Cazul megaupload. "Cel mai mare pirat al Internetului", în fața instanței

Cazul megaupload. "Cel mai mare pirat al Internetului", în fața instanței

Kim Schmitz, cunoscut drept Kim Dotcom, fondatorul site-ului de sharing megaupload închis săptămâna trecută de autoritățile americane, a apărut astăzi în fața unui tribunal din Noua Zeelandă și a cerut să fie eliberat pe cauțiune, potrivit cnn.com. La rândul lor, autoritățile americane, reprezentate de procurorii neo-zeelandezi, au cerut extrădarea acestuia în SUA.

Dotcom a fost reținut vineri, în urma unui raid de amploare la reședința sa din Auckland, el fiind acuzat de Departamentul American de Justiție că a pus bazele unei organizații internaționale care a încălcat legislația privind drepturile de autor. În fața magistraților, Paul Davison, avocatul lui Kim Dotcom, a susținut că acesta este nevinovat și ar trebui eliberat pe cauțiune: "Dotcom respinge acuzațiile că ar fi pus la punct o „mega-conspirație” și neagă că ar fi fost implicat în orice activitate infracțională”. În replică, procurorul general al Noii Zeelande, care reprezintă autoritățile americane în cadrul acestui proces, a susținut faptul că Dotcom nu poate fi eliberat pe cauțiune doarece există riscul ca acesta să părăsească țara, el dispunând la un moment dat de chartere private, elicoptere și yachturi. De asemenea, Dotcom are dublă cetățenie, în Noua Zeelandă și Hong Kong. Autoritățile, acuzate de agresivitate La rândul său, avocatul apărării, Paul Davison, a susținut în fața instanței că fondatorul megaupload nu ar putea fugi din țară fără documente de identitate și bani. În plus, Dotcom dorește să rămână în Noua Zeelandă, alături de spția sa însărcinată și copii. Davison a ținut să atragă atenția și asupra „agresivității” de care au dat dovadă poliția și procurorii în timpul reținerii și arestării clientului său. El a sugerat că atitudinea acestora a pus într-o lumină neplăcută activitatea megaupload, insinuându-se faptul că ar fi presupus acțiuni ilicite.  CITIȚI ȘI:

  • Megaupload, închis de autorități 
  • Arestare spectaculoasă în Noua Zeelandă. Cel mai mare pirat al internetului s-a ascuns de poliție într-o cameră blindată
  • FBI-ul, atacat de Anonymous. VEZI ce i-a înfuriat pe hackeri