Judecătoarea Gabriela Baltag, tranșează cazul de la Caracal. Aceasta susține că „dispariția unui copil reprezintă o alta șansă de campanie electorală pentru unii, o dovadă de neasumare, de lașitate pentru mulți care ar fi trebuit sa răspundă unde au fost când Alexandra striga: „Va rog stați cu mine la telefon ca îmi este frică”.

Marți seară, judecătoarea CSM Gabriela Baltag a trimis o scrisoare cutremurătoare, în contextul difuzării înregistrărilor în care Alexandra, fata cel mai probabil ucisa la Caracal, iși strigă disperarea la 112 și caută ajutorul din partea celor care au fost nepăsători în fața situației dramatice în care se afla tânăra, scriu jurnaliștii de la Lumea Justiției.

„Prea târziu pentru Alexandra

Îmi este foarte greu să vorbesc despre tot ce am simțit în ultimele zile, profesional și uman. Revolta a fost poate starea constantă care m-a cuprins cel mai mult dar și disperarea față de neputința vizibilă a celor chemați să-și îndeplinească obligațiile profesionale, simple, clare, imperative pentru alte timpuriu dar nu și pentru zilele noastre, după cum pare!

Mă doare sfâșietor ce i s-a intamplat Alexandrei! Nu pot găsi cuvinte să descriu ce am trait si ce simt sufletește când descopăr faptul că dispariția unui copil al acestei țări, copil care era posibil sa fie al oricăruia dintre noi, nu reprezintă decât o alta șansă de campanie electorală pentru unii, o dovada evidentă de neasumare, de lașitate pentru mulți dintre acei care ar fi trebuit sa răspundă unde au fost dar mai ales cum au acționat atunci când Alexandra striga: „Va rog stați cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...”

Acest apel disperat sper să-i urmărească pe toți cei care au fost implicați în salvarea Alexandrei dar au rămas cuprinși de neputința, indiferență, mascând, pe alocuri, cu aroganta, in realitate, o necunoaștere a cadrului normativ în vigoare, generos în mecanisme de intervenție.

De câeva zile auzim stupefiați justificări ce au ajuns la limita penibilului. Multe dintre conduite îmi sunt cunoscute fiindcă le-am văzut consumate aproape de mine, de foarte multe ori, în ultimii doi ani si jumătate. Neasumarea constanta a greșelilor a devenit felul unora de a fi. Cum să vindecam bolile pe care refuzam sa le recunoaștem? Nu va fi posibil niciodată!

După unii, înființarea secției de investigație poarta întreaga responsabilitatea; potrivit altora, legile justiției (care nu au avut si nu au nicio legătură cu politica penală a unui stat) sunt vinovate de tot ce i s-a întâmplat Alexandrei. Reaua-credință pare sa nu aibă nicio limita zilele acestea!

Când o țară întreagă descoperă înmărmurită povestea copilei de 15 ani, căreia autoritățile nu i-au mai dat nicio șansa, unii plâng pe la colțuri sau chiar în gura mare, fără nicio reținere, faptul că, pierderea supremă este, în realitate, lipsa de implicare a Serviciului Roman de Informații, urmare a distrugerii protocoalelor de către CCR!

Sper că tot ce am văzut în ultimele zile să reprezinte cele din urmă zbateri ale unei hidre care a măcinat forța acestui neam și care a șubrezit temelia unei profesii minunate! Privesc spre colegii mei, judecătorii acestei țări, cu speranța legitimă, de viitor, și ii implor să nu mai îngăduie niciodată rostogolirea vreunui neadevăr în măsura sa afecteze credibilitatea dar mai ales substanța înfăptuirii actului de justiție!”