Ce au căutat Hollande în România şi pesediştii la sindicate
- Roland Căt ălin Pena
- 14 septembrie 2016, 00:00
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a ajuns la Bucureşti fix când ţara era numai ochi şi urechi la scandalul din familia Boureanu.
Ce va lăsa în urmă vom vedea, după ce ne lămurim de partea cui e dreptatea, a tatălui Boureanu sau a fiicei sale de 15 ani. Cert este că spre Măgurele s-a turnat asfalt proaspăt, că să aibă Hollande drumul lin spre laser. Cu ceva tot ne-am ales.
Klaus Iohannis s-a simţit sprijinit de Franţa în chestiunea Schengen, declarând România membră „de facto” al spaţiului european de liberă circulaţie. Lucru ce l-a destabilizat puţin pe omologul său francez, care s-a pomenit spunând: „Aici, în România, am impresia că mă aflu acasă”. Şi asta, chiar în debutul vizitei, înainte să apuce să vadă ceva. Probabil că la Paris declaraţia a stârnit oarece emoţii, luându-se în calcul probabilitatea că nu o să mai vrea să se întoarcă.
Cuprins de noul sentiment de iubire pentru ţara gazdă, Francois Hollande a înţeles că România îşi doreşte ca Franţa să-i aducă soluţii: „Dorim ca Franţa să poată să aducă soluţii în ansamblul economiei româneşti, în domeniul noilor tehnologii, pentru start-up-uri, în domeniul tranziţiei energetice, în domeniul mediului, transporturilor - terestre şi feroviare. Trebuie să facem în aşa fel încât să colaborăm şi pentru aeroporturi şi tot ceea ce ţine de amenajarea urbană, răspunsuri pe care partenerii noştri români le aşteaptă”. Concluzia e clară, mai e câte ceva de privatizat...
Aşa că şeful de la Palatul Élysée i-a amintit celui de la Cotroceni, în conferinţa de presă comună, că avem de ce să fim recunoscători fraţilor întru francofonie: „Franţa, de mai bine de 20 de ani, a înţeles că România doreşte să se dezvolte, România doreşte să se deschidă, România doreşte să se integreze în Uniunea Europeană, iar Franţa a însoţit-o pe acest drum”. Şi ca să fie şi mai clară treaba, Hollande a menţionat că „sunt aproape 450 de întreprinderi franceze care se află în România şi au creat mai bine de 100.000 de locuri de muncă pentru salariaţii români”. Şi or să fie şi mai multe dacă suntem cuminţi şi le vindem ce ne cer.
Cu gândul la alegerile care bat la uşă, până la crearea noilor locuri de muncă de care tocmai vorbeam, parlamentarii Partidului Social Democrat au preluat, în cadrul unei întâlniri cu liderii confederaţiilor, o serie de amendamente de la sindicate pentru „corectarea” ordonanţelor privind salarizarea. Potrivit senatorului Mihai Fifor, toată povestea nu are alt scop decât acela de a-i mulţumi pe salariaţii din această ţară. „Ordonanţele 20 şi 43 din 2016 sunt un bluf al actualului Guvern, un guvern cu care PSD nu se înţelege absolut deloc şi, pe măsură ce trece timpul, observăm nu numai noi, ci întreaga societate civilă că acest Guvern, în cel mai rău caz, se poate ocupa de nişte probleme personale ale unor grupuri de interese, în niciun caz de problemele românilor. Motiv pentru care, văzând aceste două ordonanţe care sunt acum în prima Cameră sesizată - Senat, primind extrem de multe telefoane, intervenţii, amendamente pentru a amenda aceste două ordonanţe din partea societăţii civile şi a confederaţiilor sindicale din România, am hotărât să avem această întâlnire. Din păcate, suntem singurul partid din România care iniţiază acest lucru, probabil celorlalte partide le este frică", a precizat Florin Pâslaru, liderul deputaţilor PSD.
Lăsând vraja din declaraţia de mai sus deoparte, o singură întrebare mă mai frământă: Oare Hollande s-o fi prins ce socialişti curajoşi avem noi aici, pe malul Dâmboviţei. Nu o vrea să-i cumpere?