Cazul Caracal. Rețeaua lui Dincă a fost demascată. Dezvăluiri de o gravitate extremă

Cazul Caracal. Rețeaua lui Dincă a fost demascată. Dezvăluiri de o gravitate extremă

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată că toate probele din dosar arată că Gheorghe Dinca nu a fost singur când a comis faptele reprobabile.

„El a colaborat cu mai multe persoane. Telefoanele erau incinse de cât discuta la ele. Vorbea cu familia și cu alte diverse persoane. Exista probe la dosar”, a declarat Tonel Pop.

Avocatul a mai afirmat că Dinca și-a negociat soarta, și-a luat faptele cu condiția ca anchetatorii să nu se atingă de copii și de soție.

„Soția lui Dinca era revoltată că a fost audiată. A spus că a discutat cu barbatul ei, care a luat faptele asupra sa. Asta înseamnă că urmeaza ca voi anchetatorii trebuie să îi lăsați familia în pace, că așa s-a convenit. Faptele sunt grave. S-a ajuns la negocieri incredibile. El pune condițiile. Dincă este șeful anchetei. La orice cerere a sa, sar trei procurori sa i-o satisfacă”, a mai spus avocatul Pop, la RomâniaTV.

Tonel Pop este de părere că exista cel puțin un procuror care deje stie deja care va fi judecatorul din acest caz, lucru de o gravitate extremă. Adică judecătorii sunt deja pregătiți.

Și femeia care a lucrat în casa lui Dincă a declarat că acesta a vrut să o ducă și pe ea în Italia.

„Fiul lui Dincă ducea fetele in Italia. Mihai Adrian era, fiul lui Dincă. Venea multă lume la casa din Caracal. Am vazut mai multe fete care trebuiau să plece în Italia pentru prostituție”, a declarat femeia.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News