Cazul Danielei Tarău a ajuns să fie invocat de mai toate instanțele din România ca și exemplu de aplicare a legii, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), privitor la modul în care trebuie luată măsura lipsirii de libertate a unei persoane. O anonimă până atunci, femeia, acum în vârstă de 44 de ani, a trăit 15 ani ani de coșmar după ce a fost arestată, pentru înșelăciune, în anul 2001. Povestea ei a fost readusă în actualitate de revista QMagazine, care a relatat mărturiile terifiante ale femeii trimisă, nevinovată, în spatele gratiilor.

Și-a găsit dreptatea la CEDO

Daniela Tarău, pe atunci mama unui băiat minor, a stat în arest timp de un an și nouă luni, pentru o presupusă înșelăciune. A fost eliberată, în noiembrie 2002, după ce a primit o condamnare definitivă de trei ani cu suspendare, iar timp de șase ani s-a aflat sub supravegherea Serviciului de Reintegrare Sociala al Infractorilor. Cu ajutorul APADOR-CH, Daniela a obținut, în anul 2009, o decizie a CEDO care a stabilit că judecătorii români au comis o serie de încălcări de procedură, precum dreptul la apărare sau refuzul audierii martoriilor propuși în apărarea ei. Apoi, Daniela a dat Statul Român în judecată, iar procesul a durat până în 2015, atunci când un complet de nouă judecători al Înaltei Curți a casat deciziile de condamnare și a fost declarată nevinovată de faptele pentru care a fost reținută, arestată și condamnată.

Ulterior, femeia a cerut despăgubiri statului român. Tribunalul Ilfov a decis, în noiembrie 2015, să fie despăgubită cu daune morale de 900.000 de euro și daune materiale de 7.290 de euro. Suma i s-a părut prea mare unui judecător de la Curtea de Apel București care, la apelul formulat de Parchetul Buftea și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a decis, pe 6 iunie 2016, să îi acorde doar 100.000 de euro pentru cei 15 ani de suferință, pe motiv că s-ar îmbogăți fără un just temei.

Procurorul Cristian Panait a trimis-o după gratii de ziua ei

Procurorul care s-a ocupat de acest caz a fost Cristian Panait, tânărul magistrat care a fost avansat, apoi, la Parchetul General, dar și-a pus capăt zilelor în aprilie 2002. Daniela Tarău a fost citată, ca martor, la Parchetul Sectorului 1, chiar în ziua în care împlinea 29 de ani, în februarie 2001. Atunci a aflat că este cercetată pentru înșelăciune. Originară din Buzău, femeia venise în București, în vara anului 2000, să își caute de lucru. A aflat dintr-un anunț la ziar că o firmă recruta forță de muncă pentru străinătate. Societatea, însă, nu avea niciun contract cu companii din afară, iar numele îl copiase de la o altă firmă. Pe scurt, era o țeapă, dar femeia și alți 60-70 de oameni care au venit de bună credință să își depună dosarele ca să muncească în Israel, nu aveau de unde să știe asta. Daniela a fost angajată de probă, ca secretară, și a lucrat doar trei săptămâni. O urgență medicală a trimis-o în sala de operație pentru o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, procurorul a emis, pe numele ei, un mandat de reținere pentru cinci zile. Apoi, mandatele s-au prelungit în instanță iar Daniela a stat în pușcărie până în noiembrie 2002, atunci când a fost eliberată condiționat.



Golgota injustiției, povestea unui cetățean abuzat de Sistem

Redăm, în continuare, fragmente din povestea halucinantă a Danielei Tarău, publicată de QMagazine. „Povestea pe care o să v-o spun este despre un cetățean abuzat de sistem căruia i s-au încălcat toate drepturile constituționale. Despre cum un sistem care a supraviețuit comunismului și-a perpetuat abuzurile și în democrație.

Povestea mea împletită cu povestea justiției românești a născut o dramă. Pe care unii o numesc, formal și superior, eroare judiciară. (…) Am 44 de ani, iar cei mai frumoși ani din viața unui om la mine au trecut sub semnul stigmatului. Sub semnul detenției, al sălilor de judecată, al arhivelor, al supravegherilor, al umilințelor și al lacrimilor”, a relatat Daniela Tarău.

Femeia a relatat, mai întâi, perioada de coșmar din beciul Poliției Capitalei, acolo unde „am înțeles instant expresia lugubru”.

Coșmarul din beciul Poliției Capitalei

„Așa arăta. Lugubru. Mizerabil. Întunecat și fără pic de aer. Una din camerele în care am fost custodiată în această vreme avea 4 picioare de pat, suprapuse, în total 8, și un culoar de maximum 40 de cm între ele. Asta era toată camera”, spune Daniela.

Încăperea în care a fost „cazată”, uneori cu încă o deținută în pat, avea „doar o minusculă chiuvetă pe peretele din spate, mâncată de rugină și timp, din care curgea o apă cărămizie”. De asemenea, „cohorte de gândaci mărșăluiau peste tot, inclusiv prin paturile noastre și prin mâncare”. „La toaletă eram scoase de trei ori pe zi. Baie se făcea odată la câteva zile într-un spațiu infect, unde erau atârnate pe perete trei furtune din care curgea apă”, a adăugat Dani ela.

„Ce face fomista?”

Daniela Tarău și-a continuat povestirea:„Am suportat, oameni buni, multă umilință și durere! Fizică și psihică. Am solicitat de multe ori un me dic și am primit piafen. Invariabil, piafen. Medicul din arest, de cele câteva ori în care a binevoit să mă vadă, mirosea a alcool. (…) La un moment dat am intrat în refuz total de hrană. Știți ce reacție a avut medicul? «Exact asta îmi lipsea! O grevistă!». Plus un șir de injurii pe care din respect pentru domniile voastre nu le voi reproduce. Zile întregi am refuzat să mănânc. Nimeni nu a mișcat un deget. Doar din când în când cineva deschidea vizeta aceea și întreba în batjocură: «Ce face fomista»?”.

În penitenciar, femeia este tratată ca o cățea

Daniela a relatat și despre perioada petrecută în penitenciar: „Spitalul Penitenciar Jilava este locul în care un medic, prezumat a fi depus jurământul lui Hipocrat, dat fiind faptul că intervenția chirurgicală la care fusesem supusă cu puțin timp înaintea arestării punea probleme mari (făcusem infecție și mă umflam), a luat o foarfecă de pe masă și m-a anunțat că drenează. Foarfeca aceea de pe masă, nesterilizată, a lăsat două urme adânci în operația mea care se văd și astăzi”. Despre experiența în acel loc, Daniela spune:„ Ponderea mare în spațiile carcerale ale bărbaților, atât deținuți, cât și gardieni, face ca o femeie să fie tratată exact ca o cățea de pe stradă. Jenant, umilitor și dureros. (…) Penitenciarul Rahova a fost cel care a mai îndulcit un pic situația. Exista un televizor în cameră și baie cu toaletă. Asta mi s-a părut uluitor. În primele zile foloseam toaleta de 20 de ori pe zi de frică să nu dispară de acolo”.

A aflat după două luni că i-a murit tatăl

„În luna mai a anului 2002 a murit tatăl meu. Abia la finele lunii iulie am știut și eu că tata nu mai e. Nu vă puteți imagina câtă revoltă, frustrare și durere acumulezi. Dacă nu ești atent cu tine, ai posibilitatea să devii un monstru acolo. Cum mama naibii permiți unui condamnat, demonstrat a fi vinovat, să-și conducă părintele pe ultimul drum, iar unui arestat preventiv nu? (…) Într-o altă zi m-am trezit cu o adresă de la Autoritatea Tutelară prin care se încerca instituționalizarea copilului meu…”. La acea vreme, băiatul minor era în custodia bunicii.



„În Justiție și în muzică există lăutari și notiști”

„În timp ce căutam un document, prin 2002, m-am înscris în audiență la directorul Penitenciarului Rahova, doamna C.M., care mi-a spus un lucru mare: «Draga mea, în justiție, ca și în muzică, există lăutari și notiști. Tu ai căzut pe mâna lăutarilor!»”. Daniela a povestit și despre bătaia de joc a gardiencelor care veneau la ușă, strigau la o deținută să își facă bagajele că urmează să plece acasă, iar după 30 de minute reveneau și îi spuneau că a fost o glumă.

A mers să își ridice buletinul și a fost reținută „din greșeală”

După ce a ieșit pe poarta penitenciarului, Daniela Tarău a crezut că s-a terminat totul. Doar că nu a fost așa. „Afară mă aștepta obligativitatea de a nu părăsi localitatea. Au fost extrem de puțini oameni care mi-au rămas alături. Când miam văzut prima dată copilul, până și acesta s-a ascuns de mine. Apoi au fost anii de supraveghere la Serviciul de Reintegrare Socială al Infractorilor. Același tip de umilință. Statul pe la uși. Așteptatul ca persoana desemnată să se ocupe de tine – un consilier – chiar dacă în program scria ora 9.00, să te primească pe la 12.00 și să te supună unui tir de întrebări și să te privească sceptic. Și la plecare să îți spună: „Dacă nu vii data viitoare, ajungi înapoi, știi asta!?”. Sau să îți bată sectoristul la ușă și să îți spună în gura mare, după ce a pus vecinii în temă că au în bloc o infractoare, că el nu vrea probleme pe tarlaua lui. Sau să mergi să îți ridici actul de identitate și să te trezești reținută și încărcată într- o dubă pentru că ești dată în urmărire și în sfârșit te-au prins. Și, după ce își dau seama că a fost o eroare, să îți spună impertinent: «Valea acasă!!!»”.

CEDO a constatat nelegalitatea arestării

După punerea în libertate, prima rază de lumină pentru Daniela Tarău a venit în anul 2007, când avocatul de la APADOR-CH a anunțat-o că cererea adresată Curții Europene a fost admisă în principiu. Ea povestește: „Toată perioada cât a durat procesul la CEDO devenisem un soi de obișnuită a arhivelor. Mi se solicitau documente din dosar și aproape totdeauna le-am obținut extrem de greu. Ba nu era dosarul, ba era în arhiva nu știu care, ba era la Ministerul de Externe, dar niciodată unde trebuia. În 2009 a venit decizia Curții Europene. Care a stabilit fără echivoc faptul că nu am avut parte de un proces echitabil, că mi-a fost încălcat dreptul la apărare, că prezumția de nevinovăție nu a funcționat în cazul meu și, de asemenea, că un alt principiu important a fost încălcat, anume egalitatea de arme. Și peste toate acestea s-a constatat nelegalitatea arestării mele.”.

A urmat cererea de revizuire admisă de Înalta Curte. Iar din acest moment a luat-o de la capăt:„După ani de zile am avut certitudinea că se vor fi schimbat multe. Încă odată m-am înșelat amarnic. Imaginațivă că între ICCJ și Judecătoria Sectorului 1 ar fi aproximativ 2 km, în aprecierea mea”,

Dosarul a zăcut doi ani la judecătorie

Daniela a continuat: „Dosarul meu aflat pe circuit a făcut 7 luni. Timp în care nu îl găsea nimeni. După o sumedenie de demersuri, l-am găsit împreună cu grefiera din Arhiva Penală sub niște saci de gunoi și resturi din acelea rămase în urmă reparațiilor și zugrăvelii, într-o încăpere de pe holul Arhivei Penale. Fiat Justiția!”. Daniela a povestit, apoi, despre bătaia de joc pe care a întâmpinat-o, în timp ce aștepta revizuirea dosarului: „Acest dosar a stat aproape 2 ani pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 fără să se întâmple nimic, în afara stabilirii unui cadru procesual greșit.

Abia după doi ani de zile a început rejudecarea propriu-zisă. Și ca grămada să aibă și vârf, se constată că Judecătoria Sectorului 1 a pierdut două volume din urmărirea penală. În acești 4 ani și ceva cât a durat revizuirea – termen rezonabil, nu? – lună de lună, câteodată chiar de două ori pe lună, la fiecare termen de judecată am fost în sală”.

Își face „Asociația de luptă și protecție împotriva abuzurilor statului”

În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat, Daniela Tarău a reușit să termine Facultatea de Drept. Pe 17 noiembrie 2016, ea și-a a susținut teza de doctorat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, inspirată și din viața petrecută în detenție. Tema: „Criza sistemică din penitenciarele românești în contextul nerespectării condițiilor de detenție”. După ce Curtea de Apel a redus substanțial suma cerută drept despăgubiri de la statul român, femeia se străduiește să revizuiască dosarul de reparare a erorii judiciare. Are termen pe 30 ianuarie, tot la Curtea de Apel București. „Mai am o speranță, dar mă pregătesc, din nou, să apelez la CEDO. În drept există reguli și proceduri. Leau călcat pe toate în picioare din nou. Motivarea s-a dat pe un rând. A considerat asta un exces reparatoriu și o îmbogățire pe nedrept… pentru 15 ani de chin. Și nici măcar nu e vorba de bani, cât de umilință…”, a declarat Daniela pentru EVZ. Femeia al cărui caz a intrat în analele Justiției din România ne-a dezvăluit că a demarat constituirea unui ONG: „Asociația de luptă și protecție împotriva abuzurilor statului”. „Este un vis de-al meu prin care aș dori să facem exact ce scrie în titulatură. De-ar fi să muncesc toata viața pentru ideea asta, am să o fac!”, a precizat Daniela Tarău. Femeia s-a recăsătorit în anul 2012 și trăiește alături de soțul și de fiul ei care a împlinit 24 de ani.

Citiți povestea integrală a Danielei Tarău relatată de Q Magazine CLICK AICI

Te-ar putea interesa și: