Evenimentul Zilei > Social > Ce li se întâmplă celor care consumă bere în mod responsabil
Ce li se întâmplă celor care consumă bere în mod responsabil

Ce li se întâmplă celor care consumă bere în mod responsabil

Cercetările au arătat că numărul antioxidanţilor din sânge creşte ca urmare a consumului de bere, ceea ce indică faptul că antioxidanţii din bere sunt absorbiţi prompt, poate chiar mai rapid decât cei din alimentele solide.

Cantitatea de „colesterol bun” (colesterol HDL) în sânge creşte în timpul consumului de alcool. S-a arătat că nivelul mai ridicat de „colesterol bun” se asociază cu un risc mai mic de boli coronariene.

Bogată în magneziu

Unele cercetări au demonstrat că cei care consumă bere în mod responsabil beneficiază de un grad de protecţie împotriva bacteriei Helicobacter Pylori, cunoscută ca fiind cauza majorităţii ulcerelor de stomac şi un posibil factor de risc pentru cancerul de stomac. Consumul de bere facilitează eradicarea acestui organism datorită unui efect antibacterian.

Berea are un conţinut redus de calciu şi este bogată în magneziu, ceea ce ar putea ajuta la protejarea împotriva formării pietrelor la bilă şi la rinichi. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care a fost recomandat consumul unui pahar de bere pe zi pentru reducerea riscului de formare a pietrelor la rinichi.

Specialiştii spun că trebuie să avem în vedere menţinerea unui stil de viaţă sănătos, care să presupună o dietă organizată, fără un consum de alimente hipercalorice.

 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: