Almanahul ziarului Universul din 1910 se deschidea cu calendarul pe luni. Pagina dedicată lunii mai anunța, în deschidere, că ziua are 14 ore, iar noaptea 10 ore.
La „Prevederi de timp” se anunța: Luna lui mai va fi călduroasă. Timpul probabil va fi: de la 1-7 frumos și călduros, puțină ploaie, de la 7-16 vânt și apoi călduri mari, de la 16 la 23 puțină ploaie, nor, apoi vreme frumoasă, de la 23-31 cald, probabilități de grindină stricătoare.
La „Astrologie”, cititorii aflau că: De la 1 la 19 luna aceasta e pusă sub influența Taurului și de la 20 la 31 sub a Gemenilor.
Zodia Taurului face caractere violente și încăpățânate, voințele puternice și hotărâte, spiritele ușor de înflăcărat și de potolit, dar putând ajunge la mari excese și la mari extremități.
Din „Calendar popular” puteai afla:
La 1 Mai se bea pelin și se petrece.
Cele trei marți după Paști se numesc Rapotini, în a treia femeia are dezlegare să-și bată bărbatul.
În Miercurea înjumătățirii praznicului (Strat de Rusalii) se așterne pe paturi pelin verde ca să gonească gângăniile.
În joile după Paști se fac sfeștanii ca să fugă de prin case duhurile rele. În noaptea spre Ispas (Înălțare) flăcăii și fetele se duc în pădure și culeg flori de alun care, după credința populară, înfloresc și se scutură în acea noapte.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric