CCR pregătește lovitura pentru coaliția de guvernare. Guvernul este obligat să dea banii înapoi. (Surse)

CCR pregătește lovitura pentru coaliția de guvernare. Guvernul este obligat să dea banii înapoi. (Surse)Sursa: Arhiva EVZ

Pensiile speciale ale parlamentarilor vor reintra în plată. Curtea Constituțională intenționează să declare drept neconstituțională legea prin care acestea au fost anulate în Parlament. Mai mult, guvernul va trebui să găsească bani pentru a achita sumele care nu au fost plătite de la intrarea în vigoare a legii.

Curtea Constituțională a României (CCR) intenționează să declare drept neconstituțională legea prin care au fost anulate pensiile speciale ale parlamentarilor. O decizie în acest sens urmează să fie dată la începutul lunii viitoare, după vacanța de 1 mai. Judecătorii CCR se vor pronunța pe acest subiect la termenul din 5 mai, conform unor surse din cadrul instituției. Dacă informația se confirmă, va fi o lovitură dură pentru coaliția de guvernare, PSD – PNL, care și-a asumat această lege în Parlament.

Mai mult, guvernul va trebui să găsească resurse financiare pentru a relua plățile cu pensiile speciale pentru parlamentari. Va trebui să plătească și sumele restante, care au fost tăiate de la momentul intrării în vigoare a actului normativ.

Conform surselor din cadrul Curții Constituționale, citate de stiripesurse.ro, magistrații nu au analizat legea pe fond. Ei au considerat că actul normativ nu a respectat procedura parlamentară privind adoptarea. Astfel, nu au fost respectate termenele și nu au fost îndeplinite toate procedurile parlamentare.

Conform surselor citate mai sus, PSD și PNL au trecut legea pe repede înainte pentru a îndeplini o promisiune electorală.

Sursă: Lenutaidi | Dreamstime.com

Guvernul trebuie să le dea banii înapoi

Mai multe zeci de parlamentari, beneficiari ai acestor pensii speciale au acționat în justiție pentru a-și recupera drepturile pierdute. Aceștia au contestat legea la Curtea Constituțională și se pare că vor avea succes. Guvernul va trebui să facă rost de bani pentru a acoperi aceste pensii speciale ale foștilor parlamentari.

De asemenea, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) va pronunța o decizie, parlamentarii vor trebui să revină cu un nou proiect de lege. Aceasta dacă vor mai dori să elimine pensiile speciale ale foștilor parlamentari.

Pensiile speciale sunt intangibile

La jumătatea lunii martie, Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii a declarat că pensiile speciale nu pot fi desființate. La vremea respectivă ea spunea că acestea să nu mai fie plătite, însă nu a dat detalii în ce constă aceasta.

„De asemenea, consider că în materie de pensii, este absolut firesc ca orice perioadă contributivă pe care a avut-o un om în decursul activităţii profesionale să fie luată în calculul pensiei. E o chestiune de dreptate, de justiţie. Dacă a avut ore suplimentare pentru care a contribuit, da, atunci să fie luate în calcul la pensie. Cred că există o variantă şi pentru beneficiarii de pensii speciale. Nu vreau să minţim şi să spunem că acestea pot fi desfiinţate. E ca şi cum i-am lăsa pe unii deoparte”, a declarat Raluca Turcan.