Statul italian a refuzat să transpună în legile naționale o decizie a CJUE, asemănătoare aceleia de la Curtea Constituțională a României, acolo unde magistrații români refuză să respecte deciziile instituției, din dorința de a transpune legislația europeană în materie de corupție.

În anul 2015, o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) constrângea Italia să transpună legislația UE în cazurile de corupție din țară. Doi ani mai târziu însă, CJUE recunoaște dreptul statului italian de a prioritiza legile naționale, dacă acestea sunt favorabile inculpaților.

Italiei i se recunoaște prioritatea dreptului intern față de legislația UE

Cauza Taricco I, ce a fost pronunțată de către  Marea Camera a CJUE în data de 8 septembrie 2015 viza un dosar de fraudă cu TVA, săvârșit de Ivo Taricco, împreună cu alți suspecți. Atunci, UE cerea italienilor să aplice Articolul 325 TFUE privitor la termenele de prescriptie, în detrimentul dreptului intern.

„Revine instantei nationale sarcina de a asigura efectul deplin al articolului 325 alineatele (1) si (2) TFUE, lasand, daca este necesar, neaplicate dispozitiile de drept national care ar avea ca efect impiedicarea statului membru vizat sa respecte obligatiile care ii sunt impuse la articolul 325 alineatele (1) si (2) TFUE”.

Astfel, italienii au considerat că este nesocotită legislația țării, din pricina nerespectării dreptului la un proces echitabil, ca urmare a neaplicării legislației mai favorabile, conform legilor naționale.

CJUE reconsideră deciziile în cazul Taricco

Curtea Constitutionala din Italia a fost sesizată cu privire la neconstitutionalitatea articolului 2 din Legea ce ratifică  Tratatul de la Lisabona, iar în decembrie 2017 CJUE anunța o nouă decizie.

„Articolul 325 alineatele (1) si (2) TFUE trebuie interpretat in sensul ca impune instantei nationale ca, in cadrul unei proceduri penale avand ca obiect infractiuni privind taxa pe valoarea adaugata, sa lase neaplicate dispozitii interne in materie de prescriptie care intra sub incidenta dreptului material national si care se opun aplicarii unor sanctiuni penale efective si disuasive intr-un numar considerabil de cazuri de frauda grava aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevad termene de prescriptie mai scurte pentru cazurile de frauda grava aducand atingere intereselor respective decat pentru cele aducand atingere intereselor financiare ale statului membru in cauza, cu exceptia cazului in care o astfel de neaplicare determina o incalcare a principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicarii retroactive a unei legislatii care impune conditii de incriminare mai severe decat cele in vigoare la momentul savarsirii infractiunii", conform luju.ro.

Cazul României privind dosarele de corupție

În 2021, CJUE cerea României să nu respecte deciziile CCR și legile naționale, prin principii similare cu cele invocate în cazul Italiei. Înalta Curte de Casatie si Justitie este cea care vrea să ofere întâietate deciziilor venite de la CJUE, în dosarele de corupție ale politicienilor sau oamenilor de afaceri români.

În baza deciziei CJUE, fostul senator Alexandru Mazare și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, au fost condamnați la închisoare, ignorându-se hotărârile CCR.

În cazul lui Mazăre, pe 10 mai 2022, Înalta Curte a motivat că Tratatul de Functionare a UE (TFUE) și legile europene primează în hotărârea finală, iar în dosarul „Gala Bute”, inculpaților, în frunte cu Elena Udrea, le-au fost menținute deciziile ÎCCJ.

„Principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari sau unei practici nationale potrivit careia instantele nationale de drept comun sunt tinute de deciziile curtii constitutionale nationale si nu pot, din acest motiv si cu riscul savarsirii unei abateri disciplinare, sa lase neaplicata din oficiu jurisprudenta rezultata din deciziile mentionate, chiar daca ele considera, in lumina unei hotarari a Curtii, ca aceasta jurisprudenta este contrara articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alineatul (1) TFUE sau Deciziei 2006/928”, a motivat ÎCCJ în dosarul Mazăre.