DOSAR. Un document FBI desecretizat readuce în discuţie posibila prăbuşire a unui OZN pe pământ american, în 1947. Prilej pentru dezgroparea unei întrebări cam tocite: "Sunt extratereştrii printre noi?"

"Forţele aeriene capturează o farfurie zburătoare la o fermă din regiunea Roswell". Un titlu mare, datat 8 iulie 1947, din ziarul "Roswell Daily Record", ediţie locală a unui orăşel din New Mexico, pus pe harta SUA de ciudatul incident. Alături, cu poză, ştirea că regele Carol al II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu – dovadă că românii împărţeau, încă de pe atunci, prima pagină cu evenimente istorice de toate felurile.

De pe urma "farfuriei zburătoare de la Roswell", vânătorii de OZN-uri încă îşi mai hrănesc certitudinea că fiinţele extraterestre umblă printre noi. Între timp, a apărut şi un film în care camerele se plimbă peste nişte fiinţe de mărimea unor copii. Umanoizi cu două mâini, două picioare, ochi imenşi, negri, guri mici şi capete uriaşe – pe scurt, extraterestrul "de rând" al Hollywood-ului (apare de regulă pe trapa unei nave, învăluit de lumină, atât cât să-i surprinzi doar conturul). Filmuleţ demontat ca un fals grosolan, dar care a convins destui ufologi.

Până acum câteva zile, peste misterul de la Roswell se pusese un strat gros de praf. Nu mai stârnea pasiuni nici în rândurile celor mai înflăcăraţi căutători de extratereştri. Apoi, fulgerător, o ştire a dezgropat noi întrebări: un document FBI, datat din 1954, în care este citat un agent secret, Guy Hottel, arată că în atenţia Biroului ajunsese informaţia, atribuită unui anchetator al Forţelor Aeriene americane, potrivit căreia ar fi fost găsite farfurii zburătoare.

Agentul raportează ce a auzit de la "cârtiţa" sa din Air Force: trei "aşa zise farfurii zburătoare", circulare, de 15 metri în diametru, au fost recuperate în New Mexico, fiecare ocupat de trei corpuri umanoide, de doar un metru înălţime. Imediat, lumea "vânătorilor" de extratereştri a resuscitat misterul de la Roswell. Mai interesează însă pe cineva dacă suntem singuri?

FIRIMITURI PENTRU FBI

Posibilă istorie a documentului: un agent nu prea avea ce să raporteze

Cu parafa lui oficială cu tot, documentul FBI nu i-a lăsat pe cei mai aprinşi căutători de extratereştri cu gura căscată. Nici nu i-a răzbunat pentru anii în care, de multe ori, li s-a râs în nas. Dovada de netăgăduit se mai lasă aşteptată, zic ei.

Dan Farcaş, scriitor, matematician şi fizician, ca pregătire, şi ufolog prezent la dezbateri televizate, crede că la Roswell "s-a prăbuşit ceva". Nu ştie ce, dar ceva cu siguranţă. Şi mai crede că documentul FBI reprezintă "o firimitură care a căzut de la masa Air Force", instituţia spre care arată cu degetul toţi pasionaţii de OZN-uri când vine vorba de muşamalizare.

Ar fi vorba, de fapt, crede Dan Farcaş, de un portret al unei rivalităţi cu năbădăi dintre Air Force şi FBI, în anii 50. "În perioada 1947-1950 Air Force a avut acces la nişte dovezi. Că ele erau sau nu despre extratereştri asta e de discutat. În perioada aceea, FBI aveau şi ei dorinţa să pună mâna pe aceste dovezi. În acest sens a existat o corespondenţă între Edgar Hoover (directorul FBI – n.r.) şi conducerea Air Force, prin care Hoover cerea să i se pună aceste dovezi la dispoziţie. Iar Air Force s-a făcut că dă ceva celor de la FBI, dar în realitate nu le-au dat nimic. În momentul ăsta, se întâmplă că un agent FBI aude de la un insider al Air Force că s-ar fi prăbuşit trei OZN-uri în formă de disc, că erau în ele omuleţi, etc. Era o firimitură care a căzut de la masa «celor bogaţi». Acest agent s-a considerat obligat să-şi anunţe şefii: «Iată ce am aflat!». Dar documentul pare mai degrabă un exces de zel din partea unui agent FBI care nu prea avea ce să raporteze", e teoria lui Farcaş.

În concluzie, ufologul nu trage speranţă că vom vedea vreo dovadă clară, negru pe alb, că "alien"-ii sunt printre noi. "Nu cât timp vom trăi noi, cel puţin. S-ar putea să iasă la un moment dat la iveală, dar nu în timpul nostru", spune Dan Farcaş.

"Un sâmbure de adevăr tot există"

Paul Dorneanu, un tânăr ufolog român membru al reţelei RUFON, ce "vânează" OZN-uri, a rămas uşor sceptic la citirea paginii de pe site-ul FBI. A mai pus totuşi o piesă la un puzzle care i-a ocupat ultimii zece ani din viaţă. "Pentru mine, ca cercetător de peste 10 ani al fenomenului OZN, documentul nu e dovada supremă, nu e nici prima, nici ultima. Ci una dintr-o serie lungă de dovezi ce au fost declasificate şi oferite publicului. Iar acestea vor continua să apară, până când - şi cred că deja s-a început - acest fenomen va fi considerat ca auto-evident, normal, cotidian", spune Dorneanu.

Pe larg, acesta crede că unul din scopurile nenumăratelor teorii cu privire la ce s-a întâmplat la Roswell - Air Force a anunţat că e vorba de un balon meteorologic, apoi că e vorba de un aparat de detectare a exploziilor atomice - a fost "crearea unui nor în care să ne pierdem şi să nu mai putem distinge mitul de realitate". "Dar un sâmbure de adevăr tot există", afirmă, convins, Paul Dorneanu.

O poveste veche

La urma urmelor, fenomenul OZN nu s-a prăbuşit printre oameni odată cu farfuria zburătoare misterioasă din micul orăşel din New Mexico, zice ufologul român. Ci s-a plimbat printre noi, nestingherit, "de-a lungul existenţei noastre". Doar că ar fi fost umbrit, conspirativ, de alte evenimente pe care el le consideră instrumentate, cum a fost atentatul de la World Trade Center.

"Fenomenul a existat într-o formă sau alta", zice Dorneanu. "În era contemporană, putem vorbi de mai multe cazuri unde nu doar au fost observate OZN-uri, ci unde acestea sunt documentate şi conţin multe dovezi în acest sens. Poate una dintre cele mai importante încercări de a aduna la un loc cât mai mulţi martori şi cât mai multe probe a fost demarată în luna mai a anului 2001, proiectul de dezvăluiri «Disclosure Project» ce a fost umbrit imediat, de aşa zisele atacuri teroriste de la 11 septembrie 2001".

Revenind la documentul FBI, ufologul nu ar nega importanţa lui. La urma urmelor, e oficial, subliniază Dorneanu. "Orice comunicare pe care o are un agent al FBI cu o altă instituţie a statului, fie într-un mod formal sau informal, nu se bazează pe mituri sau legende, ci pe fapte reale. Dacă nu ar fi aşa, atunci nu ar mai trebui să dăm crezare niciunui document declasificat prin iniţiativa FOIA (Freedom of Information Act) sau chiar de Wikileaks… şi până acum acestea nu au fost negate. De ce am nega acum acest document al FBI? Pentru că implicaţiile ar fi mult prea mari?", se întreabă Paul Dorneanu. 64 de ani au trecut de când Roswell a devenit un reper în lumea pasionaţilor de OZN-uri

INTERVIU

CTP nu e OZN-ist, ci autor de "Speculative Fiction". Din postura asta explică totuşi scăderea interesului pentru cazul Roswell: "Păi, se compară gogomârlele alea cu Iri şi Moni?"

Când, în 1947, prin deşertul din New Mexico cădeau obiecte neidentificate, în România regele Mihai I abdica. Iar ziaristul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu nu se născuse încă. Între timp, CTP şi-a descoperit pasiunea pentru SF (pe care o traduce mai degrabă ca "Speculative Fiction" decât ca "Science Fiction") şi poate arunca un ochi critic peste acest subiect.

EVZ: Avem un dosar Roswell oficial. E subţire, un fel de "Wikileaks vechi". Ce impresie v-a făcut apariţia acestor documente? Cristian Tudor Popescu: În ciuda faptului că am scris SF - ceea ce se traduce pentru mine prin "Speculative Fiction", deci am scris literatură de ficţiune speculativă -, eu nu sunt un OZN-ist. Am stârnit consternare, tristeţe şi chiar dispreţ printre mulţi dintre cei care mă interpelau în legătură cu apariţia unui obiect portocaliu neidentificat deasupra Rectoratului Politehnicii, în data de 3 octombrie, când cerul era gri şi copacii verzi. Eu spuneam că nu mă interesează aşa ceva. Povestea asta cu Roswell şi cu acei păpuşoi care au fost prezentaţi în imagini are, după părerea mea, un viciu fundamental, şi anume caracterul antropomorf al acelor aşa-zişi extratereştri. După calculul lui Drake şi Sagan (astronomii şi astrofizicienii Frank Drake şi Carl Sagan – n.r.), probabilitatea să existe alte fiinţe raţionale în Univers este mare. Dar ca ele să aibă o formă atât de apropiată de cea umană... Sunt diferenţe hilare acolo.

Erau exact imaginea hollywoodiană a unor fiinţe extraterestre. Exact. Imaginea extraterestrului din Spielberg, atât în "Întâlniri de gradul III", cât şi din "E.T.". Probabilitatea să nu fim singuri în Univers există, este considerabilă, după cum se demonstrează ştiinţific. Dar la fel de mare e probabilitatea ca aceste fiinţe raţionale – vedeţi, că şi raţiunea este greu de definit – aceste alte fiinţe să arate într-un alt mod, fundamental diferit de noi.

Imaginaţia umană lucrează însă şi ea după nişte tipare. Ia să ne gândim că aceşti extratereştri ar putea să existe într-un fel în care noi să nu ne dăm seama de prezenţa lor. Ei pot fi acum printre noi, aici, pe Pământ. Dar într-un fel interzis raţiunii noastre.

Legătura fundamentală dintre "aliens" şi Războiul Rece

Reacţia presei a fost destul de slăbuţă la vestea publicării dosarului Roswell. Păi se compară gogomârlele acelea cu Iri şi Moni? Ăsta e singurul criteriu: câtă audienţă îţi poate aduce un asemenea subiect.

Şi totuşi, articolele de genul acesta făceau audienţă într-o vreme. A, vreţi să analizăm puţin din punct de vedere psihosociologic?

Da. Nu mai e marfă pentru presă, aia e! Păi nu mai e marfă pentru că a căzut comunismul, de aia. Pentru că apetenţa pentru ştiri legate de "aliens" este strâns legată în imaginarul colectiv de Războiul Rece. "Alien" era străinul, era celălalt, străinul care venea din frig, după un titlu celebru. În anii 50 e o serie celebră de filme - de pildă "The Invasion of Body Snatchers ("Invazia hoţilor de trupuri") – de atunci a început "alienul" să facă carieră. Dar el nu era altceva decât o întruchipare caricaturală a comunistului. Bineînţeles că şi de partea cealaltă, în Est, a fost cultivată imaginea spionului imperialist. Sunteţi tânăr, n-aţi apucat filmele alea cu spioni veniţi din Vest în România ca să fure secretul cauciucului sintetic românesc şi al stiloului aruncător de raze otrăvitoare – laser. Toate aceste tipologii care s-au înscris în conştiinţa colectivă în peisajul Războiului Rece au generat interesul pentru evenimentele de tip UFO. Acum, odată ce a dispărut tensiunea Războiului Rece, acest concept "alien" nu mai are aceeaşi forţă media.

În lumea asta mult mai puţin interesată de asemenea subiecte, aşa cum e, mai are rost ca cineva să mai ascundă eventuale dovezi ale vieţii extraterestre? Până la urmă, poate şi oamenii ar fi pregătiţi. Care oameni? Ar fi pregătiţi ca să ce? Ca să se întâlnească cu alte fiinţe - mă rog, să le spunem - raţionale?

Reacţia la un document ca Roswell – prototipul întâlnirii, trucate sau nu, dintre omenire şi o civilizaţie extraterestră - a fost foarte slabă. Credeţi că dezvăluirile serioase, bine documentate, ar avea un impact mult mai important decât cele de acum? Păi hai să vedem ce înseamnă omenire. Cu cine s-ar putea întâlni extratereştrii ăştia dacă ar apărea o dezvăluire reală.

Important e să nu aterizeze undeva la ţară, în Bărăgan sau în Moldova. Exact. Deci cu 90 şi ceva la sută din populaţia globului, orice contact raţional ar fi imposibil. Eventual, contactul ar fi cu bâte, cu pietre, cu puşca. Vă daţi seama cât de puţini sunt cei care ar putea într-adevăr să abordeze raţional, paşnic, un astfel de contact. Apoi, explicaţia pentru care nu ar face mare vâlvă aşa ceva este faptul că omenirea se găseşte acum într-o etapă de introversie, de colaps interior. A existat o perioadă de expansiune virtuală în afara graniţelor Pământului: anii 60. Omul pe Lună, cursă dintre americani şi sovietici – generată tot de Războiul Rece – pentru cucerirea spaţiului cosmic. Toate astea au dezvoltat un sentiment planetar în acele momente multor oameni de pe glob. Oamenii se uitau spre Cosmos atunci. Ridicau privirea la cer nu numai ca să vadă cum e vremea. SF-ul era axat atunci pe călătoria interplanetară. Dacă vă uitaţi la SF-ul de acum, el se axează pe noile tehnologii, pe psihologie, pe super-chimia actuală, pe bio-tehnologie. Foarte rar mai găsiţi acum în SF subiectul călătoriei interplanetare. Iată de ce imaginarul colectiv este acum mult mai indiferent faţă de o eventuală reală dezvăluire în legătură cu o civilizaţie extraterestră decât era acum 30 de ani.

Ne-am închis în lumea asta. Da, e un recul, o închidere.

V-aţi fi imaginat aşa ceva în urmă cu 20 de ani? Da, mi-am imaginat asta. Ştiţi că disciplina asta a ficţiunii speculative înseamnă o rigoare de mare nivel, matematică în anumite momente. Eu am venit către această literatură cu disciplina raţionamentului logic, matematic. Şi ştiam foarte bine că ea se bazează exclusiv pe acest context politic al pericolului nuclear, al Războiului Rece, al tensiunilor specifice acelor ani şi că în clipa în care aceste tensiuni vor dispărea... Câte filme postatomice aţi mai văzut? Era o perioadă în care era unul la două luni. Pe scurt: mă aşteptam să se prăbuşească această construcţie flotantă numită sentimentul cosmic al omenirii, dar evoluţia e sinusoidală. După reculul ăsta, după faptul că ne ghemuim în noi pe planeta asta acum, ne înghesuim unii în alţii, eu cred că va veni din nou o perioadă, fie şi forţată, de expansiune a omenirii.

Asta ar presupune o nouă polarizare politică? Nu cred că va fi o problemă politică, cred că va fi una socială. Toţi parametrii aceştia sociali direcţi care încep să dea peste cap politica – cum ar fi suprapopularea, supraîncălzirea, poluarea, deci toate aceste elemente care ţin de social – mai degrabă ele vor duce la regândirea planetei ca un loc îngust şi foarte vulnerabil.

„MODĂ” DEPĂȘITĂ. Istoriile cu farfurii zburătoare și creaturi de pe alte planete nu par să mai trezească mari pasiuni FOTO: SHUTTERSTOCK

INTERVIU CU UN UFOLOG Perspectiva lui E.T. asupra oamenilor: "Aş face nişte furnici robot, le-aş da drumul în muşuroi. Aş urmări de acasă pe laptop"

EVZ: De ce credeţi că ştirile ca "Iri şi Moni divorţează" au mai mult impact la noi decât documente FBI despre Roswell? Dan Farcaş: Există foarte mulţi oameni care se tem de ideea OZN-urilor şi de extratereştri. Pur şi simplu se tem. Iar, în rest, pentru că există şi un "rest", spun "No comment".

Dumneavoastră, personal, ce credeţi că a fost la Roswell? Acolo s-a prăbuşit ceva, dar nu ştim ce. Nu este însă exclusă ipoteza unui vehicul de origine extraterestră. Nu se poate exclude această ipoteză. Merită spus că în perioada 1947-1950 Air Force a avut acces la nişte dovezi. Că ele erau sau nu despre extratereştri, asta e de discutat.

De ce ar trebui să apară dovezi despre viaţa extratereştrilor numai din partea americanilor? Aici pot să vă spun că şi la ruşi a existat o cantitate foarte mare de documente care aparent erau de la KGB şi care spuneau că au căzut nişte OZN-uri, fie în nordul Poloniei, fie lângă Marea Baltică etc. Şi că au fost recuperate şi că şi ruşii colaborează cu extratereştri. Ele sunt extrem de puţin credibile, însă, un caz concret: un ufolog ucrainean - aparent cel mai bine informat în privinţa asta – a declarat acum un an sau doi, într-o scrisoare trimisă unui prieten, că a fost folosit ca un agent de dezinformare. "M-am convins că nimic din ceea ce am fost pus să declar nu este adevărat", a spus. "M-am dus la faţa locului, mi-au râs în faţă oamenii de acolo când le-am povestit ce ştiam eu de vreo bază subterană de nu ştiu unde, despre extratereştri". Chiar dacă există nişte resturi, nişte obiecte prăbuşite, în cel mai bun caz ele sunt mult mai puţine decât pretinde mitologia OZN.

S-a creat inclusiv un prototip al extraterestrului. Arată ca un om mai mic, cu ochii negri şi mari, capul mare. Aici deschidem o altă cutie a Pandorei, nu mai este vorba de documente. În 1992, la MIT s-a ţinut o conferinţă de cinci zile despre oameni răpiţi de OZN-uri. Unul dintre co-preşedinţi era şeful spitalului de Psihiatrie de la Harvard. Aveau 2.000 de dosare pe masă. Concluzia a fost că oamenii care declaraseră că au fost răpiţi nu minţeau şi că ceva li s-a întâmplat. Majoritatea celor care pretind că s-au întâlnit cu extratereştri au descrieri neaşteptate, zic eu. Vorbesc despre omuleţi de 90 până la 110 centimetri în înălţime. Cenuşii, cu ochii foarte mari, cap foarte mare, trup plăpând.

Dincolo de clişee: extratereştri înalţi, cu plete

E posibil ca oamenii să fi văzut foarte multe filme pe tema asta. Atenţie, filmele au apărut de fapt după foarte multă vreme de la unele dintre aceste relatări. Filmele au fost făcute târziu, ca "E.T.".

Pare totuşi să existe, în aceste descrieri, o reprezentare facilă, pe care mintea omului o poate concepe. E posibil să fie şi un şoc cultural. Dar, ceva interesant: niciunul dintre cei care vorbesc despre contacte cu extratereştri nu spune că a văzut "omuleţi verzi", cea mai răspândită formulă de referire la extratereştri. Iată că nu tot ce este cultural intră în dosarele cu astfel de răpiri. Şi încă ceva: în vreo 50% dintre relatări, extratereştrii arată aşa cum am spus mai sus, gri, cu capul mare. În alte relatări apar aşa numiţii "înalţi blonzi". Creaturi care ar avea 2,30 metri înălţime, plete. Am discutat eu personal cu persoane care susţin că au văzut, jură că s-au întâlnit cu persoane din astea înalte de 2,30 metri, plete pe umeri, tip angelici. Există a treia descriere ca frecvenţă, e vorba despre creaturi ce seamănă cu reptilele. Tot aşa: două mâini, două picioare, cap, dar înfăţişare reptiliană.

Dumneavoastră credeţi că vreuna dintre descrieri e plauzibilă? E posibil ca toate să fie valabile, pentru că am putea să fim vizitaţi de mai multe specii. Vreau însă să subliniez că există o părere foarte răspândită că ar fi vorba ca toţi ăştia să fie de fapt nişte bio-roboţi trimişi de fapt de altcineva, o inteligenţă de aceea de tip-quarci care ne trimit astfel de fiinţe pentru a fi mai compatibile cu noi. Aceşti bio-roboţi pot eventual să şi moară, pentru că nu au o valoare specială.

De ce se mai ascund extratereştrii, dacă tot ar exista dovezi că au luat contact cu noi? Civilizaţii, inteligenţe apar în universul nostru, oricât de mare e, foarte rar. Şi sunt nişte diferenţe imense în timp. S-ar putea ca ăia să fie cu o sută de milioane de ani înaintea noastră. Şi atunci nu se pune problema dialogului. Ne cercetază.

N-ar vrea să-şi ia tehnologia înapoi, navele, dacă tot au căzut la noi pe planetă? În momentul în care eu, entomolog, aş analiza un muşuroi de furnici aş face nişte furnici robot cu nişte obiective robot, le-aş da drumul în muşuroi şi aş urmări de acasă pe laptop. Şi dacă un robot de ăsta e distrus întâmplător de furnici asta e! S-a întâmplat. Şi n-o să mă apuc eu să învăţ furnica ce să facă ea cu robotul, pe furniceşte.