Ce a declarat Cristian Ghinea despre o candidatură la Parlament
- Carmen Vintil ă
- 21 august 2016, 14:37
Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea a declarat astăzi,la Digi 24, despre o eventuală candidatură la alegerile parlamentare, că acest lucru va fi într-o formulă pe care o va decide premierul Dacian Cioloş, dacă va fi cazul.
"Nu este decizia mea, este decizia premierului Dacian Cioloş (dacă va candida-n.r.). Suntem o echipă şi n-o să fac un pas de capul meu, singur. Voi candida într-o formulă pe care o decide sau nu o decide Dacian Cioloş", a declarat Cristian Ghinea la Digi24.
El a mai spus că a discutat deja acest lucru cu premierul, însă nu poate să spună care a fost răspunsul lui acestuia sau când informaţiile vor fi publice, decizia fiind tot a lui Dacian Cioloş.
"Eu sunt un om foarte obosit în acest moment, pe de altă parte fiind în această poziţie simţi că poţi să faci ceva bine, simţi că poţi să duci nişte panouri solare la bătrânii ăia care stau pe dealuri izolaţi şi atunci nu pot să neg că aş dori să existe o formulă de a continua. Pe de altă parte, dacă nu se întâmplă sunt foarte liniştit că mai am şi eu timp să mai citesc o carte", a mai declarat ministrul.