Catastrofă pe drumurile rutiere: Cel puțin 19 morți, alte 32 de persoane rănite. Se îndreptau spre un pelerinaj VIDEO

Sursa: arhiva EVZ

Un eveniment tragic a avut loc în weekend. Cel puțin nouăsprezece persoane și-au pierdut viața într-un accident în care a fost implicat un autobuz ce transporta pelerini la un sit religios. Potrivit primelor informații, autoturismul prezenta o defecțiune tehnică, iar șoferul nu a mai putut frâna vehiculul.

O adevărată catastrofă a avut loc, vineri, 26 noiembrie, în Mexic. Un autobuz care transporta pelerini către un sit religios din centrul țării a prezentat o defecțiune la sistemul de frânare și s-a izbit într-o clădire, potrivit declarațiilor oficialilor de stat.

Cel puțin 19 morți și alte 32 de victime ale accidentului

Inițial, autoritățile nu au avut cunoștință despre circumstanțele în care a avut loc tragedia, însă în cursul nopții de vineri spre sâmbătă s-a transmis că cel puțin nouăsprezece persoane au murit și alte 32 au fost rănite după ce autoturismul nu a mai putut fi controlat. Șase dintre victime au suferit răni atât de grave încât au fost transportate cu avionul la spitalul din Toluca, capitala statului.

Printre persoanele rănite se numără șoferul autobuzului și pelerini aflați în acesta. Potrivit unor voci de la locul accidentului, au fost vătămați și oameni care s-ar fi aflat în apropierea imobilului cu care a intrat în coeziune vehiculul, scrie presa internațională.

Ricardo de la Cruz, adjunctul secretarului de stat de interne, a declarat că accidentul a avut loc în comuna Joquicingo, la sud-vest de Mexico City pentru agenții de presă străine. Informația a fost confirmată și pentru CNN. Autocarul se îndrepta dinspre statul vestic Michoacan spre Chalma, un oraș vizitat de secole de pelerinii romano-catolici.

Evenimentele catastrofale nu sunt rare în Mexic: Iată motivul

Nu au existat informații imediate cu privire la starea pasagerilor răniți. Mulți mexicani merg în pelerinaje religioase în contextul apropierii datei de 12 decembrie, când se celebrează Ziua Fecioarei din Guadalupe. Deoarece aceștia merg adesea pe jos sau cu bicicleta pe drumuri înguste sau călătoresc în autobuze vechi, accidentele nu sunt rare.

Statul Mexic se învecinează cu Ciudad de Mexico pe trei laturi și include atât sate rurale îndepărtate, cât și suburbii aglomerate ale capitalei. Chalma a fost un loc sacru în perioada prehispanică, înainte de cucerirea din 1521. După venirea spaniolilor, spun credincioșii, o cruce a apărut în mod miraculos într-o peșteră care fusese dedicată unui zeu aztec, făcând din Chalma un loc de pelerinaj creștin.