Sursa foto: Arhiva EVZÎn anul 2024, peste 11,5 milioane de români locuiau în gospodării racordate la rețelele de canalizare, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Această cifră echivalează cu 60,7% din totalul populației rezidente, marcând o creștere față de anul anterior.
De asemenea, 59,6% dintre români — adică aproximativ 11,36 milioane de persoane — beneficiau de rețele dotate cu stații de epurare, cu peste 183.000 mai mult decât în anul precedent.
Cea mai bună acoperire de canalizare
INS explică această evoluție prin extinderea rețelelor de canalizare și prin punerea în funcțiune a unor noi stații de tratare a apelor uzate, în special în zonele în care infrastructura era până acum deficitară.
Distribuția pe regiuni arată diferențe semnificative. Cea mai bună acoperire se înregistrează în zona București-Ilfov, unde 96% din populație este conectată la canalizare.
Urmează regiunile Centru (72,8%) și Vest (71,8%). La polul opus se află regiunea Nord-Est, cu doar 41,1% dintre locuitori conectați, urmată de Sud-Muntenia (42,7%) și Sud-Vest Oltenia (51,6%).
Situația din mediul rural
În ceea ce privește mediul de rezidență, aproape întreaga populație urbană — adică 99,3% — beneficia de servicii de canalizare în 2024.
În mediul rural, doar 19% din populație beneficiază de asemenea facilități, subliniind astfel diferența semnificativă dintre zonele urbane și cele rurale în ceea ce privește infrastructura de bază.

Canalizare. Sursa foto: ipn.md
Deși progresul a fost remarcabil comparativ cu perioada aderării la Uniunea Europeană, România continuă să aibă cea mai scăzută rată de conectare la sistemele de apă și canalizare în rândul țărilor membre ale UE, unde rata medie de acces la rețelele publice de apă depășește 94%, iar cea pentru canalizare este de 81%.
Referitor la accesul populației la standardele de trai decent, în 2020, aproximativ o cincime (21%) din populația României nu dispunea de baie/duș și nici de toaletă în locuință, maia rată INS.
Câți români nu aveau baie sau toaletă
Datele oficiale disponibile pentru anul 2020 arată o realitate îngrijorătoare în rândul celor mai vulnerabile categorii sociale din România. Mai exact, 57% dintre persoanele aflate în risc de sărăcie locuiau în condiții precare, fără acces la baie, duș sau toaletă în propria locuință.
Această proporție ridicată evidențiază un grad sever de lipsuri materiale în gospodăriile afectate de sărăcie extremă. Indicatorul, analizat în contextul sărăciei și al excluziunii sociale, subliniază dificultățile majore cu care se confruntă aceste familii, aflate adesea la limita subzistenței.
Fenomenul reflectă nu doar un deficit de infrastructură la nivelul locuințelor, ci și o problemă socială profundă, care afectează calitatea vieții și accesul egal la condiții minime de trai.