CCR poate fi DECISIV în conflictul Dragnea-Grindeanu

CCR poate fi DECISIV în conflictul Dragnea-Grindeanu

Războiul dintre social-democrați și propriul premier ar putea fi tranșat în ultimă instanță de judecătorii Curții Constituționale, a spus, pentru EVZ, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean. În cazul în care moțiunea pică la votul de miercuri în Parlament, Liviu Dragnea ar putea contesta la CCR, motivând că primului-ministru și Executivului le-a fost retras sprijinul politic de către majoritatea PSD-ALDE. Dacă moțiunea va trece, atunci Sorin Grindeanu poate contesta faptul că nu a fost respectată procedura, ea nefiind trimisă Guvernului în momentul când a fost depusă.

"Teoretic nu este inadmisibil pentru că procedurile trebuie respectate. Orice hotărâre a Parlamentului poate fi atacată la CCR. Această posibilitate a fost introdusă tot de ei, de PSD în noiembrie 2010, când a fost modificat regulamentul de funcționare al Curții Constituționale", a afirmat Zegrean, pentru EVZ. 

Conform articolului 92 din Rgulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului spune că "moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii".

Astfel, potrivit procedurii, textul moțiunii ar trebui trimis și către Executiv, dar Registratura a fost închisă în week-end. Prin urmare, dacă va fi adoptată de Parlament, Sorin Grindeanu are posibilitatea să sesizeze Curtea Constituționalăca fiind neconstituțională, pe motive procedurale. 

Ne puteți urmări și pe Google News
Moțiunea de cenzură intitulată "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor" a fost depusă duminică la Birourile permanente reunite, după care a fost citită în plenul Parlamentului. Ea va fi dezbătută şi votată, miercuri, la ora 11.00.   Partidele din Opoziție, PNL, PMP și USR au spus că nu se vor amesteca în disputa internă a PSD și nu vor vota moțiunea.