Sesizarea PNL și USR privitoare la Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție va fi dezbătută de CCR pe data de 5 iunie.

Curtea Constituțională a României (CCR) va avea în dezbatere pe data de 5 iunie sesizarea PNL și USR referitoare la Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 16 aprilie 2019, fiind camera decizională.

„Dispozițiile articolului unic cu referire la art.12 alin.(2) din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale deoarece încalcă dispozițiile art.1 alin.(3) și ale art.147 alin.(4) din Constituția României.

În aplicarea principiului constituțional al colaborării loiale între autoritățile statului, Parlamentului României, prin procedura reexaminării, îi revine obligația de a asigura remedierea normelor juridice afectate de un viciu de neconstituționalitate ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale.

În procedura reexaminării, Parlamentul are obligația constituțională de a ține seama atât de dispozitivul deciziei, cât și de considerentele atașate deciziei, ambele având efecte erga omnes. În acest sens, decizia Curții Constituționale nr.432/2018 precizează:

„În acest context, Curtea reamintește că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de constituționalitate, încalcă Legea fundamentală. Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității unei legi, autoritatea legislativă procedează într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenței Curții Constituționale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligațiile constituționale care rezultă din jurisprudența instanței constituționale circumscriu cadrul activității legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul acționează ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26, sau Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragrafele 49 și 50)”.

Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare.

În opinia noastră, au fost ignorate dispozițiile paragrafului 72 din Decizia nr. 584/2018, cât și ale paragrafului 68 din aceeași decizie:

„72. Prin urmare, textul de lege astfel cum acesta este normat în prezent răspunde finalității acestei obligații internaționale asumate de statul român, iar a reduce sfera sa de incidență ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român. Curtea reține că marja de apreciere a statului în structurarea politicii sale penale este limitată, pe lângă exigențele expres stabilite în textul Constituției, de obligațiile internaționale pe care acesta și le-a asumat, iar, în ceea ce privește combaterea corupției, domeniu în care actele internaționale creează obligații în sarcina statelor în sensul normativizării unor astfel de infracțiuni, statul trebuie să incrimineze astfel de fapte, activitatea sa normativă fiind îndreptată spre un asemenea scop. Dezincriminarea unor fapte de corupție, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de față, echivalează cu o nerespectare a obligațiilor sale internaționale. Încălcarea obligațiilor asumate de România prin tratatele la care este parte contravine prevederilor constituționale ale art.ll alin.(l) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 5 iunie 2015, par.25].”

„68. Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuție sunt infracțiunile de corupție sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curții Constituționale este unul strict. În cauza de față, modificările preconizate sunt contrare exigențelor statului de drept, tocmai pentru că odată intrate în dreptul pozitiv afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupției Or, obligația pozitivă a statului este aceea de a-și crea un sistem normativ apt să răspundă la amenințările la adresa valorilor sale constituționale, să asigure buna și corecta funcționare a autorităților și instituțiilor sale și să protejeze securitatea juridică a cetățeanului. De aceea, legiuitorul are obligația constituțională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluții legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecință, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligația pozitivă a legiuitorului derivată din art. l alin.(3) din Constituție, cu referire la exigențele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupției”.

Deducem, din dispozițiile exprese ale considerentelor citate mai sus, că legiuitorul avea obligația, din perspectivă constituțională, de a lua act de necesitatea menținerii în vigoare a formei actuale a art.12 din Legea nr.78/2000, per a contrario, restrângerea conținutului infracțiunii realizată prin dispozițiile alin.(2), nou introdus prin legea legea criticată, este neconstituțională.

În consecință, legiuitorul, în procedura reexaminării, avea obligația de a constata că întreaga lege de modificare a art.12 din Legea nr.78/2000 este neconstituțională și, pe cale de consecință, de a respinge legea. Neprocedând astfel, Parlamentul României a ignorat atât dispozițiile art.147 alin.(4) din Constituție, care instituie caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, cât și jurisprudența acesteia, antecitată. (Curtea Constituțională a României, Decizia nr.432/2018, paragraf 46)

Menținerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate reprezintă, pe lângă încălcarea principiului colaborării loiale între autoritățile statului, și o încălcare a principiului securității juridice, derivat din art.1 alin.(3) din Constituția României, în componenta referitoare la calitatea actelor normative. Menținerea unui text neconstituțional afectează în mod grav posibilitatea cetățenilor români de a-și conforma conduita unor norme juridice elaborate și adoptate de autoritatea legislativă, cu încălcarea Constituției României.

Față de cele învederate, vă rugăm să constatați neconstituționalitatea articolului unic din legea supusă controlului de constituționalitate cu referire la dispozițiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000 deoarece încalcă dispozițiile art147 alin.(4) și ale art.1 alin.(3) din Constituția României.”, se arată în sesizarea la CCR.