Trei imagini penibile se vor lipi probabil de retină oamenilor când vor privi înapoi către acest an, toate legate de protestele angajaţilor statului.

Prima imagine a fost cea cu jandarmii care stăteau în faţa Palatului Victoria strigând "Hoţii!" către guvernanţi, în timpul unui miting amplu televizat.

Cea de-a doua două, penibilă într-o oarecare măsură şi pentru protestatari, nu doar pentru politicieni, a avut loc în faţa Palatului Cotroceni - poliţiştii furioşi i-au strigat preşedintelui într-un mod incalificabil, pe care nu îl mai reproduc aici.

Cea de-a treia imagine ne-a fost servită ieri, Ministrul de Finanţe fiind scos sub escortă de sub asediul funcţionarilor nemulţumiţi care lucrau în acel minister, o premieră pentru ultimii 20 de ani. Toate trei imaginile arăta disoluţia spontană a unor instituţii ale statului, instituţii care asigură prin funcţionarea lor însăşi existenţa lui.

Problemele vin în principal de la bani. Oamenilor li s-au tăiat tichete de masă, norme de hrană şi de echipament (în cazul poliţiştilor), sporurile de orice fel, sporurile de noapte, de dispozitiv, de doctorat, iar în final li s-a aplicat şi o tăiere a salariilor cu 25%. Orice ajustare este dureroasă în privinţa veniturilor şi durează minimum trei luni. În prima lună, ai tendinţa să cheltuieşti aproximativ la fel, în luna a doua ai o ajustare foarte brutală în jos, iar în luna a treia începi să înveţi cum să trăieşti cu aceste venituri mai mici.

Având în vedere că salariile se plătesc cu o lună în urmă, suntem acum taman în cursul ajustării celei mai dureroase pentru oameni. Cuţitul a ajuns la os, deci şi numărul protestatarilor se numără cu miile, faţă de cei 500 câţi au fost în fata Parlamentului cu ocazia promovării legii care a ciopârţit 25% din salarii.

Guvernanţii nu au habar de ce sunt oamenii atât de furioşi acum - pentru că ei îşi imaginează că azvârlind o Ordonanţă de Urgenţă în Monitorul Oficial s-a şi întâmplat ceva exact în acel moment, ei nu îşi dau seama că există nişte mecanisme ulterioare deciziilor care trebuie urmărite pas cu pas. Ca atare, conform gândirii senatorului PDL Ioan Oltean, de acum câteva săptămânii, "Boc mai poate să încaseze".

O problemă aparte este şi cea a stimulentelor. O gândire contabilă, comunistă, te îndeamnă că atunci când ai redus masa salariala cu 25%, tăi otova salariul cu 25%, afectându-i pe toţi în mod egal. Alternativa corectă şi curajoasă ar fi un mix de suprimare a posturilor celor care taie frunze la câini sau împing aerul şi în paralel crearea unor posturi inferioare pentru cei care nu îşi justifica 100% leafa, dar nu merită să ajungă în şomaj. Poţi face dintr-un inspector superior un inspector simplu, dintr-un director general un director simplu. De banii rămaşi poţi păstra anumite salarii intacte, iar restul pot fi reduse în limita unui 10-12%, ceva mai suportabil pentru cei vizaţi.

Totuşi, eu nu fac parte din categoria jurnaliştilor fără cap care au condamnat la pachet toate stimulentele în sectorul de stat. Gândirea periculoasă de-a dreptul din spatele vorbelor lor sună în felul următor : "Dacă toată lumea o duce aşa de prost, de ce să le rămână stimulente celor de la Finanţe? Politicienii cu creierul făcut spaghete au preluat sloganurile presei. Răspunsul ar trebui să fie foarte clar : pentru că atunci când ai cancer la ficat, nu îţi mai tai şi o mână.

Cu alte cuvinte, chiar şi în timp de criză, funcţiile vitale ale statului trebuie îngrijite. Ele sunt în special cele care menţin ordinea publică şi încasarea banilor pentru stat. Altfel de unde să plăteşti salarii medicilor, profesorilor? Dacă nemulţumirile din Ministerul Finanţelor înseamnă zeci de milioane de lei necolectate, în timp ce acordarea stimulentelor ar fi doar de ordinul milioanelor, atunci gândirea de contabil cu mânecuţe - tăierea uniforma - ar trebui revizuita.

Ca preşedinte AVAS am semnat stimulente substanţiale celor care încasau bani pentru stat, însă AVAS-ul a reuşit în acest fel să colecteze un sfert de miliard de dolari. Dacă sunt acordate cum trebuie, stimulentele aduc de 15-20 de ori mai mulţi bani la buget decât sunt cheltuiţi cu acordarea lor.

Există, aşadar anumite situaţii în care stimulentele merită acordate şi trebuie să fie acordate. Ele trebuie anunţate transparent, public şi legate de anumite performante cuantificate exact, în special în domeniul colectării taxelor şi impozitelor. România colectează doar 50 de lei pentru fiecare 100 de lei care apar în evidenţele Fiscului drept sume colectabile. De aceea, politicienii trebuie să îşi asume anumite sporuri şi să susţină funcţionarii de la stat care merită să câştige mai mult, chiar şi pe timp de criză, dacă pot demonstra performante corelate cu sporurile primite.

Tot politicienii trebuie să îşi asume să scape de pilăraia politică, de împingătorii de aer şi consilierii de mai multe tipuri care nu valoare adăugată foarte mare. De altfel, este ceea ce a făcut şi sectorul privat în timp de criză. Dacă nu, România devine un Titanic care merge la fund, în timp ce diversele categorii de pasageri se vor lupta între ei pentru a ajunge la un colac de salvare. Soluţia revenirii nu este tăiatul a 25% de la fiecare pasager!