Otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale iese cu totul din tiparele nescrise ale condiției spionilor, ducând lumea pe un teren minat.

Un editorial incendiar din New York Post.

Să sperăm că anchetatorii britanici se apropie de momentul când vor afla ce i-a otrăvit pe fostul spion rus Serghei Skripal și pe fiica sa. Asta nu înseamnă că vor avea idee și cine a făcut-o

Firesc, totuși, teoria cea mai populară în presa britanică la ora actuală este că spionii ruși l-au otrăvit pe fostul colonel al serviciului de informații militare și pe fiica sa, Iulia.

Dacă așa s-a întâmplat într-adevăr, două lucruri sunt frapante, căci ele sugerează că Rusia a aruncat în aer regulile nescrise ale jocului spionajului de care ea însăși a beneficiat în mai multe rânduri : mai întâi, Skripal fusese „expulzat” după ce a fost judecat, condamnat și schimbat în Marea Britanie ; al doilea, că fiica sa a fost vizată împreună cu el.

În 2010, fostul colonel a fost una din cele patru persoane ajunse în Occident în cadrul unui schimb de spioni amplu mediatizat de presă, prin care Statele Unite au eliberat zece „cârtițe” rusești.

Au existat cel puțin douăsprezece schimburi de spioni între țările occidentale și Uniunea Sovietică și țările sale satelit în timpul Războiului Rece, însă acesta a fost primul anunțat public în epoca lui Vladimir Putin.

Nici o persoană dintre cele care au ajuns în Occident în cadrul acestor schimburi nu a fost vreodată asasinată. Posibilitatea unui schimb este un avantaj care face interesantă spionarea unei puteri străine.

Banii plătiți spionilor sau satisfacția morală de a lucra împotriva unui regim detestat nu sunt niciodată suficiente pentru a compensa riscurile teribile ale acestei munci ; nici măcar promisiunea implicită că tabăra pentru care vei lucra va avea grijă de tine, dacă va vri fi obligati să privești în urmă peste umăr toată viața.

Totuși, un schimb a fost o garanție pentru o pensie liniștită. Dacă acum nu mai este cazul, acest fapt urcă mizele pentru spioni și face schimburile inutile.

După ce a reluat practica schimburilor din timpul Războiului Rece, de ce Putin sau șefii spionajului său ar dori să o distrugă, aprobând asasinarea unui fost spion care și-a ispășit o parte din pedeapsă într-o închisoare rusă și apoi i s-a dat drumul în Marea Britanie?

Un răspuns posibil ar fi că Skripal a continuat poate să lucreze pentru serviciile secrete britanice și după schimb. Dar de vreme ce guvernul rus nu poate recunoaște nimic fără a declanșa o confruntare majoră cu Regatul Unit, nu vom ști probabil niciodată dacă așa au stat lucrurile. Însă în acest caz, regulile nescrise ale schimburilor de spioni au fost încălcate de Occident.

Mai este apoi și fiica lui Skripal, Iulia. Nu a fost niciodată un obicei al sovieticilor sau rușilor de a ataca rudele trădătorilor ; nici măcar cazul fiului lui Leon Troțki, Lev Sedov, în 1938, nu a fost un asasinat clar.

Nu se cunoaște nici un caz de „pagube colaterale” în rândurile familiilor.

Că atacul a fost autorizat de Kremlin sau reflectă o nouă cultură în cadrul serviciilor de informații, tentativa de asasinat trimite un semnal clar rușilor care lucrează sau care au lucrat pentru serviciile secrete occidentale : nu există nici o înțelegere care să-i poată face să renunțe peste umăr în spate.

Este un mesaj puternic și reversul său este că oricine lucrează clandestin pentru Rusia se poate aștepta la o răsplată grea, cum ar fi niște otravă în pahar sau atacuri împotriva apropiaților.

Ar risca Kremlinul o asemenea reciprocitate - și replica aproape inevitabilă a Marii Britanii – doar pentru a scoate un spion la pensie ?

Și totuși răspnsul ar putea fi „Da”, pentru aceleași motive pentru care Putin a consacrat de curând un discurs important amenințării Statelor Unite cu un ansamblu de super-arme nucleare, nou dezvoltate.

Obiectivul declarat al lui Putin este să se facă auzit de Occident și de a forța negocierile pe teme de securitate. A arăta că în această reeditare a Războiului Rece nu există reguli de abordare ar putea fi un mijloc de a încerca să forțeze discuția.

Asemenea manifestații de anarhie se vor întoarce probabil împotriva lui. Problema lui Putin nu este că nu amenință suficient : o face. Problema este că voința Kremlinului și a acoliților  de a arunca pe fereastră regulile întărește impresia de lipsă de fiabilitate a regimului Putin și face discuțiile inutile.  

Sper să apară mai multă claritate în viitor. Așteptând, cel mai bun lucru pe care îl poate face Occidentul este de a se întări față de noi atacuri.

Aceasta înseamnă întărirea protecției pentru dușmanii lui Putin, mai ales a celor care ar putea fi considerați trădători ai regimului, să-i supravegheze îndeaproape pe reprezentanții oficiali ai Moscovei și să se străduiască să le reducă acestora toată influența informală pe care ar putea-o avea.

Indiferent ce vor descoperi anchetatorii britanici, sarcina cea mai dificilă va fi să dea replica potrivită.