Adrian Minune este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele, iar vestea că a fost internat la spital i-a surprins pe toți fanii acestuia. În urma analizelor efectuate s-a aflat care este boala de care suferă artistul.
Adrian Minune a fost internat la o clinică privată din București cu două săptămâni înainte de Paște. Medicii i-au făcut mai mult analize și au decis că cel mai bine este ca artistul să rămână internat. Familia, dar și fanii artistului s-au îngrijorat când au aflat această veste. În cele din urmă, Adrian Minune a fost externat, dar trebuie să se prezinte la spital pentru că trebuie să mai facă o altă serie de investigații.
Cântărețul de manele a vorbit despre boala de care suferă. El a mărturisit că în urma analizelor pe care le-a făcut, medicii l-au diagnosticat cu diverticulită. În ciuda acestui lucru, artistul a spus că se simte bine, dar trebuie să țină un regim alimentar și să urmeze un tratament. În plus, Adrian Minune nu are de gând să renunțe la evenimentele programate pentru următoarea perioadă.
„Am fost la spital, am făcut un CT. E vorba de diverticulită. De la frig. Dar sunt beton, mulțumesc lui Dumnezeu. Am luat niște pastile, țin un regim, sunt bine. Să iau pauză? Niciodată! Muzica e viața mea, mă îndrept spre Chișinău. Nimeni și nimic nu mă poate împiedica să-mi fac meseria”, a declarat cântărețul de manele pentru Cancan.ro.
Ce este diverticulită, boala de care suferă Adrian Minune
Diverticuloza, denumită și boala diverticulară, este o problemă a tubului digestiv inferior care afectează, de cele mai multe ori, colonul. Caracteristica principală a acestei afecțiuni sunt diverticuliile. Printre cele mai întâlnite simptome ale acestei boli sunt durerile abdominale. Cei care se confruntă cu această afecțiune se pot confrunta și cu febră, constipație, diaree, flatulență, vărsături și stare de greață.
Un pacient este diagnosticat cu această boală, de cele mai multe ori, pe baza unei tomografii computerizate (CT). Acest examen ajută medicul să stabilească gradul de severitate al afecțiunii. De asemenea, tot în acest fel sunt descoperite și eventualele complicații. Această boală este tratată în funcție de severitatea simptomalogiei pacientului, dar o dietă bogată în fibre duce la ameliorarea simptomelor, potrivit sanador.ro.