Vasile Soare este la cei 48 de ani ai săi unul dintre cei mai străluciți diplomați ai României. În perioada 1990 - 1995 a fost trimis bursier al Ministerului Afacerilor Externe la Institutul de Studii Mongole/ Universitatea de Stat a Mongoliei, Ulan-Bator, studii finalizate cu un doctorat la Academia de Ştiinţe a Mongoliei (Institutul de Limbă şi Literatură) în filologie mongolă / altaică (1995 -1998).

Angajat în MAE, Vasile Soare a urcat toate treptele profesionale de la referent la ambasador. În perioada ian.2002 - ian.2008 a ocupat funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în R.Kazahstan, din 2003 acreditat şi în Republica Kârgâză şi Republica Tajikistan. La prima vedere viața de diplomat înseamnă numai sindrofii dichisite, discuții și plimbări de lux. În realitate, când a ajuns la Astana în 2002, Vasile Soare era singur.

Ani de zile pe post de secretară, consul, șofer sau femeie de serviciu i-a fost devotata sa soție, medicul Cecilia Soare. În sfîrșit ca un apogeu al carierei acestui tânăr diplomat este numit din 2014 Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă. E de notorietate că relațiile româno-ruse nu sunt încordate, ci practic inexistente. Până în 1989 se spunea că dacă la Moscova plouă la București se deschid umbrelele. Kremlinul reprezenta centrul de putere, iar în impresionanta ambasadă română, dotată inclusiv cu cramă și cinematograf, gemea de sute de angajați. Câteva sute. Astăzi cocheta clădire situată într-un cartier de lux dedicat filmului rusesc, pe Mosfilmovskaia uliţa nr. 64, pare părăsită.

Cu greu este ținută la limita plutirii, pentru că nu mai există angajați. Deh, centrul de putere s-a mutat peste Ocean la Washington. Atmosfera este apăsătoare. Câteodată ai senzația că urmează să fie evacuată...

Cu toată acestă atmosferă deprimantă, vrânceanul Vasile Soare nu a stat degeaba. Mare pasionat de istorie, însoțit de Ilie Schipor, ministru consilier și Laurenţiu Constantiniu, tânăr istoric și fiul regretatului Florin Constantiniu, au făcut lucruri mărețe. În primul și în primul rând au reușit – un lucru incredibil la ce relații avem cu Federația Rusă – să inaugureze două cimitire românești.

Unul la Stalingrad (Rossoșka,Volgograd) și altul în KubanCrimeea (Apșeronsk, ținutul Krasnodar) dedicat ostașilor români căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial. Presiunile au fost teribile, românii fiind și astăzi catalogați drept fasciști.

Dincolo de peste 80 de monumente întinse pe o rază de 5.000 de km și dedicate ostașilor, românilor morți în lagărele NKVD, victimelor comunismului, Vasile Soare a mai făcut ceva magnific pentru istoria noastră națională. A întocmit o primă listă cu peste 10.000 de prizonieri români pierduți în „Arhipelagul Gulag”, care este publică pe site-ul ambasadei. Numărul total de prizonieri români (militari) identificaţi până în prezent în arhivele ruse este de 29.829.

Probabil nu există familie de români care să nu aibă cel puțin un bunic sau o rudă care să fi luptat în Războiul Sfânt pentru reîntregire națională și să-și fi pierdut viața pentru patrie, pe front sau în monstruosul sistem concentraționar din Rusia sovietică.

De azi, cu ajutorul lui Vasile Soare ne putem regăsi bunicii căzuți la datorie! Este de prisos să spun că eforturile ambasadorului Soare nu au fost receptate la adevărata valoare în România. Cu toate acestea Universitatea Danubius din Galați a anunțat că îi va oferi pe 18 noiembrie 2019 domnului Vasile Soare titlul de Doctor Honoris Causa pentru „activitatea dedicată recuperării și cinstirii memoriei ostașilor români morți în Răsărit”.

E bine și așa, deși merita mai mult din partea Statului Român!