EXCLUSIV EVZ. Regizoarea franceză a explicat ce dificultăţi de producţie a avut la lungmetrajul "Partir", dar şi cum a lucrat cu starul din "Pacientul englez", pe care l-a tratat de parcă n-ar fi fost un star.

Lungmetrajul "Partir", de Catherine Corsini, despre disoluţia unei căsnicii pe fondul unui triunghi amoros (cu Kristin Scott Thomas, Sergi Lopez, Yvan Attal), are premiera în România pe 17 decembrie 2010 şi a putut fi urmărit în cadrul celei dea paisprezecea ediţii a Festivalului Filmului Francez.

Evenimentul zilei: Cum aţi lucrat cu Kristin Scott Thomas? Catherine Corsini: Cum lucrez cu toţi actorii. Le dau indicaţii, le cer să facă anumite lucruri, uneori sunt de acord, alte ori, nu. Kristin Scott Thomas nu părea uşor de abordat la început. Cred că voia să mă pună la încercare, dorea să vadă prin mine, să ştie cât pot să duc. Este o femeie care a făcut carieră în SUA, care uneori crede că ştie ea mai bine decât regizorul. A fost mai dificil la început, a trebuit să mă impun. Dar a văzut din prima că am o echipă pe care o cunoşteam bine, că eram foarte apropiată de membrii ei. Erau ca o a doua familie pentru mine şi, într-un final, s-a integrat şi ea. Cred că a fost şi surprinsă de modul în care se petreceau lucrurile, care, de fapt, era destul de simplu.

Nu sunt genul care să spună, "lucrez cu un star, aşa că trebuie s-o răsfăţ". Nu, lucrăm de la egal la egal. E o muncă de echipă, contează cum încadrezi actorul, calitatea sunetului... Cred că alături de mine Kristin Scott Thomas a înţeles importanţa echipei, că şi actorul trebuie să se plieze când vine vorba de anumite reguli. A fost complicat şi cu Sergi Lopez, deoarece felurile în care ei abordează rolurile nici că puteau fi mai diferite.

În ce sens? Păi, Sergi este un actor obişnuit să lucreze în cinemaul independent, care are o anume supleţe, care explorează în profunzime rolul, dar, dacă îi spui "faci asta, asta, şi asta", se execută. De exemplu, pe Kristin Scott Thomas o scotea din sărite faptul că eu nu spun niciodată "Acţiune!". Nu o fac pentru că mi se pare că atunci ar fi ca în armată. Aşa că spuneam "Haideţi", "Daţi-i drumul", "Da, e OK, hai la treabă!". Iar Kristin a venit la mine ţipând "Eu aşa nu pot. Dacă nu-mi spui «Acţiune!», nu mă descurc". Aşa că până la urmă am spus "Acţiune!". Fiecare a trebuit să cedeze cât de cât în favoarea celeilalte ca să putem lucra împreună.

Şi Sergi, care are şi el datele lui apriorice, era uneori surprins, pentru că vedea că lui Kristin îi era teamă să se simtă în largul ei. Iar eu o destabilizam tot timpul pentru că mereu căutam altceva. Îmi place să-mi transpun actorii într-o stare de nelinişte. Le ofer şi zone de confort, îi asigur uneori că fac bine ceea ce au de făcut ca să le dau încredere în ei, dar, în acelaşi timp, îmi place să-i dau peste cap, să am certitudinea că nu sunt cabotini sau se cred staruri.

Kristin Scott Thomas v-a cerut să joace în prima dublă cum crede ea de cuviinţă? Philippe Claudel povestea că aşa a procedat la "Il y a longtemps que je t'aime"... A existat un moment în care mi-a cerut asta pentru că am avut un dezacord destul de... abraziv, nu ştiu cum să formulez altfel. Dar, per ansamblu, nu mi-a cerut asta. Vedea că o privesc şi mă auzea spunând "nu, asta nu mă interesează, nu procedăm aşa". E o femeie complicată, e firesc să intervină neînţelegeri. Ne certam şi apoi treceam înapoi la filmări. Cred că interpretarea îi aparţine actorului pentru că la un moment dat el cunoaşte rolul mai bine decât regizorul, chiar dacă acesta a scris şi scenariul. Dar uneori regizorul caută ceva şi actorul nu înţelege ce. Cred că, până la urmă, Kristin Scott Thomas a fost surprinsă de "Partir".

Încerc, totodată, să fac portretul unei actriţe când realizez un film. Fiecare lungmetraj este şi un documentar despre actori. Kristin vrea să stăpânească personajul până la cele mai mici nuanţe. Vrea să fie ca Juliette Binoche sau Isabelle Huppert. O las să facă asta, dar nu mă interesează decât pe jumătate. Îmi place mai mult când actorul e aproape pierdut întrun rol, când lucrurile le scapă de sub control.

Aţi avut şi alte probleme în timpul filmărilor în afară de acelea cu actorii? Producţia filmului "Partir" a fost o succesiune de probleme dată dracului. N-ai timpul de care ai avea nevoie, apoi şi Sergi s-a rănit la picior, şi asta a întârziat filmările. Fiecare zi e mai grea decât cea de dinainte. Asta face parte din plăcerea de a filma, să găseşti soluţii la aceste probleme. Când am filmat scena, de altfel extrem de dificilă, de la benzinărie eram în cea de-a treia zi de producţie.

Iniţial trebuia să filmăm în Spania, dar asta mă încurca, deoarece am fi avut de realizat ultima secvenţă din film în primele zile. Eram extrem de furioasă pentru că începutul producţiei a fost atât de lent! Iar când încercam să filmăm la benzinărie, a început o furtună îngrozitoare. Nu puteam filma nimic, eram şi în mijlocul pustietăţii şi trei ore am fost complet blocaţi. Nu aveam echipamentul asigurat. Aceasta a fost, de departe, cea mai dificilă scenă din "Partir".

Aţi putea contura un portretrobot al publicului-ţintă al lui "Partir"? Se adresează în principal femeilor cu vârste cuprinse între 40 şi 55 de ani.

"Cred că interpretarea îi aparţine actorului pentru că, la un moment dat, el cunoaşte rolul mai bine decât regizorul.", CATHERINE CORSINI, regizor

17 filme a regizat Catherine Corsini. A scris 15 scenarii şi a jucat în patru pelicule. În 2001, filmul său, "La répétition", a fost inclus în Competiţia de la Cannes