Câţi români s-au vaccinat îmotriva gripei şi cât de eficient este în lupta cu virusul ucigaş

Vaccinurile gripale ajută organismul să dezvolte anticorpi împotriva virusurilor gripale, în aproximativ două săptămâni după administrare. Aceşti anticorpi asigură o protecţie împotriva infecţiei cu virusurile incluse în vaccin.

Un număr de 95.399 de persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii până la data de 4 octombrie, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit sursei citate, în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 38.761. În aceeaşi perioadă au fost raportate 10 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 17 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a anului trecut. Nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, până în prezent, afirmă sursa citată de Agerpres.

Vaccinurile împotriva gripei salvează vieţi

Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor din Statele Unite ale Americii (CDC - Centre for Disease Prevention and Control) subliniază că vaccinul gripal, administrat în fiecare an, este cea mai eficienta metoda de protecţie împotriva virusurilor gripale.
Vaccinarea împotriva gripei reduce numarul de îmbolnaviri, vizitele la medic, concediile medicale si absenţele de la scoala din cauza gripei, precum si numarul internărilor.
Vaccinul este recomandat tuturor persoanelor, începand cu varsta de 6 luni. Vaccinează-ţi copilul şi vaccinează-te şi tu pentru a-ţi proteja astfel copilul de gripă, este mesajul experţilor. Vaccinarea persoanelor cu risc ridicat este deosebit de importantă pentru a reduce riscul de complicaţii ale gripei (precum pneumonia, care necesit spitalizare).

De ce trebuie să ne vaccinăm împotriva gripei?

Gripa este o afectiune gravă, care poate duce la spitalizare şi, uneori, chiar deces. Fiecare sezon de gripă este diferit, iar gripa poate afecta diferit persoanele. Statisticile arată că în timpul sezoanelor de gripă din ultimii ani, între 80% si 90% din decesele legate de gripă au avut loc la persoanele cu vârste peste 65 de ani. 

Vaccinul gripal oferă cea mai bună protecţie împotriva gripei sezoniere şi reduce semnificativ răspândirea virusurilor gripale. Cu cât se vaccinează mai multe persoane, cu atât sunt mai mici şansele ca gripa să se răspândească în comunitate.

Vaccinul antigripal ar putea combate coronavirusul?

Potrivit experților, vaccinul antigripal este conceput pentru a preveni infecțiile cu virusurile gripale, care sunt foarte diferite de coronavirus.

Vaccinul antigripal nu va împiedica pacienții să fie infectați cu coronavirus, dar poate ajuta corpul să răspundă mai bine la focarul de virus care atacă corpul, relatează Live Science.

„Cred că imunizarea oamenilor împotriva gripei are un efect indirect foarte important”, a spus dr. Albert Ko, profesor și președinte de departament la Școala Yale de Sănătate Publică.

În plus, există un alt motiv pentru care o vaccinul antigripal ar putea îmbunătăți răspunsul țărilor la noul focar de coronavirus: În cazul în care oamenii sunt vaccinați împotriva gripei, mai puține persoane vin în clinici cu simptome precum febră și tuse, care se suprapun cu simptomele COVID-19.