient.
„Trebuie să fim foarte atenti pe termen scurt ce putem noi, cu forţele noastre, să tinem sub control. Nu suntem aproape de majorări de taxe, reforma fiscală se va discuta în a doua parte a anului, aşa cum am spus de mai multe ori, România s-a angajat să facă o reformă fiscală. De ani de zile lucrurile sunt cunoscute şi sunt asumate în PNRR, dar în momentul de faţă nu este nevoie de majorări de taxe”, a mai declarat ministrul.
Tanczos Barna susține că, pe termen scurt, nu se preconizează „scumpiri imediate”.
„Pe termen mediu și lung, nu putem anticipa cum se va încheia disputa dintre China și America. Totuși, anumiți experți prevăd o posibilă scădere a prețurilor pentru produsele importate din China, în cazul în care piața americană se va închide, obligând China să se reorienteze, de exemplu, către piețele europene”, mai spune ministrul.
„Reducerea cheltuielilor publice nu poate avea un impact imediat”
Ministrul subliniază că reducerea cheltuielilor publice nu poate avea un impact imediat și spectaculos de la o lună la alta, așa cum ar dori unii, dar este esențial ca acestea să fie ținute sub control. Un accent este pus pe limitarea angajărilor în sectorul public.
„Poţi să ai pretenţia să reduci cheltuielile, dar în niciun caz nu poţ avea, de pe o lună pe cealaltă, acel impact visat de unii”, mai spune Barna

Taxe. Sursa foto: Pixabay
El remarcă un progres: în luna februarie, comparativ cu ianuarie, numărul angajaților din sectorul public a început să stagneze și chiar să scadă. Această tendință a fost influențată de plecările naturale și de oprirea noilor angajări, deși unele concursuri pentru ocuparea posturilor, lansate la sfârșitul anului trecut (noiembrie și decembrie), s-au finalizat abia în anul curent.
Tanczos Barna: Scăderea personalului trebuie să continue în toate instituțiile statului
Tanczos Barna insistă că această scădere a personalului trebuie să continue în toate instituțiile statului pentru a atinge obiectivul de reducere cu 5% a cheltuielilor de personal și a celor de funcționare până la sfârșitul anului. El descrie acest proces ca pe un „trend asumat” prin stabilirea unor limite lunare și trimestriale în buget, limite pe care instituțiile sunt obligate să le respecte.
„Aceasta este tendinţa care trebuie păstrată la toate instituţiile statului, aşa încât până la sfârşitul anului să ne putem încadra în acea reducere de 5% pe cheltuieli de personal şi pe cheltuieli de funcţionare”, a mai explicat Tanczos Barna.
Pe de altă parte, ministrul evidențiază și aspecte pozitive: încasările din impozite și contribuții sociale au crescut, ca urmare a majorărilor salariale, a creșterii economice și a majorării salariului minim din anul precedent. Totuși, pentru a menține deficitul bugetar sub control, este crucială absorbția fondurilor europene, care rămâne o prioritate.