Medicul Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, a fost infectat cu Covid-19 și se află în izolare, urmând un tratament foarte strict.
Alexandru Rafila a dezvăluit ce schemă de tratament urmează pentru a scăpa de Covid-19. Acesta susține că un medicament care este foarte recomandat de medici ar bloca, de fapt, efectul antibioticelor administrate pentru această boală.
Reamintim că Rafila a anunțat încă de miercuri, 9 decembrie, că a intrat în izolare. Acesta a explicat că a purtat mască, însă a intrat în contact cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă: „Copiii noştri s-au jucat împreună, am mâncat împreună. Acesta a fost momentul în care am aflat, după câteva zile, că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus”. Medicul și-a făcut și el testul, iar primul a ieșit negativ, însă a repetat testul, iar al doilea este cu rezultat pozitiv.
Cât despre tratament, Rafila a spus că nu face exces de medicamente.
„Mă simt bine. Nu am o problemă deosebită. Fac şi tratament. Sunt compliant însă în general nu îmi place să fac exces de medicaţie. Medicaţia, atunci când trebuie şi cât trebuie. Şi nu iau antibiotice. Acesta este un mesaj pe care-l transmit tuturor: infecţia cu noul coronavirus nu se tratează cu antibiotice, cu azitromicină.
Este, dimpotrivă, grav să iei azitromicină când eşti infectat cu noul coronavirus. Nici măcar în caz de febră mare. Trebuie să dăm sfaturi pentru că oamenii trebuie să fie informaţi.
Azitromicina a fost recomandată iniţial în tratament, la început, când existau tot felul de încercări terapeutice, ulterior s-a dovedit că nu are niciun efect ci, dimpotrivă, generează rezistenţă la antibiotice, generează alte probleme şi este bine să o evităm”, a explicat profesorul Alexandru Rafila, joi seara, la Antena 3.
Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de premier
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a anunțat joi, 10 decembrie, că medicul Alexandru Rafila a fost votat de Consiliul Politic Naţional al PSD pentru a fi propunerea PSD la funcţia de premier.
„Venim în faţa românilor cu o propunere decentă, reală, valoroasă, recunoscută atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, în persoana domnului Rafila. Am văzut şi propunerea PNL şi agreată de către preşedintele Iohannis în persoana domnului Cîţu, groparul economiei româneşti, dar presupun că criteriile care au cântărit cel mai mult au fost acelea de om de partid şi de om obedient preşedintelui”, a declarat Marcel Ciolacu, după Consiliul Politic Naţional al PSD
Liderul social-democraților nu a uitat să-i taxeze pe liberali. „După ce am văzut în situaţia de urgenţă imagini cum în biroul prim-ministrului se fuma şi se consuma alcool fără respectarea regulilor, acum domnul Orban ne-a povestit cum în biroul preşedintelui de la Cotroceni, luând în derâdere voturile românilor, se stabilea prim-ministrul nu după nişte criterii profesioniste şi după urgenţele pe care le are România, ci pe bileţele, într-un mod total superficial. Toate aceste lucruri se întâmplă când în România există 200 de decese pe zi în urma pandemiei”, a mai spus președintele PSD, Marcel Ciolacu.